Balada viselor pierdute

Plajă pustie

Dispare clipa în norul uitării
Şi-o pasăre duios îşi cântă dorul
Pe creanga ce înțeapă pielea zării
În culorile pastelatului crepuscul.
Îngheață valurile la țărm: tăcere;
Nici pietrele nu mai şoptesc cuvinte,
Nisipul s-a răcit, geme de durere
Fără sărutul tălpilor tale fierbinte.
Vântul a purtat departe amintirea
Unui foc aprins într-o noapte de vară,
Din scânteia născută prin atingerea
A două suflete cu inimi de ceară.
Glasul flăcărilor plin de promisiuni
Înscrise pe nisip c-o rază de lună
Ne cânta că suntem ecouri, minuni
Ce respiră viață şi se țin de mână.
Că cerul va fi la fel de albastru
Doar când degetele mele degerate
Vor căuta în părul tău un astru
Şi-ți vor şterge lacrimile sărate.
Te trag, te-nvârt, te strâng la piept şi văd cum
Fiecare picătură de ploaie,
Ne transformă văpăile în scrum
Şi florile de pe creştet în paie.