Balada viselor pierdute

Fata de hârtie

Ținea-ntre degetele-i subțiri
Întregi regate de hârtie
Clădite din cuvinte vii
Ce deveneau culori aprinse
În întunericul minții sale,
Stele ale unui cer de cerneală
Pe care îl simțea aproape.
Părea desprinsă dintr-o carte,
Smulsă din coperți şi lăsată
Să tremure pe filele unei lumi
Străine, unde pensulele erau
Folosite ca săgeți şi cuvintele
Se transformau în arme.
Dacă îi prindeai privirea
Doi ochi adânci te țintuiau,
Citindu-te ca pe un alt volum
Din biblioteca ei de suflete.
Poveştile-i erau valuri unduind
Pe irişii în care credeai că
Te vei îneca, luptai pentru aer,
Încă puțin şi pierdeai, dar atunci
Îşi pleca capul înapoi într-o carte,
Lăsându-te să respiri şi realizai
Că nimic nu va putea umple golul
Provocat de absența mirosului
De hârtie şi vis pe care-l emana.
Pielea-i absorbea cerneala şi
Te întrebai ce istorii stau scrise
În interiorul ființei sale?
Ce locuri a văzut inima sa
Spre care picioarele nici
N-ar îndrăzni să se îndrepte?
De-atunci o cauți în fiecare
Carte pe care o deschizi, sperând
Să afli misterul fetei care îşi crea
Propriul soare când afară ploua.