Severed Souls Vol. 1 Sub Stăpânirea Spiritului

Căutarea

   Din perspectiva lui Aiden

Ziua deja lăsase loc amurgului iar Elizabeth nu era de găsit. Pe oricine aș fi întrebat primeam acelaşi răspuns "Cine e Elizabeth? ".
Se pare că această copilă cu ochi de smarald a reușit în mai puţin de 24 de ore să ajungă la inima unui prinţ dar servitorii lui nu îi știau nici măcar numele.
  După ce a plecat plângând din camera mea acum câteva ore am crezut că are nevoie de ceva timp singură însă când orele au început să se scurgă iar ea nu mai apărea în sufletul meu o teamă a prins contur.
   Am scotocit întreg castelul dar fără succes. Odată cu acest lucru o temere şi mai mare a prins a-mi bântui gândurile. Dacă s-a speriat atât de rău încât a fugit? Dacă acum e singură în pădurea întunecoasă? Dacă e rănită sau pe moarte din cauza unui animal sălbatic? Dacă nu voi mai putea să o privesc niciodată în ochi și să îi spun cât de rău îmi pare pentru tot?
  E vina mea! E numai și numai vina mea! Dacă nu aș fi îmbrăţișat-o poate că nu s-ar fi speriat, poate că nu ar fi fugit. Poate că dacă aș fi consolat-o doar cu ajutorul vorbelor ar fi încă aici, cu mine, în siguranță. Nu în pădurea plină de pericole care până acum i-ar putea servi drept mormânt!
  Dar trecutul e trecut, prezentul e cel care contează iar eu trebuie să o salvez pe Elizabeth indiferent peste cine ar trebui să trec pentru a face acest lucru.

  Din perspectiva lui Caden

Nuanța trandafirie a cerului de toamnă târzie şi aerul răcoros al serii acompaniat de mireasma coniferelor mă făcea să vreau să alerg la nesfârșit printre trupurile brazilor maiestuoşi, să vreau să simt vântul cum îmi trece prin blană, să mă simt liber așa cum nu m-am mai simțit de mult timp şi nu aveam să îmi refuză această dorinţă, nu într-o zi în care aveam disperată nevoie de ea.

  Am coborât scările în pas alergător fiind cât pe ce să mă izbesc de fratele meu ,care spre deosebire de mine părea foarte supărat.
   Când m-a văzut chipul i-a fost traversat de uşurare şi sete de a ucide în acelaşi timp. Un amestec destul de neobișnuit pentru o persoană așa de pașnică.
  A trecut mai departe fără a-mi adresa nici măcar un singur cuvânt.

-Ce s-a întâmplat?am fost nevoit să întreb.

-De parcă ți-ar păsa! E numai vina ta!

  Acum mă făcuse cu adevărat curios. Eram vinovat de multe lucruri dar nu îmi puteam aminti nici unul recent şi care să îl poată supăra pe Aiden în așa măsură.

-Ce e numai vina mea?

-Nu te mai preface că nu știi despre ce vorbesc! Elizabeth! Elizabeth a dispărut din cauza ta!

   Vocea fratelui meu urcă în intensitate însoțită de o furie menită să distrugă totul în calea ei.
   Deci asta era! Noua amantă a lui Aiden fugise iar eu eram cel vinovat de dispariția ei doar pentru că mă respinsese. Asta reuşi să îmi ştirbească starea de euforie produsă de natură înlocuind-o cu o scânteie de mânie care s-ar fi aprins la următoarea acuzarea a frăţiorului meu.

-Dacă tu nu ai fi încercat să profiți de ea nimic nu s-ar fi întâmplat! Ești un nemernic care nu știe decât......

  Scânteia din mine a prins viaţă făcându-mi sângele din vene să clocotească iar inima să-mi pulseze mai repede adrenalina în corp. Nu l-am lăsat să-și termine de rostit insulta ci l-am ţintuit de cel mai apropiat perete ridicându-l de la sol cu mai bine de cinci centimetri. În acest moment nu conta că îmi era frate, conta că eu conduceam acest regat iar el mă insultase din cauza unei servitoare fără pic de valoare.
-Nu-mi pasă dacă servitoarea a fugit și nici de faptul că o cauți. Tu poți să faci cum vrei dar nu voi permite ca străjerii mei să hoinărească noaptea prin pădure în căutarea unei simple cerşetoare. Nu am să tolerez nici ca fratele meu să mă insulte din cauza unei femei ce a ajuns la castelul meu pură întâmplare și acum are pretenții. Sper că m-am făcut înţeles!
 
  Am văzut că ar fi vrut să spună ceva dar nu l-am lăsat aruncându-l la baza scărilor după care m-am îndreptat furios spre grajduri.