Chasing the Sun

Sentimente

Perspectiva lui Cathrine.

Aşteptăm cam timp de o oră aici în casă iar Jacob nici nu a apărut. Nikolas mă bate pe umeri, m-am întors şi mi-a oferit o cană cu cafea. Îi mulțumesc şi m-a atenționat că este fierbinte. Suflu un pic în ea apoi o savurez. Era chiar delicioasă. Stau rezemată de peretele unde se afla geamul privind spre acesta. Nikolas se aruncă de fotoliu, mă duc să sting toate luminile, ca să-i prindem în plasă. "De ce nu iei un loc pe canapea?"  Nu zic nimic şi mai iau o gură din cafea.

- Cath... Valenssa. M-am întors brusc.

- De unde ştii de numele ăsta? El zâmbeşte.

- Eu ştiu totul despre tine, Valenssa. Chiar şi de accidentul ăla în care Marissa şi cu părinții voştri au căzut după pod.

- Cine eşti tu? Spun printre suspine.

El s-a ridicat de pe fotoliu, a pus cana pe măsuța din sticlă. Se apropie de mine, era la o distanță foarte mică. Ăsta-i nebun? Îi arde acum de filtrat cu, cumnata lui?

- Chiar nu-ți mai aminteşti?

Îmi atinge obrazul cu degetul arătător, iar eu i-am dat peste mână, pun cana pe măsuță şi plec cât mai departe de el. Iisuse Hristoase! Ce-i cu el? Sper Doamne că ce s-a întâmplat acolo a fost doar un vis. Nikolas venise după mine şi-mi spune că maşina lui Jacob a sosit. Vin repede spre uşa de la intrare. Mă ascund după uşă iar Nikolas era după un perete în partea cealaltă. Uşa se deschide încet. "Se pare că ne aşteptau."  Râdeau amândoi. Pun mâna pe clanță şi o trântesc cu forță apoi o încui.

- Bună seara, bine v-am revăzut. Nu ați adus nimic vecinilor? Mă îndrept spre ei.

- Oh, ba da... multă durere. Rânjesc în colțu gurii şi printr-o viteză nemaipomenită îi înjunghi pe amândoi în inimă.

- Bun. Doi au căzut. Mai sunt şase. Merg spre fereastră şi dau un pic perdeaua. Avea dreptate.

- Trebuie să ne gândim la un plan. Spune el în şoaptă.

- Am eu unul. Tu mergi să le distragi atenția iar eu mă ocup de Jacob. A rămas ceva nelămurit.

Când să ies afară, Nikolas m-a prins de încheietură, mă strângea puțin încât să nu mă doară. "Umh... vreau să vii întreagă... pentru mi... Marissa."  M-am încruntat la el şi-mi dă drumul la mână. Îmi scutur un pic capul apoi fug spre ieşire. Inspir şi expir, apoi descui uşa, pun mâna pe clanță, mi-am furişat privirea spre Nikolas iar după ies. Toți de acolo şi-a îndreptat privirile spre mine. De ce am o presimțire că am dat de dracu? O-m trăi şi o-m vedea. Ridic mâinile în semn de predare iar Jacob le spune să stea pe loc.

M-am apropiat de cei de acolo, am înghițit în sec iar apoi spun asta "Jacob. Nu mai este nimeni în casă. Au plecat."  El face primii paşi ca să fim la acelaşi nivel. Râde cu poftă după se opreşte brusc. "Te-am crezut prima oară, Cathrine. Cât crezi că o să mă duci cu zăhărelul?"  Le-a făcut semn să intre în casă.
- De ce faci asta, Jacob? Se uita în ochii mei.

- Ca să mă răzbun. Să-i iau tot, la fel cum mi-a făcut el mie. Îmi aşez mâinile în sân.

- Tu ai început primul, Jacob. Şi ți-am spus! Nu ai uitat-o pe Marissa. Mi-am dat seama sclipirii din ochii tăi când îi auzi numele. Se încrunta.

- Ce vrei să spui? Tu ai fost de vină că ai venit cu mine! Tu ai fost de vină în toate, Cathrine! DIN TOATE! Începe să ridice vocea.

Avea dreptate... a fost vina mea că am plecat de lângă Nikolas. Eu şi sentimentele mele idioate. De aceea am decis să nu mai simt nimic pentru nimeni. Dar am şi o scuză; am fost mai mică şi mai proastă iar Jacob şi-a bătut joc de sentimentele mele. Cum poți să mai iubeşti o femeie dacă ți-a greşit? Vă spun eu. "Când iubeşti cu adevărat, chiar enorm de mult, încât ți-ai da inima şi trupu pentru o aceea persoană... nu te va interesa de câte ori ți-ar greşi."  Asta el mi-a spus-o. S-a rugat de mine să mă întorc, dar n-am vrut. Nici eu nu ştiu ce căutam.

Trezindu-mă din gândurile mele, chiar țipătul lui Nikolas. M-am întors brusc şi cei doi îl țineau de brațe iar celălalt îl înjunghia prin toate părțile.

- Nuuuu!!! Fug spre cei trei.

- Luați-vă labele jegoase de pe el!

Îl trag pe ăla care tot lovea briceagul. L-am luat de cap şi l-am tras spre gura mea. Scot colții la iveală şi-l muşc cât pot eu de tare. Cei doi l-a lăsat jos pe Nikolas să sângereze, veneau spre mine. În acel moment nu m-am putut controla, am sărit pe unul dintre ei, îi ofeream numai pumni în nas, celălalt venise şi el să mă oprească, i-am rupt gâtu. Observ că este destul pentru atâtea lovituri, mă uitam spre ceilalți, Jacob rămăsese uimit de ceea ce a văzut.  Merg spre Nikolas care de abia respira, l-am ridicat de jos cât am putut, i-am dat două palme ca să se trezească.

- Nik... Nik... Nikolas!! La dracu stai treaz!! Țipam la el, iar Jacob pleacă cu cei trei.

- Te rog... nu mă lăsa... spun fără niciun pic de vlagă. Nu-ți lăsa fiica fără tată... el deschidea un pic ochii şi bolborosea ceva acolo.

Scot telefonul din buzunar. Sun la 911, nu răspundea nimeni. Înjur în gândul meu,  îl iau pe Nikolas şi-l duc în casă. I-am dat tricoul jos de pe el, aduc cutia de prim-ajutor ca să-l tratez. Respira sacadat, am luat o bucată de tifon, am înmuiat-o în betadină şi-l presam încet, pot să zic că urla de durere. "Shh... mai am puțin şi termin"  îi pun pansamentele pe locurile lovite. L-am mângâiat pe frunte şi se mai liniştise. Ies afară ca să-i strâng pe ăştia de pe aici să le dau foc. Într-o pădure.

Dar nu-l pot lăsa aici pe Nikolas. În fine, îl iau după mine. Fug repede în casă, iau un capod ceva şi-l ajut să se îmbrace, l-am ridicat de pe canapea şi merg cât pot eu de repede spre dubița lui. Deschid portiera din partea pasagerului. Se urcă în maşină, iar eu pornesc numai decât de pe loc. Merg cu o viteză destul de mare.