Din perspectiva lui Caden
Doi ochi de smarald privindu-mă galeş, niște bucle roşii,strălucitoare mângâindu-mi fața, o pereche de mâini catifelate jucându-se prin părul meu des şi negru,două petale de trandafir sărutân....... AU! Auu! Aaaauu!
Eram gata să mă ridic şi să-l lovesc pe cel care îndrăznise să mă scoată atât de brusc din fantezie dar când am încercat să-mi duc mâna la locul dureros tot ce am simțit au fost niște ghiare înfingându-mi-se în carne. Am încercat să mă ridic în picioare însă corpul nu îmi dădea ascultare iar când am vrut să strig după ajutor un urlet profund de durere a străpuns aerul.
Au! Au! Au! Din nou acea durere surdă.Probabil că era doar un vis urât,doar un coşmar, probabil că nu mă trezisem încă.
Am ridicat mâna dreaptă ca să mă ciupesc dar tot ce am simțit a fost o gheară crestându-mi obrazul şi un lichid cald prelingându-mi-se pe piele.Auu! Nu din nou !
Of Doamne! Ăsta chiar era un vis al naibii de urât! Nici măcar nu puteam să mă trezesc sau să fac durerea să dispară,ceva ce ar fi trebuit să pot face,dat fiind că era visul meu.Într-o ultimă încercare de a reveni la realitate am deschis cu un efort considerabil ochii,ce parcă îmi erau lipiți cu ceară.
Mișcarea mi-a transmis un şoc electric dureros prin tot corpul,eliberând un alt urlet a cărui sursă îmi era necunoscută.De jur împrejur domnea întunericul, înghiţind totul în calea lui,doar câteva pete argintii erau presărate din loc în loc. Pereți din piatră împrejmuiau locul şi opreau lumina piezişă a soarelui mohorât al iernii. Tavanul era și el din piatră, înţesat cu numeroase stalactite şi stalacnite care păreau gata să cadă într-o adevărată capcană a morții.
Când mi-am coborât privirea spre podea, provocând un alt şoc alimentat de durere, am observat că era colorată cu ceva de o nuanţă închisă, asemănătoare cu cea a siropului de arţar şi încă ceva în plus,care avea un miros ciudat, sărat, metalic. Proaspăt.
Nu putea fi sirop de arţar,dar atunci ce era? Culoarea închisă,contrastând cu cea a vișinelor coapte, mirosul sărat,faptul că părea să fie foarte recent.....
Câteva picături din acelaşi lichid cald mi s-au prelins de pe cap, pe bărbie,apoi în jos formând un şirag de perle roşiatice. Locul în care perlele s-au destrămat a rămas însemnat,pictat cu o culoare asemănătoare cu cea a unui vin vechi de sute de ani,dar totuși diferită. Vinul nu era atât de întunecat,culoarea sa era mult mai vie, mult mai pronunțată iar mirosul nu trebuia să fie atât de înţepător.Am tras adânc aer în piept, inspirând mireasma pătrunzătoare a locului, combinată cu cea a acelor îngheţate de brad şi cu un parfum atât de cunoscut şi atât de străin totodată. Un suav iz de iasomie împletit cu aroma rară a florilor de portocal şi presărat cu acorduri delicate de vanilie. Acel parfum mă liniștea şi îmi amorţea durerea, îmi încălzea inima şi îmi alunga neliniştea şi confuzia. Acel parfum era unic, special, familiar şi străin. Era acelaşi dar era diferit. Era al cuiva şi de fapt al nimănui. Era...
Câțiva pași au scârţâit pe zăpadă lucioasă luminată de soarele plumburiu. Inima mea ştia cine era,dar mintea refuza să creadă.
Cu fiecare secundă care trecea mirosul devenea mai pronunțat iar sunetul paşilor se auzea din ce în ce mai aproape.
Instinctiv,m-am ridicat în picioare mârâind ameninţător spre persoana din fața mea. Nu conta că acest lucru avea să îmi facă din nou trupul să sufere,săgetându-l cu puterea a mii de suliţe otrăvite, conta ca cel ce intrase să înțeleagă că durerea nu mă slăbise, că nu am fost,nu sunt şi nu voi fi niciodată o pradă ușoară. Pentru nimeni.Sunetul a încetat brusc,în liniştea mormântală răsunând doar un sunet gutural,slăbit şi rece. Am făcut doi pași şovăitori în faţă iar persoana ascunsă în umbră a făcut acelaşi lucru,doar că ea se îndepărta de mine. Se pare că îmi înţelesese mesajul. Pe măsură ce se apropia tot mai mult de lumina slabă, rozalie,ce anunţa amurgul trăsăturile începeau să i se dezvăluie iar mârâitul să scadă în intensitate.
CITEȘTI
Severed Souls Vol. 1 Sub Stăpânirea Spiritului
WerewolfElizabeth , o fată fără familie, crescută de o mătuşă care o exploata ajunge împotriva voinței ei slujnica celui mai crud om din Regatul Raynia, prințul Caden, vârcolacul suprem şi cunoscut pentru violenţa sa cu femeile. Oare va fi Elizabeth cea car...