Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 56

Îmi ridic pentru a nu știu câta oară sticla de coniac la nivelul pieptului și o întorc pentru a-mi turna în pahar, însă lichidul maroniu încetează să curgă. Când s-a terminat și ăsta?

Mă ridic mârâind printre dinți și izbesc sticla de podea ignorând sunetul ascuțit propagat de aceasta. Mă îndrept spre dulapul cu alte zeci de băuturi asemănătoare și abia acum sesizez cât de praf m-am făcut, dat fiind faptul că nu mă pot ține pe picioare cum trebuie. Înșfac o altă sticlă și o desfac ducând-o direct la gură fără să mai stau pe gânduri. Lichidul arzător îmi sfârâie gâtul, dar nicio durere fizică nu mi-ar putea întrece ceea ce simt în interior. Senzația de singurătate m-a acaparat acum mai mult ca niciodată, iar faptul că sunt neputincios doar îmi dă impulsul să-mi duc iar sticla spre buze.

Fără Gizeh simt că nu mai am un scop în viață, că odată cu dispariția ei mi-a plecat și raza de soare ce mi-a luminat până acum viața și m-a lăsat în universul meu întunecat. Trebuie să o am în brațe cât mai repede dacă vreau să mai fiu în toate deplinătățile mintale. Dar în același timp trebuie să aștept ca Sofie să decripteze odată nenorocita aia de vrajă pentru a-i asigura protecția lui Gizeh. Dacă merg acum după ea, mai mult ca sigur Azazel îmi va simți prezența și o va ascunde sau mai rău, o va muta într-un alt loc din univers.

Îmi încleștez dinții și închid ochii strângând atât de tare paharul în mână încât mă aștept să crape în orice moment. Urăsc să mă simt nefolositor și lipsit de putere, iar în situația în care sunt acum, ura mea este la cote maxime. Aud în spatele meu ușa deschizând-se, dar nu mă sinchisesc să mă întorc.

-Adonis.
Deși identific mai greu cui îi aparține vocea din cauza ecourilor din capul meu, îmi dau seama că e Sofie.

-Dacă ai venit cumva să-mi spui orice altceva înafară de faptul că ai decodificat vraja, să știi că nu sunt în cea mai bună stare să discut chiar acum, spun chinuindu-mă să articulez cum trebuie cuvintele.

-Exact pentru asta am venit. Sunt pe punctul de a o înțelege.

-Dar? Întreb presimțind că trebuie să existe un alt obstacol pe lista interminabilă pe care o am deja.

-Dar nici măcar bunica nu are destule cunoștințe în decriptarea ei. Adonis, aici avem de aface cu vrăji atât de străvechi încât doar cea care a scris-o are putere completă asupra lor.

-Perfect! De-a dreptul perfect! Izbucnesc mergând spre ușa balconului. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu l-aș fi ținut prizonier pe tontul ăla de Jason prima oară când a venit cu Gizeh în castel. Putea să o oprească! Să-i spună că nu e normal să explorezi locuri ca astea!

-Să nu îndrăznești să dai vina pe el! Dacă ai uitat cumva, s-a condamnat la o viață plină de suferință numai ca să te ajute să iei cartea aia afurisită de vrăji!

-Da și uite unde ne-a adus asta! Țip înapoi simțind cum îmi zvâcnește o venă de pe gât.

-Știi ceva? Nu am idee ce copilărie distrusă ai avut sau ce te-a făcut să ajungi așa, însă nu-ți voi permite să îmi înjosești în felul ăsta iubitul!
Strâng din maxilar și merg într-o secundă în fața ei cuprinzându-i încheietura mâinii în pumn.

-Ține-ți acuzațiile pentru tine, vrăjitoareo! Rostesc și îmi întețesc strânsoarea făcând-o să scoată un scâncet de durere. Își ridică bărbia și mă privește direct încercând să-și mascheze starea.

-Nu! Mi-a ajuns până peste cap să-ți mai suport mofturile! Încetează să mai dai vina pe cei din jurul tău pentru tot ce s-a întâmplat și deschide ochii! Tu ești vinovat! Tu ai băgat-o pe Gizeh în lumea asta! Asumă-ți și taci naibii!