Chasing the Sun

Pierdută.

Perspectiva Valenssiei

Ultima privire de furie i-o ofer lui Nikolas. Când să ies pe poartă, Marissa tocmai ieşise din casă cu o tavă şi trei pahare. Nu pot să cred cât de rău s-au înrăutățit lucrurile, îmi vine să plâng dar mă abțin până ajung acasă. "Hei, pleci deja? Voiam să iei prânzul cu noi."  Mă uitam la Nikolas nu schița nimic. Dar de ce să plec de acum? Mai bine, îi fac zile fripte. M-am întors şi mă urmărea cu privirea.

- Eram cu ideea de-a o vedea pe nepoata mea şi să plec. Dar voi sta şi la prânz. Accentuez cuvântul "nepoata mea" ca să-i fac în ciudă.

- Eşti bine venită oricum. Poate vei sta şi cu ea cât timp vom fi plecați la serviciu.

- Nu este nevoie iubito. Sunt în concediu medical, pot avea şi singur grijă de ea.

- Nikolas, stai calm. Valenssa nu a venit aici cu intenții rele.

- Pentru mine, tot Cathrine rămâne. Îmi rotesc ochii iar Marissa se uita uimită.

Marissa o ia pe Julie în casă, şi să aducă mâncarea. Dar partea proastă era că am rămas blocată cu el aici. Se apropie spre urechea mea şi-mi şopteşte "Ştiu ce încerci să faci, dar nu-ți va reuşi."  Iar paharul şi sticla de vin, îmi torn în pahar, se uita la orice mişcare de-a mea, clasic lui. Aşa mă privea când era îndrăgostit de mine... "Să ştii că, privirea asta te cam înşală, schimbăți-o."  Zâmbesc apoi gust din acel vin.

- Este foarte bun acest vin. Zic după ce soşeşte Marissa.

- Aah, ştiu, Nikolas este expert în făcut vinuri. Spune ea mândră şi privindu-mă cu zâmbetul pe buze apoi se apucă să mănânce.

- Exact cum mă aşteptam. Epic lui Nikolas. Spun în şoaptă iar el mă auzise.

***

- Sper că ți-a plăcut mâncarea. Spune Marissa fericită.

- A fost extraodinară de bună, exact ca a mamei.

- Dacă vrei poți să te odihneşti un pic, plus ai venit şi fără maşină.

- Mi-ar plăcea, dar nu vreau să deranjez pe nimeni.

- Poftim? Ce tot spui? Îți găsim imediat unde să dormi.

- Da. La ea acasă. Intervine Nikolas țâfnos.

Marissa îi dă o privire răutăcioasă apoi mă ia de mână şi mă duce înăutru. Urcăm la etaj, mai mergem un pic şi intrăm într-o cameră "Aici obişnuia mama să stea când venea să aibă grijă de Julie."  Zâmbesc merg spre pat şi mângâi perna. "Ți-e dor de ea... dacă este vii cu noi la doctor apoi mergem la mama."  Mă uitam la ea cu lacrimi în ochii şi sora mea se apropie de mine şi mă ia în brațe.

- Crezi că, o să mă recunoască?

- Tu glumeşti, nu? Orice mamă îşi va recunoaşte copilul, Vale. Crede-mă, mama şi acum suspină la pozele pe care are cu tine când erai mică.

- Dacă este, mă duc singură. Du-te cu fata la doctor.

- Dacă este îi spun lui Niko... şi o întrerup.

- Este în ordine, Mary. Mă duc singură.

Ea îmi mângâie părul brunet, fiindcă de curând m-am vopsit. Marissa se ridică în picioare şi pleacă. Închide uşa iar eu oftez exasperată. Mă întind pe pat, m-am întors cu fața spre perna mamei şi o îmbrățişez. Inhalez parfumul din ea, iar cineva intră în cameră fără să bată. Ştiam deja cine este, dar nu-l băgam în seamă. Se poziționează în fața mea cu mâinile în sân. Mă ridic, aşez perna apoi mă ridic de pe pat.

Trec pe lângă el, dar dintr-o dată mă cuprinde de antebraț. Se uita la mine, îmi plescăn buzele, mă smucesc când să ies pe uşă, el pune mâna pe uşă. Ce mai vrea acum?

- Unde te duci? Tot el mă întreba.

- Plec, ca să nu-ți mai creez neplăceri. Nu-mi place să fiu un ghimpe în coasta ta.

- Stai. Nu pleci nicăieri. Nu vreau să o superi pe Marissa. Zâmbesc fals.

- Nu o supăr pe Mary, doar pe tine fiindcă stau aici. În loc să te bucuri că scapi de mine, acum faci pe supăratul.

- Mai mult o fac pentru ea. Nu pentru mine, mai mult mă interesează ca soția mea să fie fericită.

- Mda, sigur. Soția ta este fericită! Se pare că nu prea ai văzut asta, dar în rest, tu eşti mai preocupat să te gândeşti la o amenințare şi să mă priveşti ca pe o infractoare. 

- Aşa că... fă-mi loc să trec. Am treabă.

Îl iau de antebraț şi îşi coboară palma de pe uşă. Deschid uşa, cobor cât mai repede scările ca să scap de el. Când am ieşit din aceea casă, simțeam parcă am scăpat din inchisoare. Păşesc pe alee, apoi merg spre casa părinților noştri. Doamne ce zi am avut azi. Aştept autobuzul să vină, scot telefonul din buzunar şi-l apelez pe Aaron. Nu răspunde, probabil este la serviciu. După un minut a ajuns şi autobuzul.

Urc în el şi caut cu privirea un loc ne ocupat. Exista unul chiar în spate. M-am aşezat acolo şi-mi sprijin capul de fereastră, prin minune ochii mi s-au închis. După o jumătate de oră, observ că sunt singură cu şoferul în autobuz. Sper că nu m-am rătăcit. Mă uit la ceas, era 23:45. La dracu!! Merg spre şofer şi întreb unde merge autobuzul "La Depou."  Îi spun să oprească şi cobor din autobuz. Scot telefonul şi o sun pe Marissa.

- Hei, cum a fost la mama?

- De fapt... nu am ajuns încă la ea... sunt puțin rătăcită.

- Cum? Vale, unde eşti?

- Aproape de depoul autobuzului 56.

- Stai liniştită, Vale, vin să te iau.

- Bine, mersi.

Perspectiva lui Nikolas.

Hmph. Asta sună a revanşă. Mă prefac că nu am fost atent la ceea ce au vorbit ele. Marissa se ridică din pat iar eu o întreb "Iubito, unde te duci la ora asta?"  Ea îmi povestea în timp ce se îmbrăca cu blugii. M-am ridicat, merg spre ea şi-o sărut. "Stai aici, mă duc eu. Nu vreau să pățeşti ceva."  Ea voia să zică ceva dar o întrerup printr-un sărut. Îmi iau pantalonii de trenning şi cu hanoracul pe mine.

Cobor să iau cheile şi să mă îndrept spre maşină, apoi o strig pe Marissa. "Unde este?"  Ea îmi spune de depoul autobuzului 56, deschid uşa şi merg spre maşină. Apăs pe accelerație şi în maximum de 30 de minute ajung lângă ea. Tremura de frig, o claxonez şi se sperie. Cobor geamul şi se uită în altă parte.

- Ai de gând să stai aici, să te faci înghețată?

- Da. Sunt dispusă să fac asta.

- Tot încăpățânată ai rămas. Ies din maşină, trag de fermoar, îmi dau jos hanoracul şi-l pun pe umeri.

- De ce n-ai lăsat-o pe Marissa să vină? Îmi rostogolesc ochii.

- Vrei să-mi pun soția în pericol? Mai bine îmi calc eu pe orgoliu ca să fie ea bine.

- Mda... un soț model, ce să spun. Trece pe lângă mine şi intră în maşină.