Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 54

Gizeh's point of view

Îmi ridic fața de pe genunchi și privesc pierdută spre valurile întinderii de apă dinaintea mea. Gambele mi-au amorțit datorită poziției de șezut pe care o am de ore în șir, însă în comparație cu războiul din mine, această durere pare un nimic. Nu pot minți și să spun că nu m-am gândit de câteva ori de când stau în această gură de tunel să mă arunc în întunecimea mării și să scap pe veci de acest gol din piept. Dar ceva din mine m-a țintuit de pământ.

Speranța. Speranța că Adonis va veni după mine și va reuși cumva să-mi umple locul pe care îl ocupa bunica. Deși știu că este un demon, iubirea pentru ea încă există în mine și oricât aș încerca să o înlătur, se încăpățânează să rămână prinsă.

Nu mi-am imaginat vreodată că viața mea va ajunge în acest punct, că mă voi simți atât de pierdută. Am impresia că nici nu mai știu cine sunt, că orice aș fi crezut înainte este o iluzie care în orice moment se poate nărui.

Ochii îmi sunt atât de uscați și mă ustură. Abia mai reușesc să-i țin deschiși, iar abdomenul mi-e amorțit. Aș vrea să mai am putere să țip pentru a-mi exprima emoțiile, dar abia am reușit să mă târăsc până aici.

Nu mă miră faptul că Azazel m-a lăsat în pace de la ultima noastră întâlnire știind probabil că nu ar avea cu cine să discute. Mai mult ca sigur așteaptă să îmi revin și apoi îmi va spune ce vrea de la mine. Dacă m-ar fi vrut moartă aș fi fost deja de mult sub pământ așadar cred că este ceva la mijloc. Are nevoie de mine deși nu vrea să o spună direct. Dar de ce? De ce un demon atât de puternic ca el ar avea nevoie de mine?

Atenția îmi este atrasă pe jos, la o mică distanță de mine, de niște pietricele ce se mișcă haotic. Mă încrunt și îmi mijesc privirea către ele când observ că se așează în forma unor litere.

"Vino la mine, Gizeh"

Oftez și îmi dau seama că este Azazel așa că mă ridic. Cu o ultimă privire spre nemărginirea albastră din fața mea, mă întorc spre sala în care l-am întâlnit.

-Mă bucur să te văd mai lucidă, spune rânjind atunci când ajung în fața sa. Îmi dau ochii peste cap și mă apropii de tronul pe care stă.

-Ce vrei?
Îmi pun mâinile în sân și adopt o mină impasivă.

-Ce vreau este să purtăm o conversație, zice în timp ce zgârie lent cu ghearele cotiera de smoală.

-Si dacă nu vreau? Întreb știind că oricum merg pe cărbuni încinși.

-Nu prea ai de ales, spune și mă privește fix provocându-mi fiori pe șina spinării. Ochii săi adânci mă obligă să rămân nemișcată și să fac întocmai cum îmi poruncește.

-Vreau să știi că la începutul vieții tale, abia așteptam să crești pentru a-ți putea lua sufletul pur. Însă cu cât înaintai în vârstă, mi-am dat seama că ai potențial. Un potențial ce poate deveni de neînfrânt dacă este direcționat cum trebuie.

-La ce te referi? Întreb strângându-mi mai tare brațele la piept.

-Vreau să conduci alături de mine Pământul. Cu determinarea și înflăcărarea caracterului tău, aș putea ajunge chiar și să conduc Iadul, spune și se ridică venind spre mine cu pași mici.

-Tu te auzi?! Nu voi face niciodată asta, spun sfredelindu-l din priviri.

-Incidentele în care nu te mai simțeai tu însuți și pierdeai controlul trupului tău erau cauzate de partea întunecată din tine. Cea care voia să te aducă mai aproape de mine, pentru că știe, deși partea ta umană nu vrea să admită, că aparții acestei lumi. Faptul că eliminai acea substanță neagră confirmă doar încăpățânarea cu care te împotrivești propriei naturi.

-Nu am cerut să fiu modificată la naștere Azazel! Așa că nu-mi mai tot flutura prin față că nu sunt normală.

-Mi te vei alătura sau voi face ce am vrut de la început plus încă un adaos, afirmă mult mai pronunțat. S-o creadă el că îl voi ajuta în vreun fel.

-Poți să-mi iei viața dacă vrei, nu mă interesează! Nu te voi ajuta.

-Nu vrei să auzi și despre ce este adaosul?
Îmi strâng buzele și rămân tăcută așteptând să continue. Se rotește în jurul meu și se oprește apropiindu-și fața de urechea mea stângă. Suflul său fierbinte mă face să îngheț pe loc și să-mi țin privirea nemișcată în față.

-Îi voi lua și sufletul lui Adonis. Destul mi-a fost o bătaie de cap decenii la rând. Chiar e romantic dacă stai să te gândești. Două suflete luate în același timp din viața umană și lansate în cea spirituală, spune cu un ton amuzat. La auzul numelui pe care l-a pronunțat, mă încordez și ritmul respirației îmi crește. Îmi mut ochii într-ai săi.

-Să nu îndrăznești să îi faci ceva! Rostesc printre dinți cu toată ura de care sunt capabilă. Mă privește cu fascinație, apoi se deplasează înapoi la scaunul lui.

-Sunt conștient că dragul tău Adonis va veni în căutarea ta. Dacă mi te vei alătura în domnia Pământului, nici nu va ști că sunt aici.

Rămân tăcută încercând să-mi reglez pulsul și suflu profund aer pe nări. Cât aș vrea acum să-i șterg rânjetul de pe față.

-Deși nu-mi place să mi se umble prin lucruri, îl voi lăsa să te caute, iar când nu va gasi nimic, va pleca singurel înapoi fără să trebuiască să depun niciun efort.

-Chiar crezi că nu voi face nimic în privința asta?
Spun mai tare decât aș fi vrut și îmi strâng pumnii pe lângă corp.

-Oricât ai încerca să țipi, nu va înțelege nimic din ce-i spui, afirmă și pufnesc scuturându-mi capul.

-Te asigur că nu-mi cunoști determinarea!

-Oh, Gizeh. Te cunosc mai bine decât oricine. Chiar mai bine decât el.

-Te las să contemplezi la decizia pe care o vei lua, dar nu uita că timpul se scurge. Și nu cred că vrei să ajungi iar în fața mea fără vreo alegere.

Ies val vârtej din încăpere fără să mă mai uit înapoi. Știu că mă privește mulțumit de reacția mea și asta mă face să fiu și mai frustrată. Cum poate să-mi ceară să fac o asemenea decizie? Să aleg între viețile miilor de oameni ce vor fi luate în planurile lui și singura viață fără de care nu m-aș mai vedea respirând. Nu poate să-mi ceară asta. Nu poate.

Lacrimile îmi împânzesc din nou orbitele și mă sprijin de peretele din dreapta mea simțind că senzația de sufocare se întoarce. Instinctual îmi duc palma la piept și simt suprafața fină a pandantivului verzui. Îl strâng în pumn și închid ochii strâns dorindu-mi din toată inima ca Adonis să mă găsească. Ultima dată când l-am folosit, am fost atacată de acel Skin Walker și faptul că l-am avut la gât mi-a salvat viața. Sper să aibă același efect acum și să nu ajung să trebuiască să mă văd a treia oară cu maniacul de Azazel.