Chasing the Sun

Olimpiada

Perspectiva Juliei.

Nu pot să cred că, au trecut şi orele acestea. Yasemine şi cu mine stăm pe scaunele din față aşteptând să înceapă olimpiada. Profesorii numiți jurați s-au aşezat pe scaunele lor. Mâinile îmi erau foarte transpirate, Yasemine era la fel de emoționată ca şi mine. Diriginta noastră ne striga numele, răsuflăm uşurate şi ne îndreptăm spre scenă. Zâmbim amândouă, diriginta ne urează succes.

Oh, Doamne!! Ce-i cu atâta tensiune!? De parcă aş fii la decapitare. Examinatorul se apropia de noi cu o privire foarte aspră şi ageră. Cred că, ne înghițisem amândouă saliva deodată.

- Bun, fetelor. Ce s-a întâmplat? Vă simt agitate.

- Stați liniştite. Nu vă lăsați ca emoțiile să vă țină captive. Fiți relaxate, ok?

- Da. Zicem amândouă la unison.

***

Totul decurgea bine, iar doamna cu privire de vultur nu este chiar atât de rea. Țin să recunosc că echipa adversară ne conducea. Următoarea întrebare era ultima noastră şansă. După ce a pus întrebarea, cineva intrase pe uşa nu prea se vedea deloc. Dar acel sentiment parcă îmi dăduse putere să răspund hotărâtă.

Acea doamnă se uita la mine cu o nesiguranță, încât mă făcea să mă răzgândesc. Dar eu am învățat de la mama. Nu te da bătută, fii încăpățânată când trebuie. Iar acel zâmbet pe care ni-l împărtăşea. S-a întors iar Yasemine mă strânge tare de mână.

- Oh, Doamne!! Ce emoții am!! Spunea, ea în şoaptă

- Ce spunea aceea doamnă de emoții? Ea mă privea încruntată.

- Să nu lăsăm emoțiile să ne captiveze. Spuneam amândouă.

- Stai calmă sunt aici.

- Bine. Fie ce-o fii...

- Iar echipa căştigătoare este... "Chimiştii"!!!!

Ne uitam una la cealaltă apoi începusem să țipăm de fericire. Toate persoanele de acolo ne aplaudau, inclusiv... tata?? Tata a venit până la urmă!? Cobor treptele şocată iar tata bătea din palme foarte tare. Ochii mi se umezeau şi fug rapid spre el. Mă ridică în brațele lui mari şi puternice până la cer. Îl strângeam foarte tare la pieptul meu cât mai aveam ocazia.

- Bravo ție, iubito!! Ştiam că vei reuşi. Şoptea tata.

- Defapt cu ajutorul tău. Mi-ai făcut cea mai bună şi norocoasă zi.

- Oof, suflețel. Yasemine păşea timidă spre noi.

- Oh, tată. Ea este Yasemine cea mai bună prietenă a mea.

- Bună seara... spune ea timidă. Tata spre surprinderea ei o ia în brațe.

- Voi două... de acum înainte eu voi răspunde de voi.

Ne uitam nedumerite la el. Tata râdea apoi ne îmbrățişează pe amândouă. Când să plecăm spre ieşire acea doamnă ne strigă, ne-a dat trofeul. I-am mulțumit apoi am plecat spre casă. Ne aflam în maşina tatei, prima dată am lăsat-o pe Yasemine în fața porții ei şi-a luat la revedere iar noi mergem spre o cafenea.

***

- Julie, mă bucur enorm de mult că m-ai sunat.

- Nu ai de ce. Până la urmă eşti părintele meu... chiar dacă nu stai cu noi. Şi-a lăsat privirea în jos.

- ... Mama ta... cum este? Ce face?

- Mama, ei bine, mai mult este ocupată cu munca. Ea spune că este bine, acum nu ştiu ce să îți zic ce are pe suflet. Deci sunt ca şi singură.

- Totuşi mă bucur că te lasă să mă vezi... după tot ce s-a întâmplat. Sincer să fiu, chiar mi-aş dori ca eu să mă pot întoarce.

- Şi de ce nu o faci? Ce te opreşte să faci asta. Ofta îngreunat.

- Este... complicat. Chiar dacă mi-aş dori, nu pot. Nu vreau s-o rănesc pe mama ta.

Perspectiva anonimă.

După o zi plină de şcoală, tata se decide să mă cheme la el în birou, cică avem chestii importante de discutat. Iar o să pălăvrăgească de munca lui de care nu sunt interesat deloc. Păşesc leneş în biroul său. Se uita la mine şi-şi coboară ochelarii de vedere. Îmi făcea semn să stau jos. S-a apropiat de mine, mai mult îmi respira în față. Şi începe...

- Fiule, ştii foarte bine cât de mult țin la munca şi ordinele mele.

- Da, tată, ştiu. Îmi rostogolesc ochii.

- Uite, m-am decis de data asta... ca tu să fii mâna mea dreaptă.

Mă uitam la Levis care nu zicea niciun pâs, dar se citea pe moaca lui că nu-i convenea. Stai liniştit, prieten drag... nu sunt interesat de treburile tatei ilegale. Iar eu m-am ridicat în picioare şi refuz politicos.

- Nu mersi, tată. Îmi place viața mea pe care o am acum, nu vreau să mi-o stric intrând în jocurile tale.

- Fii atent, băiete!! Din păcate nu accept refuzările. În tine am încredere! Doar eşti fiul meu, ce Dumnezeu!?

- Tată... ți-am explicat a mia oară. Nu mă interesează să fiu mâna ta dreaptă. Şi asta-i decizia mea finală!

Tata voia să zică ceva dar nu-l lăsasem pentru că am plecat pentru a câta nu ştiu a câta oară, tot din acest motiv din biroul lui. Mama îmi ieşise în cale, mă opreşte, o salut apoi o sărut dulce pe frunte.

- Ce voia taică-tu? Mă uitam în ochii ei.

- Tot din aceeaşi cauză, mamă. Dacă mai insistă vreodată, eu nu-mi voi schimba răspunsul.

Am lăsat-o şi pe mama în mijlocul holului. Încui uşa de la cameră, m-am aruncat în pat, mi-am introdus căştile în urechi ascultând melodia mea favorită. Închid ochii, totul părea un vis, deschid ochii şi mă trezesc pe o pajişte cu iarbă foarte verde arăta ca şi raiul. O siluetă feminină care se apropia de mine. Părul îi flutura în față deci nu-i puteam deosebi chipul.

S-a oprit într-un loc şi am simțit când a zâmbit. Căldura în corpul meu îşi făcea apariția, închid ochii din nou, îi deschid apoi mă trezesc la mine în cameră. Scot căştile încercând să desluşesc mister cu, chipul acelei fete din visul meu şi de ce am visat-o.

Perspectiva Juliei.

M-am trezit foarte devreme, mă simt foarte bine dispusă. Mă bucur că l-am revăzut pe tata după atâția ani. Mama îşi făcea apariția în camera mea cu o tavă cu micul dejun. I-am zâmbit iar ea se chinuia să închidă uşa cu cotul. Mi-a aşezat tava pe noptieră apoi mă mângăia pe față.

- Cum a fost cina cu tatăl tău?

- Eh, nu a fost chiar o cină, dar o ieşire la cofetărie a existat. A zâmbit mama slab.

- Am auzit că ați câştigat premiul cel mai mare.

- Da. Chiar trofeul. A fost ca o magie. Mama m-a luat în brațe mângâindu-mi spatele.