Severed Souls Vol. 1 Sub Stăpânirea Spiritului

Atinsă de umbră

   O zdruncintură bruscă urmată de un țipăt strident mă făcură să părăsesc lumea viselor în care eram atât de fericită şi să mă întorc la cruda realitate.
   Am încercat să-mi întind membrele amorţite dar nu le-am putut mişca nici măcar un centimetru. Era de parcă ar fi fost prinse într-o menghină de oţel. Abia după mai multe încercări de a mă elibera din strânsoare am observat că nu dormisem pe un pat moale ci în brațele cuiva. Am ridicat capul să-i zâmbesc lui Aiden, zâmbet ce mi-a dispărut instantaneu de pe faţă când am văzut că cel care mă ţinuse în brațe era Caden, nu fratele său.
  Din fericire nici unul dintre ei nu era atent ci priveau pe fereastră ceva ce se întâmpla afară.
  Curioasă, am dat să mă ridic în picioare dar nu am apucat să fac două mișcări că o durere mută mi-a străpuns abdomenul.
Geamătul meu de durere a părut să-i readucă cu picioarele pe pământ pe cei doi frați, care au întors capetele spre mine în acelaşi timp cu priviri îngrijorate întipărite pe chipurile serioase.
  Amândoi vroiau să spună ceva dar au fost întrerupţi de un nou țipat, de data aceasta mult mai gros decât cel dintâi semănând mai mult cu un răcnet decât cu un ţipăt. Un răcnet ce exprima furie.

-Ce s-a întâmplat?am întrebat cu o voce răguşită din cauza somnului îndelungat.

-Nimic important!au răspuns Aiden şi Caden în acelaşi timp după care Aiden a ieşit afară din trăsură urmat îndeaproape de fratele său,ce mă puse cu grijă pe bancheta de culoarea sângelui și îmi zâmbi încurajator înainte de a se face nevăzut.

  În scurt timp ţipetele au încetat cu totul însă doar pentru ca sunetul săbiilor scoase din teacă să le i-a locul.
 
  Un alt țipăt strident perturbă liniștea.

  Din ce în ce mai speriată şi îngrijorată de ce s-ar putea întâmpla afară am ignorat durerea provocată de rănile încă nevindecate de pe urma accidentului şi am deschis ușa trăsurii.

  Dincolo de armata de oameni în armuri cu săbii ale căror lame străluceau în bătaia ultimelor raze ale soarelui l-am văzut pe Caden,ce era ţinut de guler de către un bărbat scund, aproape chel,gras și cu hainele pătate cu lichide de diferite culori. În timp ce vorbea cu repeziciune dinții săi mai negrii decât tăciunele ofereau vederii o privelişte absolut dezgustătoare.
   Lângă el o femeie bătrână, cu baston și o desagă pe umăr îi spunea,mult mai liniştită, ceva lui Aiden.
  
    Nu puteam înţelege nimic din ce spuneau și nici de ce Caden îl lăsa pe bărbatul acela zdrenţăros să îl trateze așa,de parcă i-ar fi greşit.

   M-am dat încet jos din trăsură croindu-mi drum printre soldații care s-au grăbit să se de-a la o parte din calea mea. Odată ce am ajuns lângă ei totul s-a oprit.
  Bătrână s-a făcut albă ca varul la faţă când m-a văzut începând să se îndepărteze cu pași mici. Bărbatul i-a dat drumul lui Caden sfredelind-o cu privirea pe femeie.

  Nu înțelegeam de ce reacționaseră așa și se pare că nici Caden sau Aiden nu ştiau nimic după privirile nedumerite pe care mi le-au aruncat.

-De ce fugi! Nu spuneai că ești nevinovată? Atunci stai aici și înfruntă-ţi soarta!

   Glasul bărbatului era foarte gros şi răguşit.
    Ridică pumnii nervos în aer îndreptându-se spre femeia ce rămăsese ca împietrită fixându-mă cu privirea însă înainte să o poată atinge măcar cu un deget o mână puternică îl ţintui de cel mai apropiat copac.

-Potoleşte-te și las-o să vorbească.

  Orice urmă de blândețe dispăruse de pe chipul lui Caden. Se vedea că nu era dispus să ia parte la conflictul celor doi,oricare ar fi fost acela.

-Ce mai e de spus!? Mi-a blestemat animalele. Cer să fie spânzurată pentru că e vrăjitoare!

  Mâna lui Caden se strânse în jurul gâtului bărbatului care deveni brusc conștient de poziția în care se afla și de statutul celui din fața sa. Glasul îi pieri pe dată iar el încercă să se facă cât mai mic sub ochii reci ai lui Caden.

  Cu toate că eram complet confuză în minte îmi reveniră imaginile cu o fată ţintuită de perete și o bestie încercând să profite de ea. Sângele deja începuse să îmi clocotească în vene. A trebuit să mă folosesc de toată stăpânirea mea de sine pentru a nu ţipa să îi dea drumul bietului om.

- Tenebris,umbras.

  La auzul unei voci firave m-am întors speriindu-mă când am văzut că bătrână era acum la nici zece centimetru de mine atingându-mi obrazul cu o mână tremurândă.

   Aiden se postă imediat între mine şi ea dar tot am putut să zăresc teama din ochii ei.

-Ce înseamnă?l-am întrebat pe Aiden.

  Au trecut minute bune dar el nu răspunse. Am crezut că nici nu o va mai face când trupul i se întoarse uşor spre mine.

-Întuneric, umbre.

  Glasul său rece, fără viaţă, îmi făcu sângele să înghețe în vene.

- Scion cadent
Amnus resurget.

  Mai auzisem undeva aceste cuvinte. Fuseseră rostite de femeia în roşu înainte să mă trezesc în coșmarul acela groaznic.
  
   Bătrâna întinse din nou mâna spre mine. De această dată m-am dat doi pași înapoi înainte ca Aiden să facă ceva.

-Las-o în pace!
 
   Vocea lui Caden ar fi putut tăia în carne vie. Îl eliberase pe bărbat venind lângă mine.

-Ce a zis?

  Asemeni fratelui său nu vroia să-mi răspundă.

-Te rog.

  Chipul i s-a mai îmblânzit dar ochii îi rămăseseră reci.

-Scion va cădea
Amnus se va ridica.

-Cine sunt Scion și Amnus?

-Asta aș vrea şi eu să aflu. Aiden?

-Nu am auzit niciodată de ei.

   Părea sincer dar asta nu fu destul pentru ca,Caden să se dea bătut.
  Porni spre bătrână cu pași mari și siguri.

-Ce înseamnă toate astea? Ce vrei să spui?

  Femeia îl privi pentru câteva secunde fără să dea semne că i-ar fi frică apoi se întoarse din nou spre mine.

-Cea atinsă de umbră e cheia blestemului.

  În spate se auzi o bufnitură. Ne-am întors cu toții în acea direcţie la timp ca să vedem cum trăsura se afundă în pământul moale din cauza lipsei unei roţi.
   Mai mult soldați în armură se repeziră să o ridice folosindu-se de ultimele raze de lumină.

  Când m-am întors spre Caden am văzut că nici el și nici bătrâna nu mai eram. Dispăruseră.

   Lângă mine Aiden era la fel de nedumerit.
Se îndreptă spre bărbatul căzut lângă trunchiul copacului și îl ridică în picioare cu o smuncitură.

-Unde e fratele meu?

  Glasul îi semăna mai mult cu un mârâit.

-Nu știu, îţi jur că nu știu!spuse acesta cu o voce plângăcioasă, imploratoare.

-Dacă eşti implicat în asta.......
-Îţi jur că nu am nici o legătură. Sunt un simplu ţăran ale cărui animale au murit blestemate. Cum aș putea să pun la cale dispariția viitorului rege ?

  Se vedea pe chipul lui că ar fi făcut orice ca să scape dar Aiden era mult prea nervos ca să ia în seamă acest lucru.

-Aiden lasă-l ! Se vede că nu are cum să fie implicat în răpirea lui Caden.

  Aiden îi dădu drumul omului care fugi de acolo înainte ca prințul să se răzgândeasc și se răsuci pe călcâie.

-Crezi că a fost răpit? Era doar o bătrânică. Cum ar fi putut face asta ?

  Părea foarte încrezător în spusele sale.

-Nu știu. Dar oriunde ar fi sper că e bine.

  Chiar speram asta. În ciuda faptului că încercase să profite de mine nu doream să i se întâmple nimic rău.