Pășesc ușor peste iarba rece de la roua de dimineață și inspir adânc mireasma florilor din jurul meu. Soarele începe să îmi încălzească pielea fragilă, acoperită doar de o rochie albă din mătase care îmi ajunge până la genunchi. Îmi mut privirea spre întinderea masivă a câmpiei din fața mea. Observ câteva pietre așezate într-o formă circulară, iar din mijlocul lor se aud șoapte ademenitoare. Merg spre sursa vocilor și încerc să înțeleg ce îmi spun, dar nu reușesc. Încep să merg mai rapid, însă deodată o voce se aude de parcă mi-ar fi strigat direct în ureche.
-Trezește-te Gizeh! Întârzii la școală!
Deschid speriată ochii, dar mă calmez când realizez că sunt între cearșafurile mele albe. Bunica stă așezată pe marginea patului și mă privește.-Bună dimineața, Frumoasa Adormită.
-Neața' bunico, spun și îi zâmbesc sincer.
-Ți-am pregătit micul dejun, haide pregătește-te și coboară la masă, spune în timp ce se ridică și părăsește camera.
După alte câteva minute de zăbovit prin pat decid să mă ridic, iar atunci observ că mai am o oră să fiu gata. Mă îndrept spre baie încă adormită și mă spăl pe față cu gândul la visul pe care l-am avut. Mi se tot repetă de trei nopți încoace, însă de fiecare dată când mă apropii de centrul acelui cerc de pietre, mă trezesc.
Dau ușor din cap să îmi îndepărtez gândurile în timp ce continui să mă pregătesc ieșind din baie și îmbrăcându-mă cu o fustă neagră, mulată pe corp și o bluză vaporoasă la care asortez niște balerini. Observ că mai am jumătate de oră așa că mă așez din nou în pat cu grijă să nu îmi șifonez hainele. Privirea mi se odihnește asupra camerei în care am trăit de când mă știu, cu pereții de un alb sidefat având pe ici colo niște urme de când eram mică și mă consideram o artistă. Surâd la imaginea acelei fetițe roșii în obraji și cu părul vâlvoi ce picta veselă pereții cu acuarelele ei preferate.
Ating cu vârful degetelor biroul din stânga patului făcut dintr-un lemn închis la culoare la fel ca șifonierul mediu ca mărime de lângă ușă. Este un spațiu pe cât de modest, pe atât de încărcat cu amintiri și sentimente adânci.
Am chiar și o mini bibliotecă în care îmi țin cărțile despre mitologie și limbi străvechi. De mică mi-au plăcut genul acesta de lucruri, să descopăr cât mai mult din necunoscutul entităților pe care noi nu le putem vedea, dar încercăm să le înțelegem. Acest interes sporit, fără o sursă propriu-zisă, pentru lumea spirituală m-a bântuit de când eram mică și mă face să cred că e ceva special la mine. Exact cum mă numește bunica atunci când o întreb de semnul meu de naștere. Spre deosebire de cele obișnuite ce au forma unui cerc, a unui punct, sau a unei linii, al meu seamănă cu litera "M" ale cărei margini sunt prelungite, fiind încadrat în spațiul dintre clavicule și bust. Multă lume îmi spune că sunt o ciudată având acel semn, însă consider că oamenii numesc ciudat lucrurile pe care nu le pot înțelege. Singurul care m-a considerat mereu o persoană normală este prietenul meu cel mai bun Jason. Este în ultimul an de liceu, asemenea mie. Este un băiat masiv, cu părul de un blond închis și niște ochi căprui, umbriți de gene lungi. Nici eu nu-mi pot da seama cum de încă am rămas de nedespărțit, în ciuda celor doisprezece ani de când suntem prieteni.
Sunt trezită din gânduri de un sunet bine cunoscut deja. Mă ridic de pe pat și mă îndrept spre fereastra din fața mea, deschizând-o. Jos se află Jason cu o mână de pietre și cu cealaltă fiind gata să lanseze încă una. Se oprește, însă, când mă vede și îmi zâmbește larg, dezvăluindu-și dinții perfect aliniați.
-Puteam să vin până sus, dar am zis să folosesc astea în schimb, spune și arată spre mâna plină de pietricele.
-Trebuie să iau micul dejun, intră!
Nu mai așteaptă să îi mai spun o dată și merge în pas grăbit spre ușa de la intrare.
CITEȘTI
Legământul Partea I: Începutul
FantasyFiecare decizie pe care o luăm de-a lungul vieții ne conduce spre varianta noastră completă. Însă dacă în jocul destinului intervine un altul și îl întoarce pe al nostru la 180 de grade? Gizeh White este o tânără ce locuiește cu bunica sa în orașul...