Balada viselor pierdute

Mirajul regăsirii

Vezi tu, oare, ce văd şi eu?
Aceleaşi culori pastelate
Ale aceluiași curcubeu?
Privim amândoi departe,
Dar nu în aceeași direcție.
Păşim unul spre altul,
Plini de fascinație şi atenție.
Nu mergem prin întunericul
Profund al iubirii.
Avem un scop, un țel.
Ne îndreptăm către ale inimii
Străfunduri, drag cavaler.
Acum, scrutând prin beznă,
Te văd pe-un cal alb.
Mă încurc în imaginara trenă
Şi din pământ se ridică colb.
Ochii mi se umplu de rouă
Dar repede o-ndepărtez
Căci a ei cădere suavă
Mă oprește să-naintez.
Şi cât de mult vreau să te ajung,
Să te strâng la al meu piept
Şi în mireasma nopții
Să îmi şopteşti încet,
Cu martori înșişi aştrii,
Ce scânteiează blând,
Încuviințând unirea,
Rând, pe rând, pe rând.
Să valsăm sub privirea lunei,
Blânda mamă,
Care-n brațele emoției,
Luceşte diafană,
Sărutând pământul cu ale sale raze,
Trimițând fiorii
Noii noastre faze.
Îmi închid strâns ochii.
Ale noastre trupuri
Se-ating în sfârşit,
Şi-mi doresc ca pururi
Şi la infinit,
Să rămanem astfel, înlănțuiți,
Şi de nimeni vreodată, dragule,
Să fim despărțiți.
Dar iată: răsare soarele.
Visu-n cioburi se sfărâmă,
Bucăți din sufletul meu spart
Care, la tragica distanță,
N-a mai rezistat.
Îți privesc o dată chipul,
Iluzie fumegătoare,
Şi-nvinuiesc timpul
Pentru a mea frământare.
Rațiunea nu mai contează:
Iau gândurile şi m-arunc în mare.
Căderea, parcă, la nesfârșit durează
Apoi, deodată, distanța dispare,
Iar eu m-afund către tine, în mare,
În mare.

Nu puteam să dorm aşa că ce altceva să fac dacă să nu scriu?
Dezastru, nu alta, dar voi încerca să dau vina pe oboseală :)