Balada viselor pierdute

Efectul fluturelui

Mi-e dor de ceva ce n-am întâlnit.

Sau poate am făcut-o-ntr-o seară
Când gându-mi se zbătea obosit
Un echilibrist plăpând pe-o sfoară.
A căzut în abisul neştiut
Şi observam ca spectator,
Cum timpul se strânge tot mai mult
Dezvăluind un tânăr visător.
Stătea întins pe iarbă, în grădină
Cu privirea ațintită spre nori,
Ascultând muzica în surdină
A unor idei sculpate-n flori.
Un fluture s-a aşezat pierdut,
O clipă doar, cât o suflare,
Pe mâna lui şi cu-n avânt
S-a ridicat din nou în zare.
L-a urmărit cum se înalță
Şi dispare, deja departe;
S-a gândit cu-n surâs pe față:
Aripile-i puteau forma tornade.

Asta s-a întâmplat demult,
Visătorul nu mai visează,
Dar îi e dor de ceva ce a avut
Când se cățăra pe-o rază.