Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 57

Înaintăm printre copacii extrem de înalți și simt o stranie senzație de sufocare. O atmosferă cu totul schimbată față de ultima dată când am călcat pe aici. Aerul este greu, vietățile lipsesc din peisaj și dacă data trecută acest loc părea să respire la propriu, acum sugerează doar moarte. Îi arunc o privire scurtă Sofiei și judecând după figura sa și ea gândește la fel. Ceva s-a întâmplat aici.

Încerc să rememorez pașii pe care i-a făcut Gizeh conducându-ne spre Lyra și mă încrunt din ce în ce mai tare văzând cât de schimbată este insula. Plămânii mă dor și o stare de oboseală crâncenă pune stăpânire pe mine. Strâng din maxilar și ignor presiunea din piept îndepărtând frunzele uriașe ce ne descoperă un peisaj de-a dreptul înspăimântător.

Iazul ce odată era plin cu o esență albăstruie, angelică, acum este dominat de o culoare sângerie ce împânzește întregul luminiș. Iarba, copacii, lianele și chiar rocile ce împrejmuiesc iazul sunt colorate în acea culoare infernală. Privirea îmi ajunge pe trupul micuț întins pe pământ într-o poziție anormală și o aud pe Sofie suspinând.

-Lyra..șoptește și se apropie în fugă de fetița ce zace fără suflu înconjurată de o baltă de sânge ce se scurge în iaz.

-Cine i-a făcut asta?! Strigă cu lacrimi în ochi și se așează în genunchi lângă ea. Pantalonii negrii i se pătează de lichidul roșiatic, dar nu prea pare că îi pasă.

Stau nemișcat și fixez un punct de pe iarbă. Lyra era unica mea speranță că o voi avea înapoi pe Gizeh și acum mi-a fost furată ultima cale prin care aș fi putut să o recapăt. Imaginea vegetației din fața mea mi se încețoșează, dar clipesc des pentru a nu lăsa lacrimile să cadă. Am plâns destul părând-mi rău de mine însumi.

Dacă Lyra nu este în viață să mă ajute atunci nu am de ales. Voi merge singur după Gizeh și să fiu al naibii dacă nu o voi simți iar în brațele mele până la apus. Știu unde este, trebuie doar să îmi fac un plan să o scot de acolo fără să fiu prins.

-Adonis! Adonis mă auzi?
Nici nu am realizat când am ieșit din lumea fizică și m-am retras în propria minte. Sofie stă acum întoarsă spre mine și îi observ traseul lacrimilor cum i-au pătat obrajii.

-Dacă Lyra este moartă.. nu am idee cum aș putea performa vraja, spune cu vocea răgușită de la plâns. Strâng din pumni și mă deplasez spre unul din bolovanii de lângă iaz așezându-mă pe el. Îmi plasez coatele pe genunchi și îmi aduc mâinile spre față fără vreo expresie facială.

-Merg dupa ea, rostesc cu un ton egal.

-Ești nebun? Îți scrii sentința la moarte dacă faci asta! Îmi strigă și suflă pe nări nervoasă.

-Trbuie să fie altă cale! Trebuie..., vocea i se stinge și o privește iar pe Lyra. Îi ridică umerii în poala sa și o mângâie pe față asemenea unei mame ce și-a pierdut copilul.

-Cine ți-a făcut asta? Întreabă din nou părând că e pe cale să izbucnească iar în plâns. Oftez agitat de întreaga situație în care ne aflăm și nu mă pot gândi la altceva decât la faptul că nu mai pot sta aici. Cu cât trupul meu stăruie mai mult pe insula asta cu atât sufletul mi se rupe mai tare de cel al lui Gizeh. Vreau să îi simt prezența. Pe naiba, am nevoie să o simt lângă mine chiar acum.

Deși iubirea pentru Elizabeth a fost una sinceră și familiară, Gizeh mi-a arătat calea spre una diferită în întregime. Una explozivă ce îți cutremură sufletul cu totul și te face să o iei razna dacă nu este alimentată constant. Probabil nu este una prea sănătoasă, dar nu m-am mai simțit atât de viu în toată viața.

O să i-o plătesc cu vârf și îndesat acelui demon care a îndrăznit să mi-o fure și o să-l fac să-și dorească să nu se fi atins vreodată de ea. Iubirea și răzbunarea sunt singurele emoții care mă mai rețin acum din a nu înnebuni complet și iremediabil. Căci din momentul în care acestea nu mi-ar mai străbate spiritul aș fi în stare să zdrobesc orice în cale.

Un geamăt îndurerat vine dinspre locul unde se află Sofie și când o privesc din nou o văd cu ochii închiși și cu o grimasă contorsionată pe chip. Semnul de pe fruntea sa pe care l-a avut când și-a deblocat chakra este prezent și acum într-o nuanță mai vibrantă decât oricând.  Murmură cuvinte mai mult pentru ea și mă ridic îngrijorat mergând spre ea.

-Dda. Mulțumesc! Rostește încă în acea transă printre respirații și dă drumul trupului micuț al Lyrei din brațe. Deschide ochii și îi face atât de mari încât parcă a văzut o fantomă.

-Am.. am vorbit cu Lyra, spune cu un ton plin de uimire.

-Cum adică ai vorbit cu ea?! Ce a spus? Întreb într-un suflu.

-Nu știu cum am făcut..Doar am început să-i aud vocea în spatele minții și am închis ochii fără voia mea. Mi s-a arătat în gând și mi-a spus că un demon i-a luat viața și că știa că va veni după ea. Însă avem un avantaj, zice și mă privește cu o strălucire în ochi.

-Care e acela?

-Acel demon crede că a omorât-o înainte să punem mâna pe carte. Nu știe că o avem, deci cel care îl conduce va crede că nu avem nicio putere în fața lui. Avem mingea în terenul nostru! Putem să o facem dacă îi luăm prin surprindere.

Simt cum pieptul mi se încălzește la auzul acestei vești și mă ridic în picioare.

-Și cu vraja cum rămâne? Încă nu ai..

-Mi-a dezvălui Lyra calea de a o înțelege complet, mă întrerupe Sofie cu glasul mai subțiat.

-Adonis, o vom aduce acasă pe Gizeh.