The Connection

Capitolul 15 : "Jocurile-s facute"

-Haide , Cleo . Trebuie sa mananci ceva . Spune Cole in timp ce imi da castronul de supa.

-Pleaca ! Spun eu in timp ce ma intorc catre fereastra.

-Cleo , sa sti ca nici unul dintre noi nu a vrut sa se intample ce s-a intamplat in aceea noapte . Spune el in timp ce pleaca si imi lasa castronul cu supa pe birou. 

Simteam cum nu mai am puteri , sursa mea de energie nu mai era . Nu mai era aici langa mine sa-mi spuna "Te iubesc" , nu mai era aici sa-mi spuna "ingerul meu". M-a salvat pe mine , asa cum a promis, cu propria viata . 

Dar il puteam salva , poate exsita speranta sa il salvam . Daca Cole nu pornea masina , el poate era acum langa mine , si sa ma ingrijeasca , si poate ca mai puteam auzi inca o data acel " te iubesc " .

-Cleo , pot sa intru ? Spune Ciara.

Nu i-am raspuns , am tacut . Nu merita raspunsul meu , eram prea nervoasa , suparata pe ei . 

-Asculta , Cleo ! Stiu ca esti suparata pe noi , si imi pare rau . Nimeni nu a stiu ca se va intampla ... ce s-a intamplat ! Spune Ciara venind catre mine .

-Dar s-a intamplat , Ciara ! S-a intamplat si acum ? Cu ce ne-a ajutat ?! Sunt mai fericita , mai sanatoasa , sunt teafara ? Crede-ma ca ai facut , ati facut totul mai rau ! Spun eu pe un ton rastit. 

-Imi pare rau ...

-Da , sa-ti spun ceva ... si mie imi pare rau , ca v-am cunoscut ! Spun apoi ma ridic si plec in graba.

Am vrut sa fiu pentru cateva minute singura , in locul in care l-am intalnit pe George prima data . Durerea din pieptul meu era din ce in ce mai puternica , aratam groaznic . M-am pus jos, langa usa din spatele scoli , gandindu-ma la toate amintrile cu George , fie ele placute sau neplacute . 

Imi lipsea atat de mult , mai aveam o zi la dispozitie pentru a-mi reveni la starea normala . Nu vroiam ca tata si Anna sa ma vada asa cand se introc din Londra . Prima data mama , acum George ... de ce vrei sa imi iei toate persoanele pe care le iubesc si la care tin ? 

Mi-am pus castile in urechi , pornind muzica . Stateam si ma uitam la copacul din fata mea , care a fost acolo si acum o luna si jumatate , dar era mai mare . S-a maturizat o data cu mine , cu venirea mea aici , si cu inceputul iubirii dintre mine si George . La un momentdat , am inchis ochii pentru a ma putea izola in lumea mea intunecata , impreuna cu gandurile mele , cu trairile , sentimentele mele . 

Stateam cu ochii inchisi atunci cand am simtit o mana peste umarul meu. 

-Buna ! Spune un baiat , inalt , cu ochii albastri , parul saten si cu o privire plapanda dar tot odata care parca iti sti toate secretele . 

Mi-am scos castile din urechie apoi i-am raspuns la salut . 

-Imi poti spune te rog cate este ora ? Nu am telefonul la mine , si trebuie sa ajung pana undeva . Spune el in timp ce ridica o spranceana . 

-Ihm , da . Este 3:15 . 

-Mersi . 

-Nu ai pentru ce . Spun eu , apoi ii zambesc . 

-Te superi daca te intreb , ce ai ? Plangi ... 

-Da , nimic . Spun eu apoi imi sterg lacrimile cu dosul maneci de la jacheta pe care mi-a dat-o George.

-Sti , oamenii nu plang , asa din senin . Spune el , apoi zambeste . 

-Este complicat , si nu cred ca pot sa-ti spun . Nici macar nu stiu cum te cheama. 

-Bun , ok . Am vrut doar sa stiu ca nu e nimic grav , si esti ok. Spune el in timp ce se indreapta catre parcarea scoli. 

Ma uitam la el , dar am observat ca dintr-o data s-a oprit , apoi s-a intors si mi-a spus :

-Harry ! Spune el , apoi isi vede in continuare de drum. 

In acel moment , mi-a venit in gand , prima data cand m-am intalnit cu George . Atunci cand am dat peste el . Eram atat de emotionata in momentul ala . In modul in care mi-a spus Harry numele sau , asa mi-a spus si George . 

Lacrimile au inceput sa imi curga din nou pe obraz , ridicandu-ma de langa usa , pornind inapoi catre casa . Nu mai mancasem de doua zile , eram atat de slabita , iar toate acestea adunate la un loc cu furia si supararea pe care o am , m-au facut sa-mi pierd toate puterile . Imi era atat de dor de George . De zambetul lui , de rasul sau , de saruturile sale .