Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 31

De când Myrtille m-a adus într-o sală imensă plină cu rochii și piese de îmbrăcăminte, nu am mai reușit să ies. Mă plimb de ce pare o veșnicie printre toate minunățiile astea ce par a fi dintr-o cu totul altă eră. Mi-am ales o rochiță verde până la jumătatea piciorului cu buline micuțe. Gulerul îi este destul de rigid, dar în rest îmi este foarte comodă și chiar mi se potrivește.

Cu o ultimă privire în oglinda imensă de pe un perete alăturat ușii, decid să merg în camera mea și să îl sun pe Jason. Sigur s-a cam supărat pe mine pentru că l-am ignorat atâta timp. Și eu aș fi suparată pe mine dacă aș fi în locul lui. După zile la rând în care eram de nedespărțit, acum am ajuns să ne vorbim câteva ore când apucăm. Trebuie să nu mă mai las atât de prinsă în lumea lui Adonis și să acord mai multă atenție și celor care mi-au fost alături înainte de el.

Deschid ușa camerei mele și dau să intru, însă o femeie de vârstă mijlocie mă strigă și o văd cum vine în pas alert spre mine.

-Bună, domnișoară Gizeh, asta este pentru tine.
Mă încrunt când văd că îmi înmânează o bucată de hârtie și se îndepărtează fără să-mi dea răgazul să o întreb ce este. Îl deschid curioasă și observ un scris caligrafic ce pare a fi redactat de un poet, nu de o persoană obișnuită.

„Mergi în primul loc în care ne-am cunoscut"

Zâmbesc larg realizând că este de la Adonis, dar sunt puțin confuză încât nu-mi dau seama ce are de gând. Decid să las pe mai târziu apelul către Jason, dar cu promisiunea că nu voi mai uita.

Mă deplasez spre bibliotecă aducându-mi aminte de prima dată când am făcut contact cu Adonis. Surâd ușor când rememorez cât eram de speriată și luată prin surprindere în același timp la vederea lui. Cred că din primul moment când l-am văzut, deși era un spirit, am știut că este mai mult decât vrea să arate. Și poate acest mister care îl înconjura m-a făcut să tot revin în acest loc.

Ajung lângă pianul negru și privesc în jur după ceva care să sară în evidență. Îmi mijesc ochii când observ un colț alb de hârtie ieșind dintre clapele pianului. Ridic foaia spre mine și o despăturesc tremurând de nerăbdare.

„Caută prima carte pe care ai atins-o în castel"

Strâng bilețelul în mână și îmi mișc trupul printre rafturile bibliotecii. Îmi aduc aminte când mi-a cerut să-i aduc acea carte care are pe copertă o pentagramă. Eram atât de disperată să îl revăd pe Jason încât i-aș fi adus și luna de pe cer dacă ar fi trebuit. Chicotesc resimțind nervii pe care mii dădea constant fiind atât de nesimțit și arogant. Afișa o mască de impasivitate pentru a da impresia că este indestructibil, însă acum văd cum este el cu adevărat și nu aș putea să mă mai lipsesc de această latură a lui.

Sper să nu fi mutat locul cărții de la ultima oară când am văzut-o. Ajung lângă raftul unde ar fi trebuit să fie și văd un loc gol. Mă ridic pe vârfuri și observ ceva ridicat puțin mai sus de nivelul raftului. Îl apăs cu degetele nevăzând exact ce este și un sunet ciudat se propagă deodată în aer. Mă dau în spate când văd cum tot raftul de cărți se mișcă într-o parte și lasă în locul său o intrare prin perete. Mai confuză de atât nu cred că pot deveni.

Ating cu o mână marginea cărților până ajung în fața a ceea ce tocmai mi s-a deschis. Interiorul este întunecat și tot ce văd sunt niște scări ce urcă spre cine mai știe ce. Mă uit în spate și când mă asigur că sunt singură, încep să merg. În urma mea, raftul se mută înapoi.

Spațiul este foarte mic și abia acum îmi dau seama de prezența lumânărilor micuțe așezate de o parte și de alta a fiecărei scări. Lumina difuză pe care o produc este de ajuns pentru a mă ajuta să vad pe unde calc și pentru a nu mă împiedica. Aud la un moment dat niște sunete de păsări și cred că mă apropii de un acoperiș.