Chasing the Sun

Nikolas cel morocănos.

Perspectiva Marissei.

N-am mai auzit nimic de câteva zile de Vale. Oare este bine? Iau telefonul de pe canapea apelând-o pe sora mea. Sună de două ori, nimic. Mai bine îi trimit mesaj, nu se ştie dacă s-a trezit şi mă va suna ea când poate. "Sună-mă când ai timp."  Închid apelul iar Nikolas tocmai coborâse scările. Observ că-i morocănos. Ce-o fi cu el? Merg după el în bucătărie; în acel moment îşi pune cafea în cană.

- Neața şi ție. Mă sprijin de uşă cu mâinile încrucişate la piept.

- Uuh, neața. Se aşază pe scaun citind ziarul.

- Ce ai? Lua o gură din cafea şi nu se uita la mine.

- Ha? Uh, ce pot să am? Am o soție superbă, un copil minunat şi un acoperiş deasupra capului, plus, salariul care pot să le mențin pe toate. Ce pot să am mai mult?

- Până şi umorul s-a slăbit. Vin spre el, şi mă aşez în partea opusă a mesei.

- Nik. Tu eşti supărat! Îşi dă ochii peste cap. Ai probleme cu serviciul?

- Mary, sunt bine, ok? Nu am nimic. Acum, chiar că am ceva. Vorbeşte în timp ce, ridicând vocea la mine apoi pleacă.

Oftez exasperată. Chiar nu ştiu ce are! Aşa-i de câteva zile bune. Este morocănos, nu mai are chef de nimic şi nu mai zic de afecțiune. Aia lipseşte de când hăul. Parcă nu mai este el... poate este altcineva în viața lui... nu, nu, cum poți gândi aşa Marissa? Dacă nu te iubea, de ce ți-a mai oferit un copil? Oh, Doamne! Dă-mi putere să le îndur pe toate până la capăt.

Telefonul mobil i se auzea soneria, probabil este Vale. Fug să răspund şi am avut dreptate. Am răspuns la apel.

- Hei, neața. Ce mai faci? Nu te-am mai văzut de câteva zile.

- Ştiu, Mary, am avut mult de lucru şi nu mai aveam chef de nimic. În plus, voi veni azi la tine.

- Okey, te aştept. Te voi anunța când pleacă Nikolas. Vreau să vorbim.

- Bine.

Perspectiva lui Vale.

De ce mi-a luat inima la treptat? Sper că nu a aflat de seara trecută, dar de ce mi-aş face griji? Nu a fost nimic între noi, doar o mică ceartă care şi aia avea un subiect mai delicat. Urrgh!!! Merg spre dulap ca să îmi găsesc o ținută cât de cât acceptabilă. Aaron iese din baie şi mă îmbrățişează pe la spate, zâmbesc, întorcându-mă cu fața spre el. Mă sărută uşor.

- Unde pleacă, soția mea superbă?

- La Marissa. M-a chemat la ea. Este speriată de moarte fiindcă nu m-a mai văzut de câteva zile.

- Mama mia... acum va sta pe tine cu ochii ca pe butelie. Încep să râd.

Pun umeraşul la loc, iar mâinile mi le atârn de gâtul lui.

- Stai liniştit... am doi oamenii care stau cu ochii pe mine ca pe butelie. Dar nu mă deranjează. Aşa mă simt mai iubită şi mai protejată.

- Okey, iubito. Vrei să te duc? Încuvințez din cap.

- Stai să mă îmbrac.

Până la urmă mă decid să iau o fustă neagra cu o cămaşă albă, iar mai privesc încă o dată colierul pe care mi l-a luat Aaron. Iese din baie iar parfumul lui invada toată camera. De mult nu am mai simțit un parfum de bărbat în casă. Sinceră să fiu, mă simt fericită lângă acest bărbat, care acum ceva timp nu-l suportam deloc; încercam să-l îndepărtez de mine, dar se pare că a dat roade.

- Iubito!! Ce cămaşă să iau? Mă uit în spate.

- O ai deja pe tine, dragule. Surâd, iar el pufnea bonsumflat.

- Nu-mi place cum îmi stă. Îmi rostogolesc ochii, în timp ce-mi puneam cerceii.

- Baby, îți stă minunat! Îi sărut buzele cârnoase, i-am închis nasturii şi i-am aranjat cravata.

Dintr-o dată, soneria telefonului meu mobil se făcea auzită. Fug pe vârfuri spre el. Răspund fără să mă uit la ecran. Era Marissa, tocmai ce mă anunțase că pot pleca. Îi trimit pupici prin telefon apoi îi zic lui Aaron să se grăbească. Iau sandalele de pe pantofar, le deschid cheița, bag piciorul şi mă închid, la fel procedam şi cu celălalt. Mă uit în oglindă, la naiba... am uitat să mă pieptăn. Iau peria de pe dulapul cu machiaje şi-mi tapez părul.

***

Îmi sărut soțu înainte să ies din maşină şi-i urez servici uşor. Când să ies, el mă prinde de încheietură şi mă sărută apăsat "Ah! Nu mă mai satur de buzele tale. Pa, iubito. Distracție plăcută."  I-am zâmbit apoi am plecat spre aleea curții Marissei, îi fac cu mâna lui Aaron şi pleacă numai decât de pe loc.

- Heei!!! Striga Marissa. Cumva mă aştepta în prag?

- Hei, Marissa. Ce mai faci? O iau în brațe şi-o sărut pe obraz.

- Hoopa... dar cine era tipul care te-a adus? Zâmbesc.

- Viitorul. Începe să râdă. Îți explic mai multe în casă. Gărgărița noastră ce face?

- Este în sufragerie. Păşesc spre intrarea în living.

Intru înăuntru iar o femeie stătea cu spatele la noi se juca cu cea mică. De ce simt că acel gol pe care-l aveam mai demult s-a umplut? Marissa îmi pune mâna pe mijloc şi mă trage la intrare. Femeia aceia s-a întors din cauza pantofilor mei cu toc, acea femeie îi picase fața. Fața mi se inundase cu lacrimi, iar ea fuge spre mine. "Iubita mea..."  spune aceea femeie.

- Mamă? De abia puteam scoate acel cuvânt.

- Da, albinuța mea. Pe chip îmi apare un zâmbet de toată frumusețea, o strâng la pieptul meu, cred că o lăsase fără aer.

- Te iubesc atât de mult, nu ştiam cum să dau de tine. Mi-a fost aşa de grru fără voi... Spun printre suspine iar Marissa îşi ştersese lacrimile cu podul pălmii.

- Ştim scumpo. Şi nouă la fel. Îi dau drumul şi-mi şterg lacrimile, iar ea la fel. Râdem toate trei.

- Oof, în sfârşit femeile Danbrige s-au reunit. Spune Marissa între timp ce se băgase între noi două. Râdem din nou 
- Tata unde este? Întreb eu curioasă.

- Va veni şi el diseară.