Severed Souls Vol. 1 Sub Stăpânirea Spiritului

...şi îndoieli.

-Au!

    Din cauza distanței lungi şi a holurilor întortocheate şi învăluite în umbre fiecare mişcare mi se păruse un chin, ce îmi absorbea toată energia din trup. Nu o singură dată am fost pe punctul de a mă prăbuşi sub greutatea covârșitoare a corpului inconștient al lui Caden. Sângele lui încă continua să se prelingă pe lespezile lucioase de marmură, pe chipul lui îndurerat şi pe hainele mele,ce între timp căpătaseră nuanţa ocrului. Din când în când razele piezişe ale lunii ne luminau calea, ghidându-ne prin noapte. Se lăsase o linişte deplină, întreruptă doar de sunetul pașilor noștrii nesiguri şi tărăgănaţi,iar în aer plutea un slab iz metalic.

  Într-un târziu am reușit cu greu să deschid ușa camerei mele, trăgându-l cu o ultimă sforţare pe Caden în încăpere. În jurul patului cu baldachin se revărsau diafane perdelele din mătase albă, prin care pătrundeau din când în când slabele pâlpâiri ale unei lumânări cu flacără roșiatică.

  I-am împins uşor trupul rănit, însă nu observasem că mâna lui încă îmi ținea strâns brațul, astfel că am căzut peste el.
Ochii îi erau întredeschişi, iar pieptul îi tresălta uşor încercând să rostească ceva. Buzele îi erau curbate într-un mic zâmbet trist şi melancolic,în timp ce o mână îmi mângâia uşor buclele lăsate liber pe spate.
Eram atât de aproape încât respirația lui îmi mângâia obrajii şi îmi făcea pielea să se înfioare într-un mod în care nu credeam că ar fi fost posibil.

-Alessia…

  Încă o dată îmi rostea numele de parcă m-ar fi implorat să nu plec, să nu-l las singur în voia sorții.
A mai dat să spună ceva, dar l-am oprit punându-i un deget peste buzele moi şi reci.

-Nu. Trebuie să te odihnești.

  A scos un sunet înfundat, ceva între suspin şi geamăt,punându-şi mâna peste degetele mele.

-Nu voi pleca nicăieri.

  Privirea încă îi era imploratoare şi încununată de durere.

-Îţi promit !

  Abia atunci a părut să se mai liniştească, chiar dacă a continuat să traseze cerculeţe invizibile pe pielea mea.
Am încercat să mă ridic în picioare, însă brațele lui strânse în jurul mijlocului meu nu mă lăsau să mă mișc nici măcar cu un centimetru.

-Te rog,dă-mi drumul.

  O spusesem pe un ton calm şi liniştitor, dar ochii i-au căpătat brusc un licăr chinuit,pe care nu îl mai văzusem până acum.

-Trebuie să îţi vindec rana.

  A părut confuz pentru o clipă, apoi și-a dus două degete şovăitoare în locul din care sângele continua să se prelingă pe materialul roşu al pernelor.

-Nu!l-am oprit. O să te doară.

   S-a mai gândit câteva clipe după care şi-a lăsat mâna să cadă la loc pe salteaua moale.
Am dat din nou să mă ridic, de această dată având succes, doar că atunci când am întins mâna după unul dintre borcănelele a căror sticlă strălucea în bătaia lunii, ceva m-a tras înapoi.
Coborându-mi privirea am observat că,Caden ţinea uşor între degete materialul rochiei mele. Văzându-l așa, cu o privire rugătoare, cu buzele răsfrânte într-un suspin, mi se părea că semăna cu un copilaş ce plângea după mama sa.
Fără să-l pot opri un zâmbet mi-a înflorit pe buze, determinându-l şi pe el să surâdă dulce.

  Am luat repede unul dintre borcănele,întorcându-mă spre Caden, care adormise sau poate leşinase între timp. I-am întins uşor pe pielea rozalie crema cu miros slab de liliac şi acorduri suave de mentă şi caprifoi, după ce îi ştersesem sângele închegat de pe chip.
  Dormea atât de lin, atât de dulce, încât îmi venea să-l i-au în brațe, afundându-mi degetele în părul lui negru ca smoala.

  Din senin și-a deschis ochii în nuanţa safirului,întorcându-i spre mine. Acum nu mai era confuz sau rugător, ci părea copleșit,copleşit de vinovăţie și de remuşcări.

-Îmi pare rău…

  Vocea lui era doar o şoaptă sugrumată de regret, pierzându-se în bătaia vântului.

-Îmi pare rău…îmi pare atât de rău…

  Continua să repete aceleași cuvinte la neşfârşit,de fiecare dată mai jalnic, de fiecare dată mai implorator.
La început nu am înțeles ce a vrut să spună, apoi un fior rece mi-a traversat şira spinării, făcându-mă să mă cutremur.
  Oare ştia cine sunt? Oare ştiuse mereu şi de asta se purtase atât de urât cu mine, de parcă niciodată nu mi-ar fi crezut cu adevărat spusele?
De asta insistase ca Rosalinda să ocupe camera de oaspeți şi nu eu? Fiindcă o servitoare nu ar fi meritat asta? Şi dacă își dăduse seama de adevăr, atunci însemna că moartea îmi era aproape? Că nici măcar Aiden nu m-ar mai fi putut ajuta? Că...

  O atingere caldă pe braţ mi-a întrerupt șirul haotic al gândurilor, dar nu mi-a alungat neliniştea.
Caden mă fixase cu o privire pătrunzătoare de pe perna îmbibată cu sânge. Ochii lui îmi cercetau chipul, oprindu-se în mod special acolo unde câteva şuvițe de păr îmi ascundeau fața.
  Cu degetele tremurătoare mi-a îndepărtat uşor buclele, dezvelind urma uşor trandafirie,care îmi împurpurase obrazul în urma loviturii Rosalindei.
Am tresărit atunci când pielea lui a atins-o pe a mea, îndepărtându-mă de acea mână catifelată şi moale.

-Rosa…a dat să spună, dar cuvintele i-au pierit pe buze înainte să se facă auzite când a observat că mi-am plecat privirea,o lacrimă trădătoare prelingându-mi-se pe obraz.

   Nu plângeam din cauza loviturii, ci fiindcă îmi era frică, frică de ce s-ar fi putut întâmpla în continuare,frică să nu îmi pierd viața.

  Din senin brațele lui s-au încolăcit în jurul meu, trăgându-mă pe pieptul mare şi cald al lui Caden. Buzele lui s-au lipit de fruntea mea îngheţată, atingerea transmiţându-mi fiori reci în tot corpul.
Ca răspuns brațele lui s-au strâns şi mai tare,aproape lăsându-mă fără aer. Aproape.
   În acea atingere nu exista nimic violent, nimic întunecat, nimic care să-mi trezească frica, cu toate acestea am dat să mă desprind din îmbrăţişarea lui. Nu puteam face asta, nu puteam să mă încred în cel care îmi dorise răul,nu puteam să îi arăt ce mă înspăimânta sau să plâng la pieptul lui. Nu puteam.

   În loc să-mi de-a drumul, m-a tras mai aproape, îngropându-şi fața în părul meu.

-Nu…

  Cuvintele mi-au sunat ca un murmur înfundat din pricina lacrimilor.

-Te rog…

  Nici vocea lui nu exprima putere sau hotărâre, însă avea o nuanţă imploratoare, care mi-a străpuns inima.

    E rănit. Probabil că delirează, iar dacă e adevărat că îţi cunoaşte secretul, atunci oricum firmanul morţii tale este de mult semnat.

  Era o posibilitate ce îmi făcea sângele să înghețe în vene, însă o altă voce îmi şoptea :

    Şi totuşi…şi totuşi, poate că delirează, poate că nimic nu e adevărat.

   Era un licăr de speranţă atât de mic încât nici nu se distingea pe cerul înstelat al nopţii, însă era, iar asta îmi dădea putere şi oricât de infimă ar fi fost m-am agăţat de acea speranţă ca de un liant aflat între viaţă şi moarte. Poate că așa şi era.

  M-am lăsat moale la pieptul lui Caden, simţindu-mă protejată şi iubită,căldura atingerii sale înfiorându-mi pielea.
  Un somn greu mi s-a aşternut pe pleoape, făcându-le să se plece peste ochii cârpiţi de lacrimi. Încet-încet mintea mi-a căzut într-un abis negru şi liniştitor,în profunzimea căruia am găsit bucurie şi…un strop de speranţă.

   Bună din nou tuturor celor care îmi citiți cartea. Știu că a venit în sfârşit vacanța şi fiecare are lucruri de făcut,așa că voi fi foarte scurtă. Am decis să schimb atât coperta cât şi titlul cărţii,iar pentru că nu am vrut să creez confuzii voi aștepta câteva ore până să fac această schimbare şi aștept părerile voastre.
Noul nume al seriei este Several Souls,iar volumul se va chema Sub puterea spiritului.