Severed Souls Vol. 1 Sub Stăpânirea Spiritului

Promisiuni

   Din perspectiva lui Elizabeth

   Privirea încă îmi era pironită asupra locului în care cu doar câteva clipe înainte fusese Aiden, cu chipul brăzdat de ceva asemănător cu mânia şi aproape acelaşi lucru cu neputința, de parcă o luptă s-ar fi dat în acel moment înăuntrul lui,făcându-l să cedeze, iar ochii îi erau pastelaţi în nuanţele întunecate ale durerii şi poate chiar ale regretului,când lumea a început din nou să prindă contur, iar capul meu să se învârtă haotic,necontrolat.
Cumva, ajunsesem în castel, trupul fiindu-mi aşezat în mijlocul unui imens pat stacojiu cu baldachin,presărat cu numeroase pietre preţioase asemenea chihlimbarului, altul decât cel pe care dormisem, braţele lui Caden înfăşurându-se protector în jurul meu.
Deschizând şovăitoare ochii mi-a luat doar cât o scurtă bătaie de inimă să îmi dau seama că încăperea în care ne aflam era aceeași, aceeași...şi că el mă ţinea în brațe,privându-mă parcă de oxigen, făcându-mi inima să se înfioare, iar sângele să se înfierbânte, să curgă năvalnic prin venele acum movulii.
Cu o mână tremurătoare am încercat să îndepărtez brațele lui Caden, ridicându-mă în şezut şi trăgând vijelios aer în piept în încercarea de a alunga amintirile ce mă bântuiau.

-Ce s-a întâmplat ? Ești bine ?

   Caden era acum la doar câțiva centimetri depărtare, privindu-mă cu o vădită îngrijorarea întipărită pe chip.

-Da, eu doar...

   Vocea îmi suna răguşită, seacă, speriată, iar încercarea mea de al minţi,complet jalnică.
Una dintre mâinile lui îmi atinse delicat faţa,mângâind-o,trasând contururi invizibile,dar liniştitoare, în timp ce cu cealaltă îmi ştergea o lacrimă trădătoare de pe obrazul fierbinte. Nici măcar nu îmi dădusem seama că plângeam.
Cât de lașă, cât de slabă puteam fi, din nou şi din nou şi din nou!

-Ştiu că ești îngrijorată,poate chiar speriată din cauza supărării Rosalindei,a comportamentului lui Aiden şi chiar din cauza mea. Știu că ar fi trebuit să fac mai mult, să nu te las să treci prin asta fiindcă nu o meritai şi nici acum nu o meriţi...

   Una după alta lacrimile mi se scurseră şuvoaie pe obrazii deja umezi şi nu l-am mai putut privi în ochii cristalini şi blânzi. Ar fi fost prea mult.

-Te rog, te implor nu mai plânge!

  Mă trase încetişor la pieptul său mare şi cald, strângându-mă protector în brațe.

-Îmi pare rău!

   Alte lacrimi se prelinseră pe materialul moale al hainelor sale.

-Te rog...

   Buzele sale se lipiră pentru o fracţiune de secunda ce dură cât o eternitate de fruntea mea umedă şi chinuită de flăcări, înfierbântând-o încă şi mai mult.

   Era prea mult, prea mult...prea mult...

   M-am eliberat cu greutate din căuşul brațelor lui Caden, îndreptându-mă spre fereastra deschisă prin care razele soarelui zâmbeau molatec înfioratelor umbre dinăuntru şi lăsând aerul rece să îmi şfichiuiască pielea dezgolită a brațelor.

-Iartă-mă, nu am vrut să te fac să te simți prost, însă...

   Era atât de aproape încât îi puteam simți răsuflarea caldă mângâindu-mi urechea, dezmierdându-mi parcă pielea gâtului.
Dintr-o dată, mâinile sale îmi atinseră delicat umerii,întorcându-mă spre el,spre ochii lui albaștrii asemeni cerului senin de vară, răscolind în sufletul meu zbuciumat.

-Alessia, nu voi permite nimănui, niciodată, să îţi facă vreun rău. Îţi promit!

   Mă privea atât de stăruitor, atât de intens, atât de blând şi de dulce, era ca şi cum două stele veşnic căzătoare ar fi luminat cerul de nepătruns,întunecat al nopţii, furându-mi liniștea,orbindu-mă.

-Așa cum soarele pe cer a strălucit, iar luna măiastră pe cer a apus, așa cum vântul şuierător văzduhul a brăzdat, iar valurile mării malurile au mângâiat eu mă leg pe veci să te apăr, cu trupul, cu inima şi cu sufletul, iar de nu sângele eu să îmi dau jur, în veşnicie în slujba ta mă conjur.

   La auzul bizar al acestor cuvinte,ce atât de solemne păreau, mi-am ridicat mai sus pleoapele pe jumătate plecate să îi văd din nou chipul, lăsându-le apoi din nou în jos, când am întâlnit privirea lui pătrunzătoare.

-De ce ai făcut asta? De ce te-ai...legat de mine ?

-Nu îi cere inimii să se destrame,iar iubirii să se dezvăluie şi pe cel ce iubeşte să distrugă. Totul pe această lume are un secret şi nu mereu să se arate trebuie.

   Degetele sale îmi ţineau acum delicat bărbia, încălzind-o, iar irişii cristalini mă pironeau, mă îngheţau,dar nu îmi furau curajul răsărit de nicăieri.

-De ce,Caden? De ce?

-Chiar vrei să știi sau doar te asiguri că dragostea ta pentru Aiden a rămas neatinsă?

  Ceva între noi se rupsese, la fel ca şi dinăuntrul meu,vocea pierindu-mi brusc. Nicicând nu m-aş fi așteptat ca Aiden să fie ceva palpabil, primejdios, mai ales acum, că plecase, nimeni aflând unde.

-Iartă-mă! Nu ar fi trebuit să fac asta, îmi pare rău. Eu doar...

   Mâinile îi coborâră lent spre talia mea, urmând curbura spatelui, până când am ajuns din nou să fim la doar câțiva centimetri depărtare,ochii îngemănaţi, iar mâinile înlănţuite,apoi se dădu doi pași în spate, un gol rece lăsându-se între noi,iar despărţirea ce urmă fu inevitabilă şi îmi provocă o ciudată stare de singurătate, de parcă însăşi aerul ar fi refuzat să îmi mai umfle la răstimpuri pieptul înfiorat acum de frig şi parcă şi de goliciune.

-Îmi pare rău...

   Pas cu pas se apropia din ce în ce mai mult de ușă,lăsându-mă singură.

-Caden...

-Nu, nu am făcut jurământul ca să te oblig să crezi sau să faci ceva ce nu vrei. Știu că îl iubești pe Aiden şi îţi promit că nu voi sta în calea iubirii voastre, dacă asta îţi dorești...
   Încet, de parcă această mişcare i-ar fi provocat o durere lăuntrică, îngrozitoare, de nesuportat se îndepărtă din ce în ce până când în locul lui nu mai rămăseseră decât stafia unei umbre şi ecoul tot mai răsunător al ultimelor sale cuvinte.

   Iar eu îţi promit că voi face tot ce îmi stă în putere ca suferinţa ta să fie inexistentă şi mă leg ca niciodată încrederea să nu îți trădez.

   Am continuat înăuntrul meu, în timp ce razele piezişe ale soarelui adormit al iernii începeau să străfulgere aerul îngheţat al încăperii, prin materialul diafan al perdelelor din satin sângeriu.