Chasing the Sun

Evadarea.

Perspectiva lui Cathrine.

- Bună băieți... zâmbesc fals.

- Bună şi ție, Cathrine. Unde ai fost până acum? Te-am căutat peste tot.

- ... Iar eu am căutat baia. Dar ce-i cu voi aici, în formula asta?

- Cathrine, unde este fetița?

Mă uit eu la el nedumerită, încât să creadă că nu ştiu despre ce vorbeşte.

- Ce fetiță? Se uita unul la celălalt.

- Jacob, tu furi copii? Îşi mărise ochii.

Îşi reglează vocea apoi începe să mă dea la întors "Ce? Doamne fereşte! Nu."  Vedeam că se împodmolea aşa că l-am lăsat în pace. "În fine. Nu mă interesează activitățile tale. Eu trebuie să plec, s-a ivit o urgență la serviciu." Trec pe lângă cei doi şi ceilalalți maimuțoi. Merg liniştită spre poartă, se deschid şi merg spre maşină. Oftez uşurată, introduc cheia în contact şi plec cât mai repede de acolo. Ajung pe drumul principal, fac o mică oprire, ies din maşină şi merg în spate, dau scaunu de acolo, iar micuța râdea când mă vedea din nou.

Este atât de adorabilă, o iau de acolo şi o pun pe scaunul pasagerului. Îi pun centura, gândindu-mă la alte drumuri unde să ocolesc de poliție ca să nu iau amendă. Nu-mi ia mult că am ajuns în fața casei lui Nikolas. Scot telefonul din geantă şi-l apelez pe el; trag o mică privire la cea mică adormise. Haide odată, răspunde. Nu răspunzi? Bine, tu ai vrut-o. Ies din maşină, o iau pe cea mică şi merg spre uşa lor. Bat cu pumni, iar Nikolas răspunde.

- Ce mai vrei Cathrine? Îmi răstogolesc ochii.

- Bună şi ție. Am o surpriză. A venit barza. Felicitări! Unde este Marissa? În momentul ăla îşi făcea apariția.

- Ce se întâmplă aici? Mă uit la ea.

- Lăsați-mă să intru, vă rog. Amândoi se dau din calea mea, Nikolas închide uşa.

- De ce ai venit aici? Întreabă Marissa.

- Azi, până să ieşi din spital, murmurai un nume de fetiță. Ea îşi lasă privirea în jos.

- M-am gândit că... poate... ai pierdut pe cineva în timpul accidentului. În momentul ăla izbucnea în plâns.

Nikolas se uita la mine urât, iar eu numai ziceam nimic. Mă uit la cea mică şi începea să caşte şi să gângurească. Marissa îşi ridicase privirea, m-am ridicat apoi i-am dat-o pe micuța Julie. Rămăsese şocată. Nu mai ştia ce să zică sau facă. Nu mai spun de Nikolas că începuse să plângă. Mda... ce pot spune? Fac minuni. "Bucurați-vă de venirea micuței."  Când să plec, vocea Marissei îmi spunea să stau. M-am întors, iar ea o dă pe micuță lui Nikolas, vine spre mine îmbrățişându-mă strâns. Acum, cred că era rându' meu să fiu şocată de reacția Marissei.

O iau în brațe, iar o lacrimă mi se prelinse pe obraz. De când aşteptam acel moment; acum a făcut-o din propia inițiativă şi nu a fost cu forța. Telefonul îmi suna, întrerup îmbrățişarea şi răspund. Era Aaron.

- Spune.

- Am două veşti una proastă şi una bună.

- Te ascult.

- O să le folosesc în aceeaşi propozoție. Fii atentă! Jacob şi-a dat seama că ai luat-o pe Julie, iar Julie este nepoata ta cea bună. Ai grijă! Te pup.

Îmi picase telefonul din mână, iar eu în genunchi. Marissa se apleca după mine, mă mângâie pe spate, iar eu priveam în gol. "Nu pot să cred..."  spun aceste cuvinte fără vlagă. Ea încearcă să mă ridice de jos şi să mă pună pe canapea. Îi privesc pe cei doi că erau speriați de reacția mea. "Marissa, trebuie să plecați cât mai repede de aici, Jacob va veni după noi. Mai mult după mine." Ea se uita nedumerită la mine şi şocată în acelaşi timp. Îi înțeleg reacția.

Nikolas se ridică nervos de pe canapea. Ridică vocea la mine şi la dracu să mă ia, mă simțeam foarte prost. "De ce te-ai dus s-o iei pe Julie fără mine?"  "Mai ales când ştiai că este Jacob de vină!"  Nu mai scoteam niciun sunet. Până la urmă, m-am ridicat nervoasă.
- Ce voiai să fac? S-o las acolo, să plângă până se usca? Nikolas, gândeşte-te că cea mică va dus doru', tu nu ştii cât de tare plângea; era uitată de lume.

- Puteai să mă anunți. La dracu! De ce crezi că s-a inventat telefonul? Spunea printre dinți.

- Voiai să fii anunțat prin telefon, nu? Şi făceai exact ca azi când am venit la uşă la tine.

Marissa o ia pe cea mică cu ea şi ne-a lăsat singuri ca să ne certăm ca şi chiorii. Încetez să mă mai cert cu el, mă duc până la geam, dau un pic perdeaua şi încă nu au ajuns. Îi ziceam lui Nikolas să-şi ia câteva haine la el. Îl sun pe Aaron să îi zic să vină rapid la Nikolas acasă. Trebuie să le protejăm pe fete. Marissa coboară cu un băgăjel şi cu cea mică, în momentul ăla soseşte Aaron cu maşina.

- Marissa, du-te cu cea mică la Aaron în maşină. Îi spune Nikolas.

- Ce? Nu te pot lăsa singur. Te rog vino cu noi.

- Chiar mi-aş dori dar, nu pot. Nu pot s-o las singură cu Jacob.

- Okey... aveți grijă. Îl sărută, pe mine mă ia în brațe şi pleacă.

Perspectiva Marissei.

Mergem de ceva timp în această maşină, unde mă duce nebunu ăsta? Unde i-a zis Cathrine să mă ducă. "Stai liniştită, vă duc într-un loc foarte sigur şi în siguranță."  Mă uit la micuța mea care dormea ca un îngeraş, cu limbuța scoasă. Mi se închid ochii în scurt timp şi ațipisem. Cred că nici cinci minute nu trecuse că Julie începe să plângă. "Poate îi este foame"  îl aud pe Aaron dar nu-l bag în seamă. Scot biberonul din geantă. Îndrept spre gurița ei biberonul şi-l trage spre ea. O priveam cu atâta gingăşie, iubire; credeam că nu o s-o mai văd vreodată pe micuță.

Trecuse maximum un minut şi am ajuns la locul destinat. Aaron iese primul din maşină, observ că vine spre mine, îmi deschide portiera din spate apoi m-a ajută să ies din ea. Înainte să ies am luat geanta cu schimburi şi merg spre cabana respectivă. Sper că nu mă lasă singură aici.