Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 27

Adonis's point of view

-Tocmai ce am luat legătura cu Ordinul și ne-au sfătuit să ne întoarcem la castel și să rămânem acolo până ne dăm seama cine ne urmărește.

Îmi strâng în fugă toate lucrurile și mi le arunc în geantă, dar nu aud niciun sunet, așa că mă întorc. Gizeh stă înmărmurită fixând un colț al camerei. Mă apropii oftând și îi cuprind brațele.

-Nu o să ajungă nimeni la tine, Gizeh. Nu voi permite asta.
Privirea pe care mi-o dă îmi face tot trupul să mi se înmoaie și mă aplec sărutând-o apăsat. Nu știu ce sau cine încearcă să o prindă, însă știu al naibii de bine că nu va reuși cât încă respir. Mă desprind de ea și îmi îndrept atenția spre geantă închizând-o.

-Trebuie să găsim un portal ca să putem ajunge acasă.
Ridic geanta și deschid ușa ieșind pe hol. Îi cuprind mâna în a mea și o strâng ușor știind că va trebui să trecem iar pe lângă acel măcel. Îmi aruncă o privire recunoscătoare și își umple plămânii cu aer.

-Nu ar trebui să fie prea greu având în vedere că suntem în casa unui sabat atât de..
Se oprește din vorbit când traversăm culoarul însângerat și își înfășoară ambele mâini în jurul brațului meu.

-Asta e problema. De obicei vrăjitoarele își ascund mult prea bine portalurile și doar ele știu exact unde sunt.
Deschid ușa de la intrare ce este pe jumătate spartă și coborâm scările de fier. Vântul s-a întețit, iar judecând după cum arată norii, s-ar părea că vine o ploaie cruntă. Nici nu știu de unde am putea începe să căutam un portal având în vedere cât de imens este locul acesta. Mai ales că nimeni nu este aici să ne ajute.

-Adonis..
Mă întorc spre Gizeh și îi urmăresc privirea spre adâncurile pădurii.

-Cred că știu cine ne-ar putea ajuta.
Stărui pentru câteva momente și mă uit confuz spre ea.

-Ai încredere în mine. Haide.
Mă trage de mână și îi fac pe plac îndepărtându-ne din ce în ce mai tare de clădirea însângerată. Cu cât mergem mai mult printre copacii înalți o stare de neliniște mă săgetează și îmi dau seama că suntem urmăriți.

-Este foarte probabil ca vinovatul masacrului să fie încă pe aici. Mă tensionez fiind cu ochii în patru și o trag pe Gizeh mai aproape de mine.

-Este in regulă. Hei! Știu că sunteți aici!
O aud cum strigă, ecoul vocii ei străbătând vegetația întinsă din jurul nostru amplificând-mi încordarea. Sunetul unor șușoteli și voci subțiri îmi inundă simțurile și mă întorc gata de luptă în spate. Mă aleg cu niște țipete ascuțite și văd cum zeci de ochi mă privesc din tufișuri și de prin scorburi.

-Nu te mai comporta așa! Le sperii!
Mă aleg cu o palmă peste piept și mă încrunt.

-Pe cine să sperii? Suntem în mijlocul pustietății.
Mă ignoră înaintând spre tufișurile de lângă noi cu o mână întinsă în față.

-Sunt eu. Nu veți păți nimic.
Șoptește duios și pentru o secundă mă pierd în imaginea ei atât de gingașă, dar o mișcare chiar de lângă ea mă face să tresar și să îmi strâng pumnii puternic. Observ confuz cum o creatură făcută din mușchi de copac și pietre i se apropie de palmă și se urcă pe ea ridicându-și brațele mici în aer.

-Bună și ție micuțule, spune râzând și toate acele zumzete ascunse devin acum mai pronunțate. Rămân uimit când diferite creaturi ale pădurii o încercuiesc. Nu credeam că sunt reale, însă în lumea în care trăiesc mereu apare ceva care te surprinde.

-Creaturile astea ar trebui să ne ajute să găsim un portal? Cred că glumești, pufnesc și îmi întorc privirea. Nu știu de ce m-am luat după ea. Trebuie să găsesc cât mai rapid o cale de a pleca de aici până nu ne trezim cu altceva care ne vrea morți.