Balada viselor pierdute

E

Sunt o literă care se zbate
Pe o foaie de hârtie,
Încercând să găsească
O altă literă pierdută
Pentru a deveni un cuvânt,
O poveste, un răspuns
La o întrebare pusă
De stilou paginii.
Trec granițele rândurilor
În căutarea unui sens,
Iar sensul îmi devine căutarea.
Mă scald în albul nepătat,
Mă înec pe uscat şi mă întreb
Dacă sunt un punct, o greşeală,
O risipă de cerneală şi hârtie.
Cineva mă priveşte. Mă opresc.
În nemişcare mă citeşte încet,
Îmi atinge conturul, formele
De parcă în mine zace ferecat
Răspunsul întrebărilor sale.
Mă desprind dintr-un freamăt
Al buzelor, îmi surprind
Numele plutind în aer,
Spre spațiul dintre acum
Şi apoi, dintre stelele care
Stau depărtate ca să îmi facă
Loc între ele, rostindu-mă
La unison: „e", „e", „e".
Sunt conjugarea lui „a fi",
Scrisă cu scânteile ciocnirii
Dintre tot, nimic şi locul
Unde pot deveni orice.
Sunt şi atât.