Balada viselor pierdute

Timpul

Ai privit vreodată cerul?
Pentru ore întregi, nemișcat,
doar uitându-te la întinderea
nemărginită,
așteptându-te ca măreția ei să te înghită,
să te îneci în albastrul ei?

Probabil că timpul nu îți permite să meditezi în profunzime
asupra trecerii sale.
Desigur,
observi căderea frunzelor,
sărutul luminii
pe petalele închise ale florilor.
Și îți este teamă că te vei stinge.
Și speri că vei renaște.
Dar,
în agitația ta necontenită,
realizezi oare, cu adevărat, fragilitatea fiecărei clipe?
Singure îți pare că își pierd valoarea, că nu alcătuiesc nimic luate separat.

Însă ploaia nu este formată din picături de apă?
Cuvintele nu sunt o alăturare de litere?
Din nimic se formează
întregul.
Din momente este alcătuită
viața.
Fiecare secundă este infinită.

Curajul și încrederea pot crea o nouă lume,
una în care vrei să trăiești,
dar îți este prea frică.

În perioada ce ți-a fost oferită,
teama nu ar trebui să reprezinte un factor care să te influențeze,
să-ți mărginească posibilitățile.
Teama de a îndrăzni,
de a alege,
de a continua,
de a te exprima,
de a-ți asculta inima.
Redu la tăcere vocea ce-ți spune că nu ești în stare.
Pentru că ești.
Ești capabil să ajungi
exact acolo unde vrei.

Doar că nu uita:
un ceas ticăie necotenit în depărtare amintindu-ți de limita
pe care o ai pentru
a-ți găsi locul pe pământ.

Totul depinde de cum vei exploata orice moment,
de cum te vei agăța cu disperare de fiecare răsuflare ce ți se încredințează.
Nu îți pune atâtea întrebări legate de ce va fi după.
Trăiește prezentul,
conștientizează importanța secundelor ce ți se împletesc înainte
și bucură-te de fiecare
de parcă ar fi ultima.

Nu lăsa în urmă regrete
și permite comorii ce zace în tine
să iasă la iveală,
profitând de arma cea mai de preț
pe care o deții:
TIMPUL.