Balada viselor pierdute

În lipsa căldurii

Mi-e frig în fața soarelui răsare,
Mâna mea e o statuie rece.
Alerg după o rază de soare,
Dar în fugă mă întrece.
Încerc să mă încălzesc
Cu un gând fumegător
Ce ademenește mişelesc
Crâmpei din praful stelelor.
Pictez din lacrimile lor
Pe pânza cerului strivit
În absența aştrilor
Ce-n palma mea au adormit,
Un tablou al disperării
Căci inima mi-atinge solul,
Sub apăsarea înserării
Îmi îngheață şi piciorul.
Rămân ca un fulg de nea
Printre fluturi- miile-
Care nu vor să îmi dea
Roua dulce-a altor zile.
Strâng cioburile-mprăştiate,
Şi le-nfig adânc în mine,
Bucăți de cer însângerate
Care îmi fac rău, nu bine.
În frenezia optimistă
Gândesc, aproape stinsă:

Frigul nu există:
E doar a căldurii lipsă.