Severed Souls Vol. 1 Sub Stăpânirea Spiritului

Caden

  Din perspectiva lui Caden

  Cât de enervantă putea fi fetița asta!
  Am dat să îi dau o palmă ca să ştie cine e șeful aici când ceva mi-a imobilizat complet trupul. Am încercat din răsputeri să mă mișc dar degeaba, am rămas cu mâinile suspendate în aer, cu ochii larg deschiși şi în poziţia de atac.
  Ea nu părea să ştie ce mi-a făcut dimpotrivă, după ce m-a studiat câteva secunde a luat-o la goană pe holuri lăsându-mă în acea stare dintre fiinţă și nefiinţă pe care mi-o provocase.
  În urechi îmi răsuna doar plânsul ei constant care exprima frică şi durere,menit să-ți înmoaie inima. Dar eu nu aveam, nu mai aveam așa ceva de mult timp. Nu degeaba mi se spune "Demonul".

   Într-un târziu acea stare de îngheț a cedat eliberându-mă din strânsoare.
   Cea care mi-a făcut asta nu putea fi departe, nu se putea ascunde şi avea de dat foarte  multe explicații.
 
   Am deschis ușa cu gândul să mă iau după ea când acelaşi plânset înduioşător îmi ajunse la urechi. Am căutat rapid sursa sunetului şi am găsit-o ascunsă în brațele fratelui meu mai mic,care o mângâia încetișor pe spate.
  Din nu știu ce motiv nu îmi plăcea deloc să îi văd așa. Tot ce îmi doream era să îi dau un pumn în față lui Aiden pentru ce a îndrăznit să facă iar lui Elizabeth să-i cer scuze. Îmi doream să fiu el cel care o ţine în brațe şi o mângâie.

  Dintr-odată Aiden o ridică în brațe ducând-o în camera lui.
Sângele îmi pulsa cu putere în vene şi aproape că puteam scoate foc pe nări.
   Am trântit nervos ușa din lemn de abanos îndreptându-mă spre singurul lucru care mă putea calma, aerul curat de munte,dar nu înainte de a lovi cu pumnul în perete atât de tare încât am lăsat o gaură de câțiva centimetri.

   De ce mă simțeam așa? În fond era doar o servitoare care nu știa cum să-și ridice rangul iar să devină amanta unui prinţ era cea mai bună metodă. În fond am întâlnit zeci, sute de astfel de fete şi cu nici una nu am simțit așa ceva, nu m-am simțit cuprins de gelozie dacă o vedeam cu altul, nu îmi doream să o strâng în brațe, să o mângâi sau să-i spun că îmi pare rău pentru ce am făcut și că totul va fi bine, că nimeni nu îi va mai face rău vreodată.
  Cu ce era diferită această fată ? Nu doar că mă bulversase dar mă şi îngheţase în timp.
  Cine este?
  Ce este?
  De unde vine?
Tot ce știam despre ea e că o cheamă Elizabeth şi asta doar pentru că îl auzisem pe Aiden zicându-i așa.
  Trebuia să aflu mai multe despre această fată cu orice preţ. Nu conta pe cine trebuia să mituiesc sau să conduc pe lumea cealaltă pentru a afla. Nu conta nici dacă trebuia să iau informația direct de la sursă,adevărul avea să iasă la iveală.

   Din perspectiva lui Aiden

  Eram total absorbit de noul manuscris când am auzit un plânset abia șoptit venind dinspre hol,ce îmi umplu inima de milă.
   Am deschis ușa şi am văzut-o pe Elizabeth fugind speriată şi cu lacrimi în ochi din camera lui Caden. Nu îmi trebuiau alte explicaţii, era mai mult decât clar ce se întâmplase. Cu toate acestea am întrebat :

-Elizabeth, ce s-a întâmplat?

  Fără să rostească vreun cuvânt mi s-a aruncat în brațe lacrimile ei udându-mi cămaşa.
  Am mângâiat-o încet pe spate pentru a o linişti dar fără niciun rezultat. Lacrimile ei se revărsau din ce în ce mai abundent fiind însoțite la intervale regulate de sughiţuri şi suspine.
  Cum putea Caden să îi facă asta unei fete atât de drăguțe, de pure, de inocente?
I-am ridicat corpul fragil şi am încercat să o aşez pe pat dar mâinile ei erau ca o cuşcă de fier pe care nu m-a lăsat inima să o rup.
  Ochii ei de culoarea smaraldului revărsau mii de şiraguri de perle în încercarea lor de a uita trauma prin care trecuseră, părul asemeni focului tresărea la fiecare două secunde, degetele-i delicate strângeau cu disperare materialul moale de parcă ar  vrea să-l sfâşie. Îmi doream să pot face ceva ca să o calmez, să o alin dar orice făceam era în zadar.
   Nemaiştiind ce să mai fac, cum să o ajut mi-am lipit buzele de fruntea ei albă ca sideful şi incredibil de caldă.
   Din senin plânsul s-a oprit, la fel şi suspinele. Am privit în jos unde doi ochișori speriați mă implorau să-i ajut şi să-i înțeleg.
    Am dat să-i spun că nu o condamn şi că o voi ajuta când pe fața ei trecu foarte repede o serie de sentimente din care am putut distinge doar frica, uimirea şi conştientizarea unui lucru necunoscut mie.
   Înainte să îi pot spune ceva ușa de stejar a camerei s-a trântit de perete lăsând în urmă doar un gol imens şi cuvintele abia șoptite : "Îmi pare rău ".

  Îmi doream să merg după ea dar eram şi sigur că dacă voi face asta nu voi face decât să înrăutățesc situația.
  Avea nevoie de un timp singură,timp în care să-și revină iar eu voi avea grijă ca ce s-a întâmplat azi să nu mai aibă loc niciodată.

  Din perspectiva lui Elizabeth

  Degeaba încercam să le opresc, lacrimile îmi curgeau într-un ritm din ce în ce mai vijelios,mai nestăpânit iar spasmele îmi scuturau trupul la intervale regulate făcându-l pe cel care mă ţinea în brațe să-și înteţească mângâierile.
  La început nu m-a interesat cine era cel care încerca să mă aline, abia când două buze moi şi catifelate mi-au atins fruntea mi-am dat seama unde mă aflu.
  Plânsul şi suspinele au încetat iar când mi-am ridicat ochii, constientă că îmi dădeau de gol disperarea, l-am zăcut pe cel care cu doar o oră înainte mă fermecase cu zâmbetul său şi a fost de parcă un văl mi-a căzut de pe ochi.
  Eu, o sevitoare, eram ținută în brațe de un prinţ! Așa ceva era inacceptabil distrugându-mi orice speranţă la o viaţă fericită.
După cele întâmplate cu siguranță prințul Aiden nu mă va mai ajuta, va crede că sunt doar o interesată care a vrut să îi intre în pat, iar când fratele lui îmi va cere capul nimic nu mă va mai putea salva.

  Am fugit cât de repede am putut lăsând în urma mea cuvintele menite să-i îmbuneze inima şi singurele pe care le puteam rosti:

-Îmi pare rău!
 
  Glasul îmi era abia șoptit dar speram că mă auzise.
  Nu am mai stat să îi observ reacția, am pornit în căutarea unui loc în care să îmi pot  plânge soarta în liniște.