Balada viselor pierdute

Înecat în prosperitate

Lumina se stinge în apele nopții,

Învolburate valuri de întuneric.

Razele de foc se lasă pradă morții,

Timpul le poartă într-un loc feeric

Unde fluturi cu aripi din visuri stinse

Se învârtesc pierduți în necunoscut.

Culoarea li se scurge-n palme-ntinse,

Ale oamenilor stând în al vieții rând

Ce așteaptă flori cu iz de speranță,

Dar petalele le-au fost împrăștiate

Şi nu primesc în încâlcita lor viață

Decât promisiuni dulcegi, deșarte

Că din sămânțele purtate de vânt

Vor răsări noi plante cu rod bogat.

Cu ochii spre cer şi visul în gând

Omul cere să nu fie iar uitat.

Nori de puf se pleacă sub durerea sa

Şi trimit ploaia pe secetosul meleag,

Dar sunt nori de furtună cenuşie şi-aşa

Se scaldă neştiutor sufletul pribeag

În marea din dorințe înșelătoare

Până ce un val îi trece peste creștet.

Ce picătură i-a luat ultima suflare,

Nu a putut în valuri să fie atent

Şi cum s-a-necat a rămas un mister.

Luând în călătorie pe cineva cu el,

Fiind sprijinit de altceva decât eter,

Poate lucrurile ar fi decurs altfel.

După ce dorințele i s-au împlinit,

O mare întreagă avea înainte.

S-a repezit de lăcomie orbit,

Uitând că apele nu-s linştite,

Că nu a mai înotat până atunci.

Omule, te-ai văzut realizat în final

Şi singuratic ai ales să te arunci

În necunoscutul ce ți-a fost fatal!