Severed Souls Vol. 1 Sub Stăpânirea Spiritului

Cerşetoarea

   La fel ca în fiecare noapte am ieșit să privesc cerul nopţii cu miile de nestemate strălucitoare încrustate în mantia sa vaporoasă şi să îmi vindec rănile căpătate în acea zi, cel puţin pe cele fizice fiindcă cele morale erau prea vechi și adânci ca să mai fie măcar speranța că vor putea fi vindecate.
   Ca de fiecare dată am ieșit să inspir aerul curat al nopţii şi să visez cu ochii deschiși la o viaţă în care nu există vânătăi sau abuzuri, la o viaţă în care știu ce înseamnă iubirea,înţelegerea,iertarea sau ajutorul dezinteresat.
Speranțe deşarte. Realitatea mea era cu totul alta iar în câteva ore va trebui să dau din nou piept cu ea.
   De undeva din profunzimea nopţii se auzi un urlet. Mi-am întors privirea într-acolo şi am văzut lupul alb care ieșea să-și strige măreția în fiecare noapte cu lună plină de pe turnul de vest al castelului regal din ținutul Raynia.
Era atât de frumos, blana lui strălucea sub razele lunii iar ochii lui erau asemeni unor diamante chiar şi de la această distanță.Părea puternic, curajos şi de neoprit, tot ce nu eram eu.
  Cu ochii pe lupul alb am adormit sub cerul înstelat.

***

  -Elizabeth! Elizabeth! Treci imediat aici leneșo!

  M-am ridicat cât am putut de repede la auzul vocii mătuşii şi am alergat spre cocioaba care ne servea drept casă,cel puţin ei şi lui Melody, fiica frumoasă, deșteaptă şi mai bună ca mine.

  -Vin mătuşă Carlota!

În casă mătuşă stătea întinsă în pat ținându-se cu o mâna de mijloc.

-Elizabeth de ce nu ne-ai adus micul dejun? Iar hainele de ce nu sunt spălate?

-Nu mai avem nici bani!se auzi vocea plângăcioasă a lui Melody de undeva din spetele meu.

-Cum,nu ai fost la cerșit? Nerecunoscătoare mică!se răsti mătuşa la mine după care am simțit o usturime în obrazul drept şi o lovitură puternică în stomac.
Şi așa a început ziua mea,cu o nouă bătaie.

***

   După ce mătușa şi Melody s-au plictisit să mă lovească am început să merg încet şi agale pe drumul ce ducea spre piața de la poalele muntelui pe care se afla castelul.
La fiecare pas un nou junghi îmi săgeta corpul rănit făcându-mă să scot câte un mic geamăt la intervale regulate.Fireşte că nimeni nu mă băga în seamă dar nu îi condamn pentru asta, fiecare om are problemele sale poate chiar mai mari ca ale mele.
Cum mergeam eu pe străzile pietruite am auzit o voce piţigăiată și supărată de femeie.

-Ce? Tu îţi dai seama ce spui?
Eu, la castel!? Nu pot, mă va ucide!

Nu știam despre ce era vorba dar părea destul de important așa că am continuat să merg în tăcere.

-Ăsta e ordinul, această familie datorează o fată prințului. Cel care vorbise era un bărbat cu armură şi o înfăţişare ce îţi dădea fiori pe şira spinării.

-Trebuie să fie neapărat din această familie?

-Ordinul a fost că fata trebuie să fie din această casă.

-Chiar dacă e slujnică?

-Da.

Am simțit o privire ațintită asupra mea iar când mi-am întors capul am văzut-o pe femeie privindu-mă cu prea mult interes.

-Ea, ea va fi fata trimisă prințului! spuse făcând semn spre mine.

La auzul acestei sentinţe am încremenit. Prințul era renumit pentru violența de care dădea dovadă în luptă dar şi cu femeile.Se folosea de ele după care le arunca, dacă aveau noroc însă dacă îl enervau erau ucise în cele mai crude moduri cu putinţă.

-Ea e o simplă cerşetoare, nici măcar nu vine din această casă!

-Nu dar sunt sigură că e la fel de bună ca oricare alta. O săpuneală zdravănă şi nimeni nu își va da seama. În plus poți face o excepție pentru mine, nu-i așa? se pisici femeia.

-Păi bănuiesc că ai dreptate și că nimeni nu va observa,zise bărbatul după care se îndreptă spre mine cu pași mari.

-Nu,vă rog nu, aveți milă! Vă implor nu faceți asta!în zadar erau toate plânsetele şi rugăminţile mele.

-Taci odată, nu-mi plac femeile plângăcioase!

   Ceva tare făcu contact cu capul meu după care totul se făcu negru.
Ultimul lucru pe care l-am simțit a fost cum sunt aruncată pe ceva rigid şi rece iar sunetul copitelor pe pământul îngheţat îmi răsuna în urechi.