Balada viselor pierdute

Destinul unui astru

Menirea vieții este ca să te găsești
Pe tine însuți, în valurile mării,
Să te-apuci zdravăn de stelele cerești
Să te ții de ele la venirea serii.
Nu crede că este un lucru uşor
Să te-nalți din spuma albă ce-apasă
Cu greutatea tuturor temerilor,
Ținându-te captiv în a lor plasă.
Există doar o cale la suprafață
Pe care trebuie s-o urmezi hotărât,
Dând la o parte orice îți stă în față,
Şi te-mpiedică să faci ce ai de făcut.
Glasuri pot să îți ajungă la ureche,
Încercând să te atragă în vârteje,
Dar aminteşte-ți că eşti fără pereche,
Desprinde-te din ale vorbelor mreje.
Numai tu cunoşti misteriosul răspuns
Ce te va ajuta să te găsești pe tine
Şi care, când vei privi ultimul apus,
Îți va aduce o dulce ocrotire.
Eşti o întrebare pusă Universului,
Iar cheia ei nu îți poate fi luată.
Creat de la începutul începutului
Ai fost cu un scop, însă a ta soartă
Singur ți-o decizi, de-l urmezi ori ba.
De vei rămâne căzut din bolțile cerești
Acest fapt numai tu îl poți împiedica,
Alegând să fii cine eşti!