Elizabeth , o fată fără familie, crescută de o mătuşă care o exploata ajunge împotriva voinței ei slujnica celui mai crud om din Regatul Raynia, prințul Caden, vârcolacul suprem şi cunoscut pentru violenţa sa cu femeile. Oare va fi Elizabeth cea car...
La auzul vocii alarmate a Mariei m-am ridicat din pat la timp ca să o văd intrând val-vârtej pe uşă.
-Ce s-a întâmplat?am întrebat cu un glas abia șoptit din pricina somnului.
-E târziu iar majestatea sa se va trezi în curând! Trebuie să îi duci micul dejun!
Cu ajutorul noii mele prietene am îmbrăcat repede niște haine curate, m-am spălat şi am pornit cu sufletul la gură în sus pe scările care duceau spre camera prințului despre care aflasem că se numește Aiden.
Ajunsă în fața uşii am bătut atât de încet încât nici măcar eu nu m-am auzit, totuşi din încăpere s-a auzit o voce frumoasă şi masculină.
-Intră!
Am intrat în cameră tremurând din toate încheieturile și atunci l-am văzut. Era cu spatele la mine dar chiar şi așa am putut să-i văd părul de culoarea chihlimbarului,statura înaltă,muşchii bine conturaţi şi să simt mirosul puternic de mosc pe care îl emana. Din senin s-a întors cu fața spre mine. Ochii îi erau asemeni unor smaralde,buzele mari şi cărnoase,fruntea lată,sprâncele groase iar zâmbetul fermecător. Când mi-am dat seama că mă holbez am coborât repede ochii în pământ.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Bună!a spus el păstrându-şi zâmbetul pe buze. Pari a fi nouă. Eu sunt prințul Aiden,tu cum te numești?
Vocea lui era atât de melodioasă și exprima atâta bunătate încă nu m-am putut abține să nu îi răspund cu adevărul şi nu așa cum mi-a spus Maria, cu "-Slujnica măriei tale, alteţă. ".
-Elizabeth de Argent , alteță.
-Bine Elizabeth ce-ar fi ca pentru început să mă privești în ochi ?
Glasul lui își păstrase tonalitatea calmă dar eu eram prea lașă pentru a face asta. Din senin două degete catifelate mi-au prins delicat bărbia ridicând-o la nivelul ochilor celui din fața mea.
-Nu-ți fie frică!
Ochii lui erau atât de frumoși,era de parcă m-aş fi pierdut într-un luminiș scăldat în razele piezişe ale soarelui. Aș fi putut rămâne așa toată viața, pierzându-mă în irişii lui de smarald dar îmi cunoșteam locul în acest castel iar el era singura mea șansă la viaţă.
-Nu se cuvine, alteţă, am spus făcând un pas înapoi și lăsând capul în pământ.
-Cuminte şi cu bun simț. Lucru destul de neobișnuit. În voce i se putea distinge un zâmbet.
-De unde vii, Elizabeth?
-Am fost o cerșetoare la marginea orașului.
-Una dintre exilaţi.
Nu era o întrebare dar am dat afirmativ din cap.
-Şi cum ai ajuns aici ?
Am lăsat și mai tare capul în jos fiindcă ăsta era un lucru pe care nu il puteam spune. Dacă era să trăiesc în acest castel nu trebuia să incomodez pe nimeni iar mărturisirea unui asemenea lucru nu era deloc un bun început.
