Elizabeth , o fată fără familie, crescută de o mătuşă care o exploata ajunge împotriva voinței ei slujnica celui mai crud om din Regatul Raynia, prințul Caden, vârcolacul suprem şi cunoscut pentru violenţa sa cu femeile. Oare va fi Elizabeth cea car...
Din senin cineva m-a ridicat de unde eram aruncată,punându-mă pe propriile picioare. Însă eram mult prea amețită ca să pot sta dreaptă şi m-am prabuşit în genunchi în fața persoanei care mă ridicase.
-Ridică-te!se auzi aceeași voce de bărbat ca mai devreme.
Am făcut o încercare disperată să îi îndeplinesc ordinul dar am eșuat lamentabil.
-Am spus să te ridici!
De această dată afirmația fu însoțită de o palmă puternică care mă făcu să cad pe spate.
-Cerșetoare nenorocită! Nu înțelegi de vorbă bună nu? Atunci lasă că te fac eu să înțelegi!
O lovitură a ceva tare în abdomen mi-a smuls un geamăt și câțiva stropi de sânge. Apoi alte lovituri au urmat, din ce în ce mai aprige şi mai înverșunate. Ţipetele mele păreau că îi fac plăcere în loc să îl mai domolească.
Abia într-un târziu s-a oprit lăsându-mă mai mult moartă decât vie la porțile castelului.
-O doamne, ce ai făcut?se auzi o voce speriată de femeie.
-I-am dat o lecţie,asta am făcut!
Bărbatul părea mulţumit de fapta sa.
-Dar ce ți-a făcut biata copilă?
-A refuzat să mă asculte când i-am spus să se ridice.
-Şi pentru atâta lucru ai zdrobit-o!? Nu vezi că e o cerșetoare,că abia se ţine pe picioare? Cum să te asculte? Probabil că nu a mâncat de zile întregi săraca de ea!
-Destul Maria, dacă îţi pasă atât de mult de ea du-te și oblojeşte-i rănile!spuse bărbatul după care l-am auzit îndepărtându-se cu pași apăsați.
Dintr-odată cineva mă ridică de subsuori cu grijă ajutându-mă să nu cad din nou.
-Cum te simți copilă?
-Mm-ă d-or t-oa-te,am reușit eu să îngaim.
Mi-a întors privirea spre femeia care mă salvase din mâinile bătăuşului şi care acum îmi era sprijin. Avea fața rotundă,ochii mici, negri,ageri şi pătrunzători,buze subțiri,sprâncene groase,o statură joasă iar hainele îi erau simple dar curate. De sub năframa roşie ce îi acoperea capul se iveau câteva bucle negre. Cred că avea în jur de treizeci,treizeci şi cinci de ani.
-Amadeus e așa o bestie câteodată!
Vocea îi trăda indignarea.
-Mm-ulțum-esc,am spus cu mare greutate fiindcă dinții îmi clănţăneau.
-Nu ai pentru copilă. Apropo cum te cheamă?
-Eliza-be-th.
-Îmi pare bine Elizabeth,eu sunt Maria şi dacă vrei poți să te gândești la mine ca la o prietenă de acum încolo chiar dacă nu mă cunoști.
Mi-a zâmbit încurajator iar eu am făcut la fel.
-Acum vino să te schimbăm,cred că ești îngheţată de frig şi lihnită.
Neputând să fac mai mult am dat încetișor din cap.
Maria m-a condus, mai mult târându-mă,printr-o uşă mare din lemn de mahon într-un hol lung cu multe uși de ambele părți apoi m-a aşezat pe un pat dintr-o cameră aflată la capătul holului. A plecat pentru câteva secunde întorcându-se imediat haine noi şi un recipient ce conținea o cremă de culoare galbenă cu miros de plante.
-Vino să te ajut să te schimbi.
A început să-mi scoată uşor rochia jerpelită pe care o purtam lăsându-mi la vedere pielea vânătă şi plină de cicatrici. La vederea semnelor pe care le lăsaseră mătușa şi Melody asupra mea Maria a scăpat jos hainele.
-O doamne, ce ai pățit?
I-am povestit despre viața pe care am dus-o până acum, despre umilirea şi bătăile zilnice,despre faptul că de multe ori am vrut să fug dar nu aveam cum fiindcă aș fi murit de foame. Când am terminat Maria m-a privit cu niște ochi triști şi compătimitori luându-mă in brațe.
-O Elizabeth,soarta a fost prea cruntă cu tine!
Fără să vreau o lacrimă mi-a brăzdat obrazul.
-Dar acum totul va fi bine,vei vedea.
Părea atât de convingătoare încât preţ de o clipă am crezut-o apoi mi-am amintit de ce eram eu acolo.
-Dar eu trebuie să fiu dată prințului.
Chipul Mariei încremeni iar ochii păreau că îi vor ieşi din orbite.
-Ce este?
-Nu se poate! Destinul nu poate fi chiar atât de necruțător cu tine!
Glasul îi era terifiat şi șoptit. Știam exact la ce se gândea.
-Crezi că mă va ucide?
-Nu știu dar sper să aibă milă de tine.
Am lăsat înfrântă capul în jos. Zilele îmi erau numărate.
-Nu plânge Elizabeth,în seara asta ești în siguranță iar mâine stăpânul va fi plecat. Îl vei sluji pe fratele său, care e foarte bun,iar cu puţin noroc îţi va lua apărarea în fața prințului.
Norocul era ceva ce eu nu aveam dar nu vroiam să îi distrug Mariei speranțele așa că am schiţat un zâmbet firav.
După ce mă ajută să mă îmbrac şi îmi masă loviturile cu crema din plante mă lăsă singură ca să pot dormi câteva ore fiindcă refuzasem să mănânc orice.
Perna era foarte moale, mai moale decât crezusem că ar putea fi ceva pe lumea asta,plapuma pufoasă iar salteaua potrivit de tare. Dacă nu ar fi fost vânătăile poate că aș fi reușit să adorm. În timp ce stăteam întinsă pe spate privind tavanul și gândindu-mă cum va fi ultima mea zi de viaţă un urlet răsună în noapte. Am privit pe fereastră unde lupul alb dădea de ştire lunii că s-a întors. Dar nu era o noapte cu lună plină. Oare de ce a renunțat la obiceiul lui de ani de zile? Blana lui ca zăpada strălucea ca o nestemată iar ochii îi scânteiau în beznă. Postura lui emana putere, hotărâre.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oare sufletele chiar se reîncarnează? Dacă da aș vrea să fiu un lup alb, la fel ca el, ca să pot fi puternică, rapidă şi să am pe cineva alături. Să nu mai fiu niciodată singură. Cu ochii pe magicul stăpân al nopţii am căzut într-un somn adânc şi odihnitor cum nu am mai avut vreodată.
