Elizabeth , o fată fără familie, crescută de o mătuşă care o exploata ajunge împotriva voinței ei slujnica celui mai crud om din Regatul Raynia, prințul Caden, vârcolacul suprem şi cunoscut pentru violenţa sa cu femeile. Oare va fi Elizabeth cea car...
Privirea îmi rămăsese pironită undeva în neant,urmărind dansul hipnotic ale slabelor pâlpâiri aurii oferite de candelabru. Mă simţeam învăluit de o aură protectoare,ziduri invizibile izolându-mă de restul lumii. Auzeam vag cum o voce piţigăiată rostea nişte cuvinte dar erau prea îndepărtate ca să le pot desluşi înţelesul. Nici măcar nu vroiam asta. Tot ce îmi doream era să simt din nou acea stare de euforie,de visare care dispăruse ca prin farmec,odată cu ea. Acolo unde pielea ei o atinsese pe a mea simţeam mici furnicături ca şi cum un curent electric venit de nicăieri mi-ar fi pătruns în sânge,făcându-l să se înfierbânte. Corpul îl simţeam încremenit,rece şi cald în acelaşi timp,doar inima bătea într-un ritm frenetic,tresăltând la intervale regulate. În aer se simţea un suav iz de iasomie împletit cu aroma rară a florilor de portocal şi presărat cu acorduri delicate de vanilie. Am inspirat adânc acea aromă unică şi liniștitoare dorindu-mi să o pot păstra pentru vecie.
Ceva tare făcu contact cu pielea mea,trezindu-mă brusc la realitate şi rupând vraja ce mă ţinea legat de acea amintire.
Nici nu mi-am dat seama că trupul îmi rămăsese împietrit în faţa scărilor pe care ea dispăruse,că soarele nu mai lumina de mult bolta cerească sau de faptul că nu eram singur în încăpere.
M-am eliberat cu greu din transă,întorcându-mi privirea spre doi ochi albaştri plini de curiozitate dar care nu îmi spuneau absolut nimic. Şuviţele blonde păreau şterse,lipsite de culoare,iar obrajii semănau cu două roze ofilite de venirea iernii.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Ce s-a întâmplat?
Auzeam cuvintele dar chipul încă îmi era total necunoscut. Am cercetat fiecare colţişor al minţii pentru a găsi un răspuns însă era în zadar,creierul meu rămăsese prins în lumea viselor.
Observându-mi dezorientarea,persoana din fața mea strâmbă nemulțumită din nas.
-Să ştii că dacă vrei să faci pe neştiutorul cu mine nu-ţi va merge. M-am învăţat minte după ce mi-ai făcut anul trecut la castelul Rossel.
Rossel. M-ai auzisem undeva numele ăsta,dar oare unde anume?
-O haide ! Nu-mi spune că nu îţi amintești fiindcă nu te cred. Vrei doar să râzi de mine așa cum faci mereu.
Tot nimic. Creierul meu pur şi simplu refuza să proceseze informația.
-Sigur îţi aduci aminte de plimbarea cu barca,de balul dat de ziua mea de naştere,de verișoara mea Alice şi de....... sărut !?
Am făcut brusc ochii mari,însă nu din cauza tonului ei insinuant sau a ceea ce afirma. Nu, numele pe care îl rostise era cel care nu-mi dădea pace. Alice. Suna atât de familiar şi de străin în acelaşi timp. Alice. Alice. Al.... Alessia. Ăsta era numele.
