Chasing the Sun

Noi dușmani

Perspectiva lui Castian.

- Poftim? Cum adică este în spital? Cum dracu s-a întâmplat chestia asta?

- Crezi că eu știu? Astăzi trebuia să mă duc să văd ce-a pățit, dar se pare că cineva are chef de jocuri.

- Nu cred. Deja au început? Vorbesc în șoaptă și mă aude Julie.

- Stai! Nu voi ați creat accidentul?

- Nu. Se pare că, avem noi "prieteni". Care din păcate, îi vrea capul lui Nick.

Perspectiva Juliei

Bun, nu înțeleg nimic din ceea ce spune, dar cred că Castian știe mai mult decât spune. Trebuie să aflu cât mai multe. Dar cum? Știu, îmi va displăcea ideea dar chiar nu am ce face, trebuie să aflu cât mai repede. Mă ridic și plec spre baie iar Castian tresare. Intru în baie, îmi dau hainele jos, pornesc apa caldă și intru în cabină.

Dintr-o dată simt două palme înconjurând umerii mei goi, apoi coborând ușor spre șolduri. M-am întors brusc, fac ochii mari și-i văzând acei ochi, care credeam că nu o să îi mai văd așa de aproape. Fac un pas în spate lovindu-mă de perete. Castian îmi ridică două degete bărbia și se apropie cu buzele de gâtul meu.

Termină de alintat gâtul, iar în acel moment, voiam să mă opun constrângerii lui, dar eram atât de speriată, parcă îmi controla corpul să nu mă pot mișca. Se uita în ochii mei umezi din cauza apei care se scurgea pe fața mea. Chiar nu știam ce să fac în momentul ăla rămăsesem stană de piatră.

- Nu știam că ești atât de frumoasă cu picăturile de apă pe față... Încerc să mă uit în altă parte. Dar el mă oprește.

- Am un cadou pentru tine. Eu mă uitam uimită. De aceea aș vrea ca, noi să o luăm de la zero.

- Fac ochii mari, când să zic: Cas...

Își presează buzele de ale mele, mișcându-se foarte ușor și seducător. Închid ochii din obișnuință și îl las să planteze sămânța focului, care credeam că nu va mai exista vreodată. Din partea mea nu mai era așa...cred. El era de vină cu tot. Mă făcea să-l disprețuiesc... Și în altă zi, mă făcea să tânjesc după el și tot ce ținea de el... Numai sunt atât de tare precum vreau să par. Ne oprim un pic din acțiune. Pentru că, Castian voia să îmi vorbească.

- Știu ce ai vrut să zici, dar chiar nu-mi pasă de restul. Acesta ne este destinul. Să ne simțim prezența reciprocă și să nu ducem lipsa. Mai pe scurt, Julie, simt că ești a mea. Chiar nu știu ce mi-ai făcut în ziua aceea când te-am dus acasă. Dar am simțit că, trebuie să te închid în seiful inimii mele și să te protejez... Julien, te iubesc enorm. Știu, am fost un prost când ți-am stricat balul. Eram foarte gelos că, Brad ăla te atinge.  Nu-mi găsesc cuvintele să îți spun cât de rău îmi pare.

- Castian! Încetează! Ce te-a apucat acum dintr-o dată!? Nu știu, dar știu un lucru "Ce-a fost în trecut, a trecut. Nu mai dezgropa morții." Și te rog ieși din baie.

- Dar Julie... opresc apa, ies din cabina de duș îl iau și pe el frumos de mânecă și-l împing afară.

Încui ușa ca să nu mai aibă cum să intre și mă rezem de ea răsuflând greu. Castian bătea în ușă rugându-mă să îi deschid. Dau frâu liber lacrimilor, nu știam ce se petrece cu mine, de ce am reacționat așa, dar nu voiam să mai fac acea greșeală de-a a da încă o șansă. De ce dracu nu mă lasă în pace? De ce nu mă lasă să îmi văd de viața mea, pe care într-un sfârșit o credeam normală și fericită, de ce?

Mi-e atât de frică... Nu vreau să intru în familia asta nebună. Vreau s-o văd pe mama, și pe tata să îl îmbrățișez. Dacă i-aș pierde, ce m-aș face fără ei. Ei sunt singurii care îmi dau putere. Dacă ar fi fost tata aici, n-ar fi permis căsătoria asta de niciun fel. De curând termin dușul, ies din baie iar hainele curate erau așezate frumos pe pat, mă uit după Castian, nu era nicăieri în cameră. Găsesc un bilet pe pat, când voiam să citesc, mă întrerupe o voce.

- Te-ai gândit între timp să ieși? Tresar ca de pe ace. Era un Castian non-șalant sprijinit de ușă și cu mâinile încrucișate la piept.

- Da, nu se vede? Pun biletul pe noptieră și începeam să mă schimb.

- Observ că, deja primești bilete. Mă uit la el cu o nonșalanță iar el zâmbea.

- Super, nu? Păcat că deja știu de la cine este. El intră în cameră închizând ușa.

- Vreau să te fac să înțelegi anumite lucruri. Fie că vrei sau nu.

- Luminează-mă, te rog. Cu ce sunt gogoșile și cât de mari sunt? Ridic o sprânceană.

- Păi, avem așa: gogoși cu glazură, ciocolată, preferatele tale.. Și sunt destul de mari. Îmi dau ochii peste cap și iau haine și merg în baie.

- Ce să zic? Tot aceleași glume proaste. Trântesc ușa.

- Oh, haide, baby, deja te-ai supărat?

***

Mai investighez un pic împrejurimile din curte, mă așez pe un balansoar și privesc cerul rugându-mă ca tata să fie bine. Și că-l voi vizita într-o zi. Tipul ăsta chiar nu-mi dă pace. Se pune lângă mine privind cerul.

- Vreau să știu de ce ești supărată pe mine.

- Nu am chef de astea Cas. I-o tai.

- Este din cauza tatălui tău, nu? Oftez.

- Ți-am zis că nu am chef... Și nu este vina tatălui meu că se află în spitalul ăla, de parcă ar fii pensionar și l-am dat la un azil de bătrâni. Vina este ălora care l-a dus în starea necesară.

- Julie... Dacă simți nevoia, te pot duce la el. Îmi cuprinde mâna iar eu mi-o retrag.

- Nu plec nicăieri fără mama. Să vă fie clar și să lămurim un lucru, să nu aud că animalele voastre robotice îmi atinge mama în vrun fel... Că altfel vă distrug pe fiecare.

- Dorința este îndeplinită.

- Și încă ceva. Vreau s-o văd. Vreau ca ea să mă vadă în siguranță, exact cum o mințiți. Pentru că, după nu vreau să mă trezesc că nu mă recunoaște.

- Uite. Nu toate chestiile sunt la dispoziția mea. Dar pot discuta cu tata.

- Am înțeles.