Severed Souls Vol. 1 Sub Stăpânirea Spiritului

Aiden

Din perspectiva lui Aiden

Strângând-o pe Alessia la piept am simțit cum o forţă asemeni unei licăriri de speranţă într-un tunel fără întoarcere îmi ia în stăpânire inima. Apoi speranţa s-a transformat în lăcomie, în ură începând să-mi acapareze trupul porțiune cu porțiune până nu mai rămânea nimic.
Mâinile şi picioarele începură să îmi tremure din cauza unui curent electric venit de nicăieri şi care ameninţa să mă dea de gol.
Brusc ura a devenit furie, o furie care mi-a făcut colţii de vârcolac să crească în doar câteva secunde și care mă împingea cu pași repezi spre transformare.

Știam că dacă m-aş fi transformat lângă Alessia nimic nu m-ar mai fi putut opri din a o sfâşia fără milă în doar câteva clipe. Nici măcar Caden nu ar fi putut interveni la timp. Nu îi puteam face asta ei, nu îmi puteam face asta mie și nici fratelui meu, care a pierdut deja o dată iubirea din vina mea.

Am ieșit cât am putut de repede din cameră,din cabană,din viaţă celei pe care vroiam să o protejez.
M-am transformat în lup lăsând picioarele să mă conducă spre locul în care a început totul.

Nu mi-a luat decât câteva minute să ajung acolo.
În mijlocul poienii scăldate în ultimele raze ale amurgului ciotul stejarului era la fel pe cum îmi aminteam. Aceeași tăietură în formă de X îi brăzda mijlocul în timp ce puterea izvorâtă din pământul din jur umplea aerul.

M-am apropiat cu grijă, ca şi cum aș fi pășit pe un teren minat şi am privit timp îndelungat semnul pe care eu îl lăsasem în trunchiul copacului. Trecuseră trei ani dar nimic nu se schimbase.

Am crezut că odată cu trecerea timpului forţa care mă obligase să îmi reneg fratele,neamul și tot ceea ce sunt va dispărea însă m-am înșelat. Acum a revenit şi e mai puternică decât îmi aminteam.

O durere mută mi-a traversat capul făcându-mă să urlu de durere. Urechile îmi ţiuiau iar puterile ameninţau să mă lase.
Am simțit cum oasele îmi erau golite de orice vlagă pentru ca mai apoi o noua putere să le umple,o putere izvorâtă din ură şi durere,ce mă scârbea dar căreia nu mă puteam împotrivi.

M-am ridicat de la sol începând să scurm pământul de sub mine. Eram vag conștient de ceea ce făceam. Labele mi le simţeam ca şi cum ar fi fost de cârpă iar eu o simplă marionetă.

Cu ultima fărâmă de conștiință mi-am imaginat chipul Alessiei iar asta mi-a dat tăria de care aveam nevoie pentru a mă împotrivi și a fugi de acolo.

Fusese o greşeală să mă întorc,o greşeală din care scăpasem ca prin urechile acului. Acum trei ani nu existase nimeni care să îmi dea putere dar acum era și ăsta fusese singurul lucru care mă salvase din a cădea încă o dată sub puterea spiritului.

Când am ajuns în fața cabanei,am văzut că o trăsură aştepta la umbra copacilor. Chiar în acel moment Caden ieșea cu Alessia în brațe pe ușa din lemn de mahon.
Arătau atât de bine împreună încât mă durea sufletul când îmi aminteam de ce fusesem în stare cu trei ani în urmă.
M-am schimbat înapoi în om înainte ca cineva să mă vadă și am urcat în trăsură alături de cei doi.

-Unde ai fost?vocea lui Caden exprima o ușoară iritare.

-Aveam nevoie să fiu singur.

Era unicul răspuns rezonabil pe care il puteam da. Caden nu știa nimic despre ce mi se întâmpla iar lucrurile aveau să rămână așa. Preferam să mă urască decât să-l trag după mine în întuneric.

El n-a părut mulțumit de răspuns dar chiar atunci Alessia s-a foit în brațele sale și nu a mai putut continua interogatoriul de frică să nu o trezească.

Drumul până la castel l-am petrecut într-o tăcere mormântală. Evitam privirea fratelui meu de frică să nu mă descopere iar Caden făcea acelaşi lucru cu deosebirea că el nu se uita pe fereastră ci la ființa adormită din poala sa. Doar din când în când îmi mai arunca câte o privire tăioasă.

După incidentul cu Elizabeth am crezut că era o cauza pierdută dar se pare că Alessia era miracolul care i-a readus inima la viaţă.
Trebuia să stau departe de ea,doar așa mă puteam revanșa fața de Caden, chiar dacă asta însemna să-mi semnez singur sentința la moarte.
Nu mă îndrăgostisem de Medana, fusesem obligat să o fac pe ea să creadă acest lucru dar lucrurile nu stăteau la fel și acum. Alessia era total diferită de Medana, nu doar la înfăţişare ci şi prin felul în care părea mereu că se gândește intens la ceva iar dacă o întrebai la ce anume îţi răspundea cu un zâmbet firav. Oricine s-ar fi putut îndrăgosti cu uşurinţă de ea. Dovadă stătea faptul că a înmuiat inima lui Caden dar nu puteam lăsa să se întâmple asta.
O voi ocoli cât de mult voi putea iar când îmi va fi imposibil va trebui să o mint ca să scap.

Datoria mai presus de sentimente.

Din perspectiva lui Elizabeth

După ce Aiden a plecat brusc fără să spună unde sau de ce am început să simt iar neliniştea strecurândumi-se în oase. Pereții parcă se apropiau sufocându-mă iar tavanul mi se părea că avea să cadă din clipă în clipă.
Nu mă mai simțeam în siguranță în cabană, vroiam cu disperare să plec și oricât de mult mi-ar fi displăcut ideea nu exista decât un loc în care mă puteam duce și o singură persoană care mă putea ajuta.

-Caden?

Și-a întors capul zâmbindu-mi cu căldură.

-Da?

-Nu putem să ne întoarcem?

-Unde să ne întoarcem?

-Înapoi la castel.

-De unde știi că avem un castel?

Ups,mare greşeală. Am uitat că nimeni nu știa cine sunt în realitate.

-Fiecare regat are un castel,am încercat eu s-o dreg.

-Parcă ziceai că nu îţi amintești nimic din trecut!?

-Nu, dar e logic ca orice regat să aibă un castel.

Nu părea deloc convins de răspunsul meu.

-Ce te face să crezi că noi putem intra în castel?

-Deoarece sunteți prinți,am spus fără să mă gândesc.

-Şi știi asta pentru că......?

Mi-am scotocit mintea în căutarea unui răspuns care să pară adevărat.

-Pentru că pe hainele voastre sunt cusute blazoane care nu pot fi decât regale. În plus nimeni altcineva nu ar putea dispune de atâția oameni, am zis făcând semn cu mâna spre camera cealaltă.

A făcut o figură învinsă.

-Așa e. Iartă-mă că nu te-am crezut de prima dată.

I-am zâmbit în semn de răspuns.
A dat să plece când ceva i-a străfulgerat chipul.

-De ce ai spus întoarcem? Tu nu ai mai fost niciodată acolo.
-M-am referit la voi. Să vă întoarceți la castel iar fiindcă mă luați şi pe mine am spus întoarcem.

Nici acum nu a părut convins dar a zis doar:

-Mă duc să le spun oamenilor să pregătească trăsura.

Am încuviinţat scurt din cap.

Fără alte cuvinte a ieșit din încăpere.

Tot stresul din ultimele două zile și-a spus cuvântul astfel că am căzut într-un somn adânc înainte ca,Caden să se întoarcă.