Elizabeth , o fată fără familie, crescută de o mătuşă care o exploata ajunge împotriva voinței ei slujnica celui mai crud om din Regatul Raynia, prințul Caden, vârcolacul suprem şi cunoscut pentru violenţa sa cu femeile. Oare va fi Elizabeth cea car...
Zăpada se învârtejea în jur asemeni unor fantasme albe în timp ce ghearele mele crestau mantaua de mărgăritar aşternută pe pământul adormit. Tot ce puteam vedea erau siluetele fantomatice ale copacilor și luna, domnind pe cerul senin al nopţii. Fulgii cristalini de nea cădeau la nesfârșit, într-un dans haotic și ordonat totodată, făcându-mă să devin una cu ei, făcându-mă să dispar, să mă pierd în adâncurile pădurii de argint. Nici un zgomot nu perturba liniștea nopţii,singurele sunete care se auzeau fiind bătăile neregulate ale inimii mele suferinde.
Poate că lăsasem în urmă natura umană,dar o mică parte încă era vie în mine,întrebările şi adevărurile Rosalindei îmi rămăseseră întipărite în spatele pleoapelor,continuând să mă chinuie. Astfel că de fiecare dată când închideam ochii îi vedeam chipul preschimbat de gelozie, privirea plină de ură şi buzele rozalii rostind ceea ce mintea mea știa dar inima refuza să creadă. Apoi îl vedeam pe Aiden luând-o pe Alessia în brațe sau sărutând-o pe frunte, mângâind-o pe spate sau rostindu-i vorbe liniștitoare la ureche.
Aproape că puteam să văd cuvintele Rosalindei materializându-se în aerul îngheţat.
Dacă ar fi fost ea nu ai fi zis acelaşi lucru,nu-i așa?! Dacă ea te-ar fi sărutat nu ai fi respins-o. Dar ai văzut-o plecând cu Aiden și asta te doare,te distruge.
Da, mă distrugea, îmi răpea liniștea și îmi făcea inima să se spargă în mii de bucăţele. De fiecare dată când îi vedeam împreună ceva se rupea în mine,pierzându-se într-un abis întunecat, fără posibilitatea de a mai fi găsit vreodată.
Se întâmplase din nou, din nou cea pentru care inima mea continua să bată alesese pe altcineva, pe fratele meu, pe Aiden. Din nou fusesem respins și privit cu teamă. Poate că nu conta de câte ori aș fi încercat să mă schimb, să redevin cel ce odată am fost. În ochii tuturor,în ochii ei probabil că eram un monstru,o fiinţă ce nu cunoaştea mila sau îndurarea.
De ce arătaţi voi doi ca și cum v-aţi fi urât iar apoi nu vă mai puteaţi dezlipi ochii unul de pe celălalt?
Oare așa să fie? Oare Alessia mă ura? Oare toţi mă urau? Niciodată până acum nu dădusem importanţă acestui lucru, niciodată nu mă interesase părerea poporului fiindcă pentru mine acei oameni care munceau de la răsăritul şi până la apusul soarelui erau neimportanţi, fără valoare. Erau doar niște unelte prin care regatul putea deveni mai bogat, mai prosper. Nu mă interesase cine era cel care se ocupa de ei,de plata pe care o primeau, de rodul muncii lor sau de condițiile în care îşi duceau viața.
Tu nu ești rege, eşti un tiran care se bucură să vadă cum alții suferă şi care profită de fete nevinovate pentru a se distra. Umilirea altora e un spectacol pentru tine şi nu îţi pasă că propriul tău fratele e atracția principală atâta timp cât te simți bine!
Acum vocea acuzatoare a Alessiei era cea care îmi răsuna în urechi şi îmi bântuia gândurile. Un tiran? Oare eram un tiran? Asta devenisem ? Îmi lăsasem poporul de izbeliște,profitasem de ființe inocente, umilisem pe oricine mi-ar fi stat în cale? Oricât de mult mi-aș fi dorit să fie doar un vis urât, nu era, era realitatea, cruda realitate. Eram ceea ce toată lumea credea că sunt, un monstru.
Ca prin vis am revăzut o amintire de acum mulţi ani, amintire ce îmi făcea sufletul să plângă cu lacrimi de sânge. Un tânăr cu părul ca pana corbului și ochii albaștrii luminoşi mergea agale prin port, urmărind unduirile alene ale valurilor şi inspirând aerul curat al oceanului când un ţipăt străpunse liniştea. Un copil care cu doar câteva clipe înainte se jucase pe marginea falezei era acum tras sub valurile spumegânde, spre fundul oceanului. Fără să stea pe gânduri, tânărul plonjă în apa în nuanţa turcoazului,spintecând-o şi căutându-l neîncetat. Dinspre mal continuau să vină ţipetele îngrozite de spaimă ale mamei,iar o mare de ochi curioși priveau spre el cu sufletul la gură. Din limpezimea cerului nu mai rămăsese aproape nimic,norii grei şi plumburii se strângeau la orizont, ameninţători. Însă tânărul nu se dădu bătut nici măcar o secundă ci continuă să caute neobosit până când un scâncet slab, venit din apropiere îi atrase atenția. Agăţându-se de o scobitură a ţărmului,pruncul striga deznădăjduit după ajutor. El se întinse să-l prindă însă un val venit parcă de nicăieri îi trase pe amândoi sub apele din ce în ce mai furioase.
Se mai trezi abia după câteva ore dar copilul nu mai era, fusese înghiţit pentru totdeauna de valurile negre.
Acel tânăr eram eu. Nici măcar nu eram un tânăr, avem doar şase ani şi pretenții că aș putea face orice, că aș putea salva pe oricine dar dădusem greș. Nu fusesem capabil să-mi salvez propria soră din ghearele morții. Nu mă putusem salva nici măcar pe mine însămi. Nimeni nu mă învinuise pentru cele petrecute. Nici nu era nevoie, această amintire aveam să o port mereu în inimă, asemeni unei răni ce nicicând nu se va închide.
Apoi iluzia a fost spulberată de cuvintele Alessiei.
Tu nu ești rege, eşti un tiran
Continuam să alerg învăluit în umbrele translucide ale nopţii,urmărit de adevărul acelor cuvinte.
Tu nu ești rege, eşti un tiran....eşti un tiran .... eşti un tiran
Nu, nu puteam fi un tiran,nu puteam să fiu un monstru.
În disperarea mea de a scăpa din închisoarea conştiinţei, de a scăpa de remușcări,de sentimentul de vinovăţie,de a scăpa de adevăr nu am observat silueta întunecată a unui stejar bătrân decât atunci când a fost prea târziu. M-am ciocnit de el cu toată puterea iar vederea mi s-a înceţoşat. Pleoapele mi se tot închideau şi deschideau, încercând să identifice un punct de sprijin în întunericul dens iar labele mi le simţeam moi şi încremenite.
Formele unor trupuri au început să prindă încet-încet contur,dar erau prea îndepărtate ca să le pot desluşi. Una dintre ele se înălţa ameninţător deasupra celeilalte. Între corpuri se vedea ceva asemeni unei punţi de legătură,ca şi cum ar fi ţinut o creangă în mână sau ar fi vrut să se atingă,întinzând braţele aproape transparente. Silueta mai mică se smunci,cealaltă dându-i drumul şi rămânând ambele împietrite un timp care mie mi se păru a fi o eternitate. Apoi se înlănţuiră din nou,o aură ciudată şi gălbuie înconjurându-le. Prin ceaţa care mă înconjurase răzbătură nişte sunete abia şoptite,care la început erau doar nişte murmure înfundate apoi,treptat,crescură în intensitate.
Tu nu ești rege, eşti un tiran. Un monstru. Atunci mi-am dat seama cine erau siluetele şi o lacrimă fierbinte mi se scurse pe obraz. Eram eu şi Alessia. Vocea ei, deşi joasă îmi sfichiuia trupul îngheţat. În ochi îi puteam citi teama şi hotărârea în timp ce încerca să se elibereze din strânsoarea mea de oţel.
Cum am putut face așa ceva ? Cum de am fost în stare să o rănesc ? Tocmai pe ea. Cum ? Cum ?
Deşi în formă de lup lacrimile îmi şiroiau pe blana albă,îngheţând înainte să ajungă în zăpada pufoasă. Am înălțat botul spre cer și mi-am strigat disperarea în fața lunii. În acel urlet am pus nu numai disperare ci şi frustrare, mânie şi durere,după care mi-am lăsat capul să se prăbuşească greu la baza stejarului şi ochii să se închidă pe vecie. Un somn profund mă învălui, amorţindu-mi corpul şi inima sângerândă.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
