Balada viselor pierdute

Am avut un vis

Am avut un vis ciudat aseară,
Cum stăteam adormită pe verandă,
Scăldată în parfum de vară,
Cu tâmpla adânc scufundată
Într-o pernă plină cu pene
Ce zburau prin a mea minte,
Gâdilându-mi conştiința alene.

Se făcea că alergau tot înainte
Oameni cu brațele întinse,
Dar când să se-mbrățişeze urmau
Se declanşau zgomote stinse
Dinspre fiarele pe care le purtau
Şi țărâna devenea pânză morții,
Iar ei- artişti cu mâini tremurătoare,
Cerând tăcuți îndurare sorții
Cu palmele ridicate spre soare.

Un sceptru, pe cap o coroană
Şi degetele-i un mapamond cercetând,
Nu din dorința de-a coase o rană
A unui neam de prea mult sângerând,
Ci cu scopul de a-şi înfige unghiile
Mai adânc în splina populară,
Răscolind după comorile
Îngropate-n miez de țară.

La lumina pâlpâitoare,
Cu stomacul vociferând
Scrijelea pe o foaie,
Pierdută cu totul într-un gând.
Îl vedea, îi pregătea o capcană
Ca şoarecilor din casa pustie
Unde sta pe timp de iarnă,
Rugându-se să scape vie.

În albastrul îndepărtat
Răsuna un scâncet năucit
Când un colos înghețat
Era de valuri înghițit.
Oceanul se zbătea sălbătic,
Întinzându-se spre mal,
Crescându-şi apele sporadic,
Muşcând din pământ global.

Cu ochii în mici şi mari ecrane,
Nemişcați, de-abia suflând
Devorau flămânzi scandale,
Cu degetele butonând.
Intrau unii în alții pe stradă,
Căci purtau cu mult avânt
O vehementă, virtuală ceartă
Împotriva unui necunoscut.

Îi despărțeau ziduri înalte
Construite din prejudecăți
De mult timp înrădăcinate
În inimi ce ştiu că dreptăți
Au doar cei la fel ca ei,
De acelaşi chip şi cuget,
Iară restul sunt mişei,
Oropsiți sub durul deget
Al unei societăți curate,
Fără ființe defecte,
De la naştere la moarte
Tragic de imperfecte.

O bătaie de aripă
S-a auzit în ceas de noapte.
Am deschis ochii o clipă,
M-am întors pe cealaltă parte.