Chasing the Sun

Răzbunare.

Perspectiva lui Castian.

Tocmai ce am ajuns acasă, tata se afla cu echipa lui, la el în birou explicând un plan. Bat în ușă iar tata tresare. Îi apare un zâmbet pe față, le spune celor de acolo să plece, aceștia plecase. Unul din ei închise ușa. Mă apropii de tata; privind planul, era a unei case.

- Tată, ce pregătești aici? Îmi sprijin palmele de birou privind planul.

- Un plan genial, fiule. Mi-am ridicat privirea spre fața sa plină de fericire.

- Un plan în care voi deveni cel mai bun și puternic răufăcător. Mă uit la el șocat pentru că vorbise pe un ton foarte gros.

- Tată. Voiam să îți spun că voi fi omul tău.

- Tata își revine la normal privindu-mă uimit de ceea ce auzise. Pe bune? Ce te-a făcut să te răzgândești?

- Asta nu contează. Tu spune-mi ce să fac.

Tata râdea și mă ia în brațe. Nu-l mai văzusem niciodată atât de mândru și fericit. Câteodată este foarte ciudat. Dar asta este. Ea vrea să jucăm dur, asta îi voi da. Îmi explică pas cu pas tot ce aveam de făcut. Merg spre ceilalți din echipă, unii îmi zâmbeau, alții mă priveau cu ură. Niciodată nu le-am înțeles motivul întemeiat de ce ar face asta. Am urcat în dubiță pe scaunul șoferului. Mark s-a pus pe locul pasagerului împărtășind planul.

- Matteo, Joe și Lui o iau spre intrarea din față, iar eu cu Castian pe cea din spate.

- Fiți foarte atenți!! Nu lăsați nicio probă, nimic. Vă rup pe genunchi!

Cei menționați de Mark au ieșit primii, am rămas doar noi doi. Se asigura ca ușa să fie închisă. Își întoarce privirea spre mine iar eu aveam mâna dusă la frunte. Mă lovește amical în umăr privindu-mă zâmbind.

- Bine, puștiule. Ce te-a făcut să te răzgândești!?

- Hmph... Tata credea că ție îți voi spune adevăratul motiv. Mark, nu că aș avea ceva cu tine, dar nu te privește viața mea personală.

- Okey... cum spui tu. Apropo dacă simți nevoia să vorbești cu cineva, știi unde sunt. Cobor din dubiță fără să îl bag în seamă.

Merg spre intrarea din spate. Mark vorbea prin cască cu ceilalți să nu creeze răniri foarte grave. Mark și cu mine am pătruns înăuntru. Găsesc un tablou de birou cu o fotografie în el. Îmi pun mănușile și mă uit la fotografie.

- Să fiu al dracu... Șoptesc iar Mark se uita la mine amuzat.

- Ce-ai găsit frate!? Vine spre mine și vede fotografia.

- Îl cunoști pe gay-ul ăsta?

- Da. Spun scurt.

- Chiar nu vreau să știu de unde îl știi. O spune în spirit de glumă.

- Asta ar fi fost o glumă? M-am încruntat la el.

Mark nu bagă de seamă și o ia înainte. Nu pot să cred... Sunt în casa tipului aceluia cu care era Julien la bal. Oare ce o vrea tata de la ei? Mark urcă pe scări grăbit și eu fug după el. Intrasem în camera părinților. Ce noroc pe noi că soția lui nu era acasă. Pentru că trebuia să mă pricopsesc cu două persoane. Joe îi pune batista la gură, se zbătea un pic, după leșinase. Lui și Matteo îl ia pe sus și coborând scările spre ieșire.

Rămăsesem doar eu cu Mark. Merg spre cealaltă cameră, deschid un pic ușa, iar blondinul dormea dus. "Cas. Să mergem! Nu avem timp de supravegheat copilașii" închid ușa la fel de încet cum a-m și deschis-o.

- Mark. Știi cumva de ce îl vrea tata pe ăsta?

- Sorry, frate. Dacă aș fii știut de la început ți-aș fi zis.

- Acum sincer, de ce faci chestia asta? Mai ales când ai văzut poza.

- O să mă bați la cap cu întrebarea asta? O fac din motive personale. Mi-am dat seama că unde am decis să îmi petrec restul vieții, nu este de mine. Mulțumit?

- Da. Bun, hai să mergem spre fabrică până nu se trezește. 

Nu ne luase mult că am și ajuns. Coboară cei din spate cu tot cu Moșul, Mark coboară înaintea mea apoi eu. Tata ne vede și ne îmbrățișează (iluzie optică), le spune la băieți să îl ducă pe scaun.

- Deci, sper să fii mers totul ok. Mark îl afirmă printr-o aplecare din cap.

- Este bine atunci. Du-te la băieți. Mark fuge spre ei.

- Fiule... Ai să vezi că nu va păți nimic grav.

- Tată, ce vrei de la tipul ăsta?

- Putere fiule.

- Putere pentru ce?

- O să afli de curând. Mă lovește peste umăr amical și pleacă spre ceilalți.

Sigur, născocești tu ceva... Dacă nu vrei să îmi spui, voi afla singur. A doua zi de dimineață, aud niște șoapte din sufragerie.

- Stați liniștiți. Procedura Familia Anderson va dispărea de curând. Să nu-i spuneți fiului meu, s-a înțeles? Evitați subiectul ăsta.

Oh, Doamne! Tata vrea să îl distrugă pe Nickolas. Nu-i pot permite chestia asta lu tata. Merg să mă schimb și ies pe ușa din spate mergând rapid spre casa Juliei. Urc pe motor, iar cuvintele pe care mi le-a rostit ea în acea seară și mă întorc înapoi. Tata mă vede și îmi zâmbește.

- Unde pleci așa dis-de-dimineață?

- Să mă plimb.

- Și nu te mai duci?

- Ba da. Mi-am uitat telefonul mobil în cameră.

Pfiu, cât pe aci... Voi încerca să o apăr pe Julie cu toată viața mea. Chiar dacă nu prea voi avea cum. Singura soluție este să vorbesc cu Nickolas. Sper ca azi să fie la lucru. Apelez la firma la care este el și îmi răspunde secretara.

- Bună ziua, aș dori să vorbesc cu Domnul Anderson.

- Deocamdată nu se poate, este într-o ședință. Dar cine îl caută?

- Îngerul păzitor. O spun în glumă iar ea râdea.

- Vă rog! Asta depinde de viața lui și a familiei sale.

- Bine. Voi încerca să îl anunț.

Perspectiva lui Nickolas.

Ședința se terminase iar Abby, secretara bate în ușă politicoasă. Îi spun să intre, ea se uita de jur-împrejur și încuie ușa. Ea vine spre mine cu pas alergat.

- Ai pățit ceva? Se uita în ochii mei.

- Domnule, acum ceva minute a sunat cineva și că vrea să vorbească cu dvs.

- Ok. Ți-a zis numele? Ea dă din cap.

- Ce mai zicea?

- Spunea că, trebuie să luați cu el legătura cât mai repede pentru că depinde de viața dvs. Și a familiei.

- Bine. Fă-mi legătura.

Abby pleacă și aștept ca telefonul să sune.