Chasing the Sun

Dorințe

Perspectiva Marissei.

Era frumos aici dar nu-mi puteam lua gândul de la Nikolas şi Cathrine. Îmi doream ca această cabană să fiu cu Nikolas. Oare or fi bine? Legănând-o pe micuța mea în brațe, în sfârşit a adormit. O pun pe patul unde dormeam şi stau numai cu ochii la cea mică. Seamănă atât de mult cu tatăl ei. Zâmbesc în sinea mea, iar cineva bate la uşă. M-am ridicat uşor ca să nu o trezesc, merg să deschid, era Aaron. Cu o tavă în brațe.

- Vă este foame? Vorbea în şoaptă, iar eu îi zâmbeam.

- ... Umh... nu? Dar totuşi mulțumim. Iau tava din mână, el se uita la cea mică zâmbind.

- Este totul în regulă? El se trezeşte din hipnoză şi scutură din cap.

- Frumusețea celei mici mi-a captivat atenția.

- Dacă vrei, poți intra s-o admiri mai de aproape. Dar ai grijă să nu mi-o deochi. El râdea apoi intră.

Făcea paşi mărunți, nici nu se atingea de ea, parcă îi era frică... eeh, aşa sunt începătorii. M-aşez pe pat şi o mângâi pe frunte. El stătea în genunchi, doar o privea. "Aaron, apropiete."  S-a ridicat în picioare apoi se aşază uşor ca să nu o trezească. "Ia-o uşurel în brațe..."  dintr-o dată mărise ochii. Se uita la mine nesigur. Încuvințez iar el, îi ridică un pic căpşoru', bagă mâna sub ea şi o ridică uşor. Julie se întoarce cu fața spre Aaron. "Ha... te place." Râd, el o privea panicat.

- O să te descurci ca tătic. Zâmbesc eu iar el nu-şi mai lua ochii de la ea.

- Chiar crezi?

- Da. O să fii un tată model. Zâmbea şi o legăna uşor.

- Mulțumesc. Chiar mi-aş dori să am şi eu o proprie fată sau băiat. Să ştiu că este al meu.

- Aşa era şi Nikolas. Toți copii, prietenilor noştri îl adorau. Până când într-o seară, l-am văzut supărat.

- Şi de aici a sosit Julie. Zâmbeam amândoi.

Perspectiva lui Cathrine.

Stau de ore în şir şi doctorul nu spune nimic. Mă uit la ceas, era aproape 02:00. Până la urmă iese asistenta; fug spre ea dar nu se oprise deloc. Oare o fii treaba serioasă? Mă îndrept spre gemulețul camerei lui şi doctorul se afla acolo. De ce simt un gol în stomac? Vreau să dispară acest sentiment. Nu pot să-i fac chestia asta, plus Marissa nu ştie că este sora mea, din sângele meu. Cred că o sun să văd ce face? Scot telefonul din buzunarul blugilor apoi o apelez.

- Da. Vocea ei mă lăsase fără cuvinte.

- Hei, cum sunteți? Ce faceți?

- Noi suntem bine. Dar voi? Ce-i cu vocea asta abătută?

- Umh... este de la oboseală.

- Nik. Este okey? Ați rezolvat treaba?

- Nikolas este superb de bine, şi i-am făcut să dispară.

Se citea fericirea din glasul ei. Dar eu? Stați liniştiți sunt bine. Observ că, doctorul iese din sală.

- Dacă este, vorbim mai târziu. Mă duc să-mi fac o baie fierbinte, să simt foarte încordată. Paa, vă pup.

Merg spre doctor şi spre fericirea mea s-a oprit. "Bună ziua, domnule doctor. Eu sunt Cathrine, cumnata lui Nikolas... pacietu' dv."  Acesta mă priveşte fericit. "Ah. Stați liniştită. Domnul Nikolas este bine. Îi trebuie multă odihnă."  Răsuflu uşurată. Lasă uşa deschisă de perete apoi intru timidă pe acea uşă. Nikolas dormea liniştit, mă bucur enorm de mult că este bine şi că se va întoarce la... familia lui. Stau pe un fotoliu din sală şi-l privesc. Până la urmă trebuie să ştie că este aici în spital. Dar când?

Nikolas mişcă un pic din deget, cred că este pe cale să se trezească. Dintr-o dată, capul se întorcea spre mine. Îi arăt un scurt zâmbet, el clipea încet. "Ce bine că te-ai trezit."  Spun cu o voce răguşită. Încercând să se ridice şi sar repede în ajutorul lui. Mă cuprinde de mână şi-mi spune că poate să se ridice şi singur.

- Cât timp eşti aici?

- Cine crezi că te-a adus aici? Zâmbesc şi el priveşte în jos.

- Nu era nevoie să mă duci. Chemai o ambulanță.

- Nu puteam să te las aşa. Adică, nu a răspuns nimeni. Las privirea în jos.

- Ce-ai pățit? Eu neg şi mă întorc cu spatele.

- Nimic. O să vorbesc cu Marissa să vină aici. Ies din sală şi plec.

Ies din clădire apoi o apelez din nou pe Marissa. "Da, Cath?"  Simțeam cum cuvintele s-au oprit în gât. Înghit în sec apoi îi povestesc tot. Dintr-o dată izbucnea în plâns. Închid apelul apoi mă duc să mă aşez pe o băncuță de lângă spital. Privesc răsăritul, de fiecare dată când mă simt neliniştită şi singură... soarele care aşteaptă să se arate îmi alungă toate durerile şi neliniştirile.

Perspectiva Marissei.

De ce nu mi-a spus până acum? Eram conştientă că nu trebuia să-i las singuri dar ceva mi-a zis să plec. Aaron conduce cât poate el de repede. Cred că trecuse jumătate de oră; nici nu ştiu dacă trebuie să fiu nervoasă pe ea sau datoare. Sunt atât de confuză... mii de întrebări nu mă lasă să gândesc limpede. Aaron a oprit maşina înseamnă că am ajuns. Ies numai decât din maşină, o iau pe cea mică şi merg spre căldire. Întreb de Nikolas Belinckov şi mă îndrumă.

- Oh, iubitu meu... i-o dau pe Julie lui Aaron şi merg la el.

- Marissa? Ce cauți aici? De unde ai ştiut că sunt aici?

- Cum adică ce caut aici? Am venit să te văd. Cathrine m-a anunțat. Dar este în regulă iubitule. Sunt aici.

- Ea unde s-a dus? M-am încruntat.

- De ce întrebi? Se uită la mine speriat.

- Voiam să-i multumesc că m-a adus. Dar totuşi nu voiam să te sperie în halul ăsta.

Perspectiva lui Cathrine.

Eeh... încă o faptă bună am făcut. Intru înăuntru iar Aaron stătea în uşă cu cea mică. "Se pare că nu ai plecat."  Mă uit la el şi el zâmbeşte. Îi priveam pe cei doi oameni care erau foarte speciali pentru mine. Îi iubeam pe amândoi la fel de mult. "La ce te gândeşti?"  Tresar dintr-o dată şi găsesc pe moment o scuză.

- Mă gândeam cum să-i spun Marissei adevărul.

- Care dintre ele?

- Aaron există un singur adevăr. Şi acela este...

- Cathrine? Se uita Marissa uimită la mine.

Vine repede şi mă îmbrățişează. Ce-i cu, căldura asta pe care o simt? Oare să fie îmbrățişarea unei sore care s-a gândit, unde am fost atâta timp? Probabil. Mai bine o las pe ea să vorbească. "Îți mulțumesc atât de mult că l-ai ajutat pe Nikolas. Chiar nu ştiu cum să-ți mulțumesc."  Mda... se pare că nu a fost aceea îmbrățişare.

- Stai linişită. Contează să aveți lângă voi. Să vă apere.

- Ai dreptate. Se pare că nu s-a lăsat aşa de uşor. Nikolas îşi iubeşte mult fetele de lângă el.

- Da... chiar aşa este. Iar amintirile mă pătrund din nou.