Balada viselor pierdute

Cărările vieții

O cochilie de ceară
Se topește-ncetişor
La lumina cea stelară
Din seara visurilor.
S-a sfârşit un gând aprins
De făclia dulcei vieți
Care parcă înadins
Coase din apă şi ceți
Un covor moale la pas
Ce te-mbie să tot mergi
Spre un neştiut lăcaş
Pe care crezi c-o să-l vezi.
Dar covorul se destramă
Şi pierdut te uiți în jur.
Timpul, o deschisă rană,
Ți-a depus sărutu-i sur
Iară tu în schimb îi dai
O privire încurcată.
Flori de mai în păr aveai,
Lacrima ți-era curată
Ş-acum înghețată stă
Sub un ochi fără sclipire,
Suspendat pe-o față tristă,
Încruntată de gândire.
Întorci capul îndărăt,
Dar nimic nu vezi în urmă
Decât propriul regret
C-ai ales un drum de spumă.