Elizabeth , o fată fără familie, crescută de o mătuşă care o exploata ajunge împotriva voinței ei slujnica celui mai crud om din Regatul Raynia, prințul Caden, vârcolacul suprem şi cunoscut pentru violenţa sa cu femeile. Oare va fi Elizabeth cea car...
În timp ce fugeam disperată pe treptele vechi de câteva sute de ani ale castelului prin minte îmi treceau nenumărate gânduri iar în inimă aveam un amalgam de sentimente contradictorii. Dacă dintre toate singurul gând care mă făcea să merg acum mai departe era acela de a scăpa de toţi şi de toate, în inimă simţămintele care se băteau între ele pentru supremaţie erau ura și recunoștinţa. Ura era destinată celui care încercase să profite de mine în timp ce recunoştinţa mea era îndreptată spre cel care a uitat de rangul pe care îl poseda ca să consoleze o biată cerşetoare care ajunsese în slujba fratelui său din greşeală şi care fusese atât de impertinentă încât îmbrăţişase un prinţ. Oricât de rău mi-ar fi părut de înger trebuia să scap pe diavol iar pentru asta era necesar să-i părăsesc pe amândoi.
Dar mai era cineva în acest loc care nu merita să o părăsesc fără nici o explicaţie, fără nici o îmbrăţişare, fără nici un cuvânt de adio. Însă ce aș putea eu să-i spun celei care mi-a fost prietenă de la început, căreia i-a părut rău de mine şi nu m-a lăsat în voia sorții ? Că plec şi o las singură fiindcă am fost mult prea lașă sau mult prea proastă ?!
-Nu, dacă e să am vrea şansă să scap trebuie să o fac acum, singură, fără ca nimeni să ştie,mi-am spus mie însămi cât de încet am putut.
Pe porțile principale mi-ar fi fost imposibil să ies din cauza gărzilor, deci trebuia să ies pe ușa din spate pe care mi-o arătase Maria de dimineaţă ca fiind doar în caz de urgenţă deoarece dă spre pădure. Nu conta că aveam să înfrunt de una singură tenebrele nopţii, dimpotrivă era chiar mai bine așa fiindcă nimeni nu va știi unde sunt, nimeni nu mă va căuta,oricum nimănui nu-i păsa de soarta mea.
Fără să mai stau pe gânduri pentru ai da laşității mele timp să mă învingă am ieșit în noaptea plină de mistere şi pericole care se întindea în fața mea asemeni unui tunel nesfârșit aruncând totodată o ultimă privire locului în care am cunoscut bunătatea dar şi lăcomia. În puterea razelor lunii castelul era cu mult mai înfricoșător decât ar fi putut fi pe timpul zilei.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Din instinct am ridicat capul în sus pentru a privi luna, singura care mi-a fost alături în toţi acești ani, singura care nu a râs de mine şi nu m-a umilit. Cea care atunci când rănile mele erau mai puternice strălucea mai tare pentru a mă înveseli şi a-mi arăta că totul are o rezolvare. Însă în această seară călăuza mea nu mai era aceeași,căpătase o nuanţă sângerie în mijloc şi de un galben hipnotic pe margini. Pentru prima dată sentimentul pe care îl aveam la vederea ei nu era bucurie ci frică,o frică izvorâtă din străfundurile inimii şi care îmi îngheţa sângele în vene fiindcă nu putea prevesti nimic bun.
Tot privind la semiluna însângerată am simțit ca şi cum o forţă mult superioară mie prelua controlul asupra trupului istovit în care îmi era încătuşat spiritul îndemnându-mă să mă afund tot mai mult în pădurea întunecată. Acea forţă era însoțită de un glas melodios ce rostea nişte cuvinte într-o limbă pe care nu o înţelegeam dar care mi-au zdrobit pe dată orice dorinţă de a mă împotrivi,de a lupta sau de a mă elibera.
