Chasing the Sun

O şansă

Perspectiva lui Nikolas

O iubesc enorm de mult pe Marissa, ce m-aş face fără prezența ei? Cu cine o s-o cresc pe micuță? Scot telefonul din buzunar şi-l apelez pe Aaron. Sună de trei ori, mă lasă să aştept... ce nemernic! Îl mai sun o dată tot nu răspunde, ei bine, îmi voi suna asociatu'. Sună o singură dată şi îi spun direct să adune informații despre accidentul Marissei şi cine mi-a luat fiica. Mă întorc spre camera Marissei. Nu era mişcată nici un pic la stânga şi nici la dreapta. Era aşa cum au pus-o brancardierii.

Intru la ea acolo şi mă aşez lângă ea în genunchi. I-am ridicat mâna încât să i-o cuprind. Mă uit la ea, este atât de frumoasă şi nu mă pot dezobişnui să nu o văd când doarme sau când zâmbeşte. Îmi va fii atât de dor de tot te ține de ea. Am crezut că... totul răul este spre bine. Îi sărut mâna apoi o mângâi pe față şi o sărut.

- Te rog iubito, revino-ți! Nu pot trăi fără tine. Mi se prelinse o lacrimă pe obraz.

- Nu ştii cât de mult te pot iubi, tu m-ai făcut cel mai fericit bărbat din lume. Mi-ai îndeplinit toate dorințele; ştiu că o să
poți să o îndeplineşti şi pe asta... şi pe următoarele.

Niciun pâs nu se auzea sau mişca. Eram doar eu şi trupul soției mele. "Ştiu că mă auzi iubito, de asta te rog din suflet să revi din nou pe pământ."  Un ciocănit se aude, mă întorc şi prin uimirea mea, era Cathrine cu un buchet foarte mare de lalele de toate culorile. Era îmbrăcată în negru şi răvăşită de durere. "Ce cauți aici?"  Ea nu zâmbea, ea nimic. Păşeşte înăuntru cu tot cu buchet, îl aşază într-o vază.

Dintr-o dată oftează. Ridic privirea la ea şi o priveşte pe Marissa îndurerată. Îşi ia un scaun şi îl aşează pe partea cealalaltă a patului. Mângâind-o pe frunte, suspinând de parcă ar fi singură.

- Cathrine, ce cauți aici? Ea nu scoate un sunet.

- De unde ai ştiut că Marissa este aici?

- Ce-ar fi să nu mai pui atâtea întrebări pentru că oricum nu îți răspund.

Chiar nu înțeleg de ce se află Cathrine aici, ce urmăreşte? Mă uitam la ea şi nu făcea nimic doar bocea cu lacrimi false. "Poți să nu mă mai priveşti aşa?  Mă intimidezi."  Atitudinea nu este schimbată, ceva îmi scapă printre degete... stai liniştită dragă, Cathrine. Nu voi pleca niciun pic de lângă ea. Telefonul îmi vibra în buzunar, observ că nu încetează din sunat "Nu ai de gând să răspunzi?"  Scot telefonul din pantaloni, apoi ies de acolo.

Perspectiva lui Cathrine.

Cât de imposibil poate fii omul ăsta... draga mea, nu ştiu ce ai văzut la el. Scumpa mea sper să te faci bine, îl voi găsi pe nemernicul acela care ți-a făcut asta. "Imposibilul" a intrat din nou în teren. Pun pariu că acum se gândeşte la ce plan am făcut ca să te omor. Dar nu este aşa, am venit să te revăd după atâția ani... sinceră să fiu, de când nu mai eşti în preajma lui Jacob, îți simt lipsa. Simt că ceva ne leagă şi nu-mi pot da seama; de ce plâng când te-am văzut în starea asta?

Nu am avut ocazia să te cunosc mai bine, Marissa... ştiu am făcut o greşeală că m-am băgat între voi doi. Dacă te-ai trezi în momentul ăsta, te-aş strânge în brațe şi să-ți cer iertare pentru tot. Orele trecuseră, Nikolas a adormit pe fotoliu, iar eu mai aveam un pic şi ațipisem. Mă ridic de pe scaun şi merg să-mi iau o cafea amăruie ca să mă țină fresh. M-am întors înapoi iar Marissa îşi mişca puțin capul. Îmi picase cafeaua din mână şi fug spre ea.

- Julie... s-stai liniştită... mami este aici. Merg spre ea şi o țin de mână.

- Marissa... trezeşte-te! Sunt aici... ea deschide dintr-o dată ochii. O ajut să se ridice.

- Unde sunt? Tu ce cauți aici?

Nikolas se trezeşte şi el o priveşte uimit venind în fugă spre ea. Mă îndreptam spre uşă şi m-am întors iar cei doi erau atât de fericiți, nu zic nimic şi îi las singuri. Stau pe o băncuță din afara spitalului. Privesc răsăritul, dar tot mă simt singură şi confuză. Un audi negru cu geamuri fumurii se opreşte în fața spitalului. Dita-m-ai coşul cu flori iese un tip pe care nu-l cunoşteam. Presupun că este şoferul; aştept să intre iar eu să investighez maşina străină. Din Turcia provine.

Merg fuguța spre geam şi bat uşor în geam. Acesta îl coboară şi-mi picase fața. Acei ochii pe care nu-i voi uita niciodată. Mă țin tare să nu plâng.

- Oh, Cathrine. Ce faci, tu aici? Îmi înghit lacrimile.

- Fabio. Sora mea este bolnavă; sunt în vizită.

- Oh, ai o soră? N-am ştiut că ai o soră. Cum o cheamă? Înghit în sec.

- Nu este treaba ta, Fabio. Dar tu ce faci aici? Dar şi maşina... este Wow! De unde o ai? El zâmbea mişeleşte.

- Prin muncă am obținut-o... şi şoferul la fel. Încerc să mă uit în altă parte dar parcă mă mânca din priviri.

Şoferul apare, iar el venea cu paşi alergați... spre mine? Ce crede că-i jefuiesc şefu'? Doamne iartă-mă... când să mă prindă de încheietură mi-o retrag, acesta mă priveşte urât. "Ahmet, las-o." Aud aceste vorbe, poate o fi eu paranoică, dar simt cum inima mi-a tresărit. Ahmet, ăsta se duce cu privirea aplecată spre maşină. Fabio îmi zâmbeşe şi îi spune şoferului să pornească maşina. "Rămâi cu bine... Cath. Şi la fel de frumoasă." Îmi face cu ochiul apoi pleacă.

Doamne, Dumnezeule! Ce vrea Fabio de la Marissa? Sunt sigură că a venit la ea. Fug spre spital iar Nikolas şi Marissa ies din clădire îmbrățişați. Parcă nu putea să meargă pe picioarele ei, măcar avea nişte cârje. Pun pariu că Fabio este devină... merg spre ei cu zâmbetul pe buze. Ea tot şocată rămăsese. Coborau scările împreună şi ea ajungea chiar în fața mea. "Cum te mai simți?"  Ea nu răspunde şi pleacă. Un asistent venea cu florile după ei iar cineva îi aduce maşina lui Nikolas.

- De ce nu vorbeşti cu mine, Mary? Strig după ea cu lacrimi în ochi. Nikolas ocoleşte maşina ca să intre înăuntru.

- Nu am venit la tine cu gând rău... ea se întoarce cu fața spre mine. Am venit fiindcă îmi pasă de tine, merg spre ea.

- Okey, Cathrine. Mulțumesc că m-ai vizitat, este bine?

- Dacă îți spun, nu m-ai crede. Nu, nu este. Deschide portiera din partea pasagerului şi intră înăuntru.

Perspectiva Marissei.

Sinceră să fiu chiar nu ştiu de ce îmi face asta... ce-a fost în trecut, în trecut a rămas. A obținut ce a vrut, acum vreau să fiu fericită cu familia mea, adică, soțul şi copilul meu. Nu mă mai interesează de alte persoane neînsemnabile pentru mine. Iar unul din frații, nu-mi dă pace, vă aranjez eu pe toți.

^^ Sper sa va placa!!