Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 18

-Nu văd de ce ai vrea să faci asta, dar mi-ai fi de mult ajutor. Mă omoară spatele și abia aștept să ajung acasă, oftează și îmi dă tava în mâini. Se îndepărtează făcându-mi cu mâna și coboară pe scări.

Zâmbesc victorioasă și deschid ușa. Luminile aurii domină sala la fel ca ultima oară când am fost aici, numai că în locul sutelor de oameni acum se află doar o masă lungă poziționată în mijlocul încăperii. Pășesc silențios spre ea și văd că sunt peste zece persoane așezate în scaune. Masa este împodobită cu gust, fiind ornată cu flori din loc în loc pe centru. Adonis vorbea ceva cu unul dintre bărbații de lângă el, dar când am ajuns lângă masă și-a mutat privirea surprinsă către mine. Încerc să mă prefac cât de bine pot că știu ce fac, așezând paharele perfect lustruite în fața fiecăruia. Îi simt privirea intensă pe mine, ceea ce mă face să tremur puțin.

-Dacă toată lumea este de acord, Adonis și Vivien vor merge să ne reprezinte, aud vocea care s-a adresat prima oară tuturor, ea aparținând unui bătrân cu o barbă crescută destul de mult, ce poartă o robă neagră. Vivien..unde am mai auzit numele ăsta? Aud cum toată lumea aprobă cu un murmur.

-La prima oră a dimineții vă voi conduce către sediu pentru a vă deschide un portal.

După ce așez și ultimul pahar îmi ridic privirea și o văd pe acea roșcată incredibil de frumoasă din seara balului stând față în față cu Adonis și zâmbind.

-Se pare că vom avea încă o aventură, partenere, spune Vivien fixându-l cu privirea. În acel moment Adonis lua o gură din paharul său și s-a înecat când a auzit-o. Tușește scurt ca mai apoi să îi afișeze un zâmbet crispat. Ne intersectăm privirile pentru o secundă și decid să părăsesc camera. Nu ar fi trebuit să vin.

Cobor scările în liniște și las tava pe o măsuță de pe hol. Mi se strânge inima când mă gândesc la faptul că vor fi doar ei doi plecați atâtea zile. Mă întind pe pat și încerc să-mi înlătur acest sentiment. Ar fi putut merge cu oricine altcineva și totuși a trebuit ea să se pronunțe. Oftez. De ce îmi pasă așa de tare de această situație? Îmi așez palmele pe față, nervoasă pe mine că mă simt atât de interesată. N-au decât să meargă în câte aventuri și vacanțe vor!

Un ciocănit în ușă îmi face să-mi dispară orice gând și strig să intre.

-Voiam să-ți urez noapte bună înainte să plec, spioano! Îl văd pe Zac pe jumătate intrat în cameră cu un zâmbet orbitor pe față. Chicotesc și simt cum toată presiunea de acum câteva clipe mi se risipește.

-Dacă vrei, te pot învăța câteva trucuri! Afirm veselă și îl văd cum vine și se așează pe pat.

-Aș fi mai mult decât recunoscător! Spune vesel.

Adonis's point of view

Îmi cer scuze de la cei prezenți și mă îndrept spre ușile sălii. Simt nevoia să-i explic lui Gizeh că vom merge acolo doar cu treabă și nu ca să ne distrăm. Nu știu de ce vreau să mă justific în fața ei, însă acum nu mai pot da înapoi. Cobor alert scările și zăresc ușa de la camera ei deschisă. I-am spus că o să am grijă de ea și exact asta intenționez să fac, luând-o cu noi în Berlin. Pot doar să previn un viitor episod ca ultimul avut.

Cu cât mă apropii aud niște râsete destul de zgomotoase și mă opresc în umbră privind în cameră. O văd pe Gizeh așezată în pat cu picioarele încrucișate și toată roșie în obraji, iar lângă ea este angajatul acela care era și astăzi în preajma ei. Par așa bine dispuși încât încep să cred că am fost un prost să vreau să mă justific ei. Nu are decât să-și țină el ochii pe ea, iar eu pot să-mi fac de cap cu Vivien. Și așa se vede de la o poștă că mă vrea.