Chasing the Sun

Reunire.

Perspectiva lui Nikolas.

Mai am un pic şi termin programul pe ziua de azi. Poate vrea Julie să iasă în oraş... poate vine şi Marissa... neeah, o cunosc destul de bine, nu v-a accepta nici în ruptul capului să vină cu Julie, mai ales când sunt eu prin preajmă. Iau telefonul de pe masă pentru a apela la Julie. Telefonul ei sună ocupat. Îmi calc pe orgoliu şi o sun pe mama ei care timp de cinci ani îmi închide telefonul în nas. Dar spre uimirea mea mi-a răspuns. Vocea Marissei era foarte impancientată.

- Nikolas, Julie lipseşte de ceva timp. Nu dau de ea... nu răspunde.

- Okey, Marissa linişteşte-te. Poate a rămas fără baterie şi o fii cu prietena ei cea mai bună prin oraş. Mă duc s-o caut.

- Ok. Apropo, de unde ştii că este cu prietena ei?

- Nu am timp de asta. I-am închis telefonul în nas apoi plec val vârtej.

***

Mă fâțâiam de colo până colo. Gândindu-mă la locurile pe care le vizita ea. Dintr-o dată, un ciocănit se auzea în uşă, Marissa s-a dus să deschidă plină cu speranțe. Înăuntru intrase Valenssa cu soțul ei prea iubit Aaron şi juniorul lor.

- S-a întors? A întrebat Aaron îngrijorat.

- Nu, Aaron... sunt aşa de speriată. Acesta o ia în brațe şi o consolează. Înghit în sec şi mă uit pe fereastră.

- Stai liniştită surioară se va... înghite în sec.

- Nikolas se află aici tot pentru Julie. Îi lămurea Marissa.

Aaron păşea în sufragerie venind spre mine, întinzând mâna iar eu i-o cuprind. Valenssa nu scotea niciun cuvânt. Se aşeza pe canapea tăcută.

- Deci... ce mai faceți? Încerc să sparg gheața şi să mai ridic moralul.

- Nu bine ca tine, Nikolas. Mi-o taie Valenssa.

- Ok. Oameni buni, mai întâi să ne calmăm şi să ne gândim la o soluție.

- Ne pare rău Nikolas. Dar noi nu putem să fim liniştiți când fata Marissei şi nepoata noastră lipseşte. Nu cu toții ne putem acomoda cu chestia asta.

- Aaron... ajunge. Spune Marissa. Acele cuvinte mă deranjase foarte rău. Habar nu are cât îmi lipseşte.

- Şi să înțeleg că-i mai bine să ne plângem cu toții de milă?? Ca să ştii Aaron, şi eu sufăr şi sunt îngrijorat pentru ea. Dar dacă stăm aşa, nu rezolvăm nimic.

- Ani la rând mi-am făcut griji pentru fiica mea, când ştiam că nu o am lângă mine. Să ştiu tot ce face.

Toți mă priveau ca la preşedinte când ține un discurs.

- Şi dacă ți-ai făcut atâtea griji, de ce nu i-ai acordat mai multă atenție? Intervenea şi Valenssa.

***
Perspectiva Juliei.

Doamne, ce emoții trăiesc în momentul acesta... nu-i nimeni ca să mă scoată de aici. De ce naibi nu renunță odată, ca să-mi dea drumu' psihopatul ăsta!? Te rog, Atotputernicule... cheamă-mi ajutoarele ca să scap de închisoarea asta.

Dintr-o dată o bubuitură se auzise pe hol. Uşa se deschide iar fața mea se luminează şi într-o secundă a şi dispărut pentru că s-a gândit aşa zis-ul meu erou să mă ajute.

- Chiar nu ştiu cum ai ajuns aici şi ce dracu faci aici.

- Wow, uşurel tigrişor. Tot tu eşti ăla nervos? La naiba!! Din cauza ta era să mor. Să-ți aduc aminte, Zorro?

- Aşa eşti, tu? Eu îl privesc nedumerită.

- Nu mai contează. Hai să te scoatem de aici. Mă ridică pe sus iar eu mă zbat.

- Heellooo, pot merge şi singură.

Perspectiva lui Nikolas.

Sper să fie casa asta, dacă nu... o dărâm. Cobor din maşină nervos iar Aaron încerca să mă prindă din urmă. Doi tipi stăteau în dreptul porții fumând ca nişte drogați, spunând glume despre "păsărici" şi râzând ca descreierații.

- Unde crezi că te duci? Mă opreşte unul dintre ei.

- Să-mi iau fata. Când să păşesc înăuntru, acesta mă cuprinde de umăr ca să mă retragă iar eu i-o întorc.

Celălalt se duce să cheme şi să anunțe întăriri dar Aaron îl prinde la timp şi-l bate măr într-un colț. Eu l-am luat de guler ridicându-l destul de sus.

- Ar fi bine ca fata mea să fie teafără şi nevătămată, că altfel... vai şi amar de curul vostru.

- Boss, cum arată? M-am încruntat şi-i răspund.

- Păi, are o înălțime medie, subțirică, păr lung, drept, şaten şi ochi căprui.

- Aa plecat cu băiatul... eu îl trântesc de perete.

- Ce băiat? Strig la el. Şi unde? Dacă fata mea pățeşte ceva, vă dau foc. S-a înțeles!?

Aaron mă atinge pe umăr şi mă calmez apoi îi dau drumul. Ne lasă să intrăm, am trântit poarta de perete mergând spre cel care a răpit-o. Deschid uşa de perete şi strig după fiica mea. Cineva mă opreşte din urlat, tocmai... Jacob? Îmi încleştez maxilarul apoi merg furios spre el.

- Unde este Julie? El mă priveşte non-şalant.

- Dacă aş ştii, nu ți-aş spune!?

- Nu mă lua peste picior, Jacob.

- A plecat cu fiul meu... parcă-i un blestem, nu-i aşa? El coboară scările elegant.

- Nu ştiu unde vrei să bați cu chestia asta. Dar eu am încredere în fiica mea.

- O-i avea tu încredere, dar... iubirea, niciodată nu o vei putea înfrunta.

Îi dau un pumn de toată frumusețea în nas iar gărzile voia să mă atace dar Jacob i-a oprit.

- În viața ta! Să nu te mai legi de femeile din viața mea, şi mă refer la fiica şi fosta soție.

- Fosta?? Nu ştiam. Oare şi-a dat seama de un lucru!?

- În visele tale. Poate nici acolo.

Pe uşă intra tânărul, presupun că este fiul lui Jacob dar mă gândesc cu cine l-a făcut. Dintr-o dată, o femeie intra şi ea în sufragerie, cu un corp de model şi blondă cu ochii albaştri. Mi se pare cunoscută...

- Unde ai dus-o? Tipul mă privea încruntat.

- Ooh... ce frumos!! S-a reunit familia! Intervine Jacob.

- Despre tot bolboroseşti acolo?

- Fiule... fă cunoştință cu viitorul socru. Când auzisem amândoi ne picase fața.

- Tată, iar ți-ai luat din "medicamentele" speciale pentru tine?