The Connection

Capitolul 39 : "Ofera-mi iubire"

-Hei, ce sa intamplat ? Spune Harry, apoi o saruta pe obraz pe Cleo. 

-Hei, Cleo ! Spune George. 

-Stati, stati, stati ! Spune Cleo, apoi ii i-a pe amandoi de umar si ii intoarce. 

Ce va apucat? hm ? haideti spuneti, acuma... Spun eu, apoi se pune jos pe banca. Am tot timpul din lume sa va ascult. 

-Il las pe Harry, sa-ti spuna. Spune George abtinandu-se cu greu sa nu ii spuna ceva lui Harry sau sa nu-l loveasca. 

-Pai George a sarit la mine, si a inceput sa ma imi de-a cu pumnii in fata. Spune Harry, apoi se uita catre George. 

-Ce?! Nemernicule, tu ai sarit la mine ! Cleo, nu-i adevarat ce spune ! Spune George, care cu greu isi satapanea furia. 

-Gata, terminati ! Spun, apoi ma ridic de pe banca. 

Stii ceva, Harry ? Eu stiu deja ce sa intamplat, stiu tot ce sa intamplat, nu inteleg de ce iti este frica sa recunosti ? Stii ce dovedesti TU, prin asta? Haide spune... nu stii ? Iti spun eu, esti doar un copil caruia ii trebuie paturica sau pe mamica, ca singur nu poate sa recunoasca ce a facut ! Esti penibil, Harry, stii asta ? Spun eu, pe un ton mai rastit apoi ma uit cu scarba la el. 

Haide, George... ; spun eu apoi il iau pe George de mana. 

-Cleo, stai ! Nu am vrut sa fac asta, crede-ma ! Spune Harry, incercand sa vina dupa noi, dar sa oprit iar apoi nervos a dat cu pumnul in copacul din spatele sau. 

[ ACASA LA CLEO ] 

Stateam in bratele lui George, ceea ce simteam nu era ceva ciudat, eram parca.. obisnuita. Simteam protecite, iubire... Mainie mele erau in ale lui George, muzica lui Ed Sheeran canta usor. 

-Stii? Mi-ai lipsit, dar am fost prea prost sau orgoliul meu a fost prea mare pentru a accepta. 

-George? Spune eu, apoi ma ridic cu fata la el. 

-Da? zambeste, apoi imi da suvita de par care imi atarna pe fata la o parte.

-Ce o sa fac daca nu o sa-mi amintesc niciodata despre voi, despre tot, dar cel mai mult...despre noi .... Spun eu apoi ma uit ingrijorata catre George care incerca sa imi spuna ca totul va fii bine, dar nu a spuso.

-Cleo... 

-Nici tu nu crezi ca imi voi aduce aminte? Spun eu, apoi ma dau la marginea patului si imi pun mainile la ochii. 

-Cleo, nu am spus asta...medicii au spus ca este nevoie de timp pentru a-ti putea aminti, sunt intamplari, unele dintre ele, care crede-ma chiar nu vrei sa ti-le aduci aminte ! Spune George, apoi vine langa mine si ma i-a de mana. 

-Atunci, spune-mi tu, mici franturi, orice... simnt ca nu mai pot face fata la tot ceea ce se intampla. 

-De asta trebuie sa incepi o noua viata, Cleo ! Lasa trecutul sa fie trecut... 

-Cum George? Cum sa las trecutul in urma, cand trecutul ne-a legat pe amandoi...iar eu, iar eu...nu imi mai aduc aminte de nimic ! 

-O sa se rezolve totul, o sa vezi... dar pana atunci vino aici ! Spune George, apoi ma i-a in brate si ma tine strans. 

Stateam in camera singura, era tarziu iar eu nici macar nu-mi deschisem cartile pentru scoala...George plecase cu cateva ore in urma. Sateam si ma gandeam la tot, macar la ce am trait pana acum si cand eram mai mica. Ma gandeam la mama, care nu este acum, aici pentru mine... nici macar nu stiu unde este, ei spun ca este plecata intr-o conferinta sau proiect pentru afacere, dar imi pot spune orice, nu? Ma gandeam la Harry, la tot ce a spus, apoi la George la tot ce imi spunea el. Pe de o alta parte, Harry imi spune intamplari din trecut, pentru a ma ajuta sa imi aduc aminte, dar George? El de ce nu vrea sa-mi spuna nimic de trecut si ce sa intamplat ? Simt ca nu fac parte din locul asta, din familia asta... 

In timp ce ma uitam pe fereastra o frantura de amintre mi-a trecut prin minte. Eram la scoala apoi tata venise. M-am ridicat din pat pentru ca eram speriata de ceea ce mi-am adus aminte, am inceput sa tremur, iar apoi o alta amintire sosise. Una dupa alta. Am inceput sa tip, punandu-mi mainile la urechi, iar apoi lacrimile au inceput sa-mi curga. Tata venise in graba la mine, speriat. 

-Cleo, draga mea ! Cleo, vorbeste ! CLEO ! Spune el in timp ce eu tipam si tremuram. 

Cleo, hei, hei ! Sunt aici esti in regula ! Sunt aici ! Spune el, apoi ma ia in brate, dar privirea imi era terifiata. 

-De ce nu mi-ai spus ca mama e moarta ?! Spun eu cu lacrimile pe obraz, si cu fata palida. El se uita la mine mirat, iar apoi a inchis usor din ochi, si a incercat sa-mi explice. 

-Nu ! M-am saturat de explicatii, tata ! Gata ! Spun eu, apoi cobor in graba jos, luandu-mi haina si iesind pe usa. 

-Cleo ! Tipa tata din urma.