Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 39

Gizeh's point of view

Mă uit în jur uimită de locul în care am ajuns și inima mi-o ia la goană când observ că sunt singură. Îmi privesc pământul de sub picioare. Pare foarte instabil. Tot câmpul în care mă aflu este străbătut de fâșii de lavă ce dau impresia că mai au puțin și vor exploda spre cerul care și el este de o nuanță roșiatică. Îmi măresc ochii când văd în fața mea, la câțiva metri, o piramidă. Doar că ea plutește deasupra unei gropi imense și presimt că nu duce nicăieri frumos. Pășesc pe locurile unde pământul pare mai rigid și mă apropii de construcția din aer. Cum ar trebui să ajung până acolo?

-Ești pe cont propriu, Gizeh. Nu mai aștepta să fii salvată!

Mă uit în toate părțile. De unde vine vocea asta?Din câte văd, sunt singura din acest loc deci cred că mi s-a părut. Continui să sar de pe un loc pe altul și ajung imediat lângă acea groapă imensă.

-De ce nu este Adonis lângă tine acum?

Pulsul mi-o ia razna când îi aud numele și nu mă pot abține din a nu mă uita iar în jur.

-Cine ești?! Ce vrei de la mine? Strig vrând să par încrezătoare, dar tremurul din voce îmi trădează nesiguranța. Se face liniște pentru un moment și mă găsesc lângă prăpastie. Este cu mult mai adâncă decât mi-aș fi imaginat. Capătul ei pare a fi tocmai în mijlocul pământului, o lumină portocalie ridicându-se înapoi spre mine. O caldură puternică vine odată cu aceasta și mi se izbește de chip făcându-mă să mă dau în spate câțiva pași.

Fac greșeala să nu mă uit pe unde pășesc și îmi simt piciorul învelit într-un lichid mult prea fierbinte. Scot un țipăt. Încerc să-mi ridic talpa din groapa de lavă, iar lacrimile nu încetează să-mi inunde chipul. Nu-mi mai pot simți piciorul de la gambă în jos și mi se pare că nici nu-l mai am. Șchiopătez puțin mai în spate de prăpastie și mă uit printre lacrimi în sus la piramida ce este cuprinsă acum în flăcări înalte. Simt o mișcare în solul pe care stau și văd cum niște plăci de piatră se ridică și se așează înaintea mea formându-mi o cale de a urca spre piramidă. Nu am nicio șansă să ajung acolo cu starea în care am piciorul.

-Continuă să-ți plângi de milă! Oricum doar asta știi să faci!

Expir nervoasă pe nări când aud iar acea voce umplându-mi gândurile și nu mai stărui ridicându-mi piciorul sănătos pe una din plăcile de piatră. Îmi fac avânt și mi-l pun și pe celălalt simțind unde de durere străbătându-mi coapsa până spre abdomen. Îmi șterg lacrimile cu o mână și continui să urc pe plăcile plutitoare până ce fumul scos de flăcările piramidei mă face să tușesc.

-Mai bine te-ai înneca acum cu fumul ăsta. Și așa nimănui nu-i pasă de tine!

-Așa cum te-au părăsit părinții, așa o va face și Adonis și vei cădea iar în durere.

-Îți mai aduci aminte de el? Nu era plăcut să nu mai simți nimic?

Tușesc puternic scuturându-mi capul și încerc să alung acele gânduri ce parcă îmi vorbesc cu voce tare. Trag cât de puțin fum pot pe gură și înaintez. Mai am câteva plăci de urcat în ciuda faptului că o amețeală bruscă a pus stăpânire pe mine. Deja piciorul mi-a amorțit și aș putea să mă dezechilibrez în orice moment.

-Gizeh!

Mă opresc în loc atunci când aud o altă voce, dar mult mai cunoscută și dacă nu aș ști mai bine, aș spune că este a mea.

-Nu vrei să te ajut?

Simt în jurul sufletului cum mi se plimbă o undă de caldură parcă dându-i târcoale. Privesc la piramida ce și-a aprins și mai tare flăcările din jur și realizez că nu aș avea nicio șansă să pot intra.

-Dacă mă lași, te pot băga eu înăuntru. Trebuie doar să spui da!

Închid ochii și îmi simt piciorul cum nu-mi mai poate oferi stabilitate înclinându-se într-o parte. Tușesc atât de puternic încât plămânii par că mi-au luat foc. Nu am altă variantă.

-Da!

Imediat după ce am rostit cuvântul, simt cum o gaură mi se formează în suflet și prin ea intră o undă fierbinte ce mă face în câteva momente să nu mai simt durerea. Nu mai simt nimic, doar un gol ce mi se extinde din ce în ce mai tare. Privirea mi se întunecă și mă simt smulsă din controlul asupra corpului și aruncată într-un colț îndepărtat al minții.

-Nu din nou! Țip suspinând și deși nu eu îmi mișc corpul, îl simt deplasându-se cu îndemânare pe ultimile plăci de piatră ca mai apoi să mă aflu chiar în fața flăcărilor. Un zâmbet larg mi se întinde pe chip și îmi duc degetele mâinii spre focul imens.

-Nu! Te rog! Strig plângând frenetic văzând prin ochii minții cum corpul mi se repede spre flăcări și trec prin ele. O fierbințeală nemărginită îmi face pielea să se aprindă, însă nu o simt topindu-se. Tremur incontrolabil și în locul senzației de arsură simt doar plăcere. Cum este posibil?

Ajung înăuntrul piramidei și văd cum podeaua are o gaură în ea, lăsând la vedere lava prăpastiei de dedesubt. Aproape de vârful piramidei, în punctul cel mai înalt, stă o sferă de foc în mijlocul căreia se întrevede o cheie neagră. Pășesc de câteva ori involuntar, dar mă opresc atunci când înaintea mea se formează trei corpuri scheletice plutitoare, două mai jos, una lângă alta și celălalt deasupra lor. După înfățișare se aseamănă cu demonul pe care Adonis îl are la castel, dar frica nu mi se instalează în mine. Nu simt nimic.

-Cine ești și cum ai îndrăznit să ne distrugi liniștea? Strigă cu o voce groasă demonul cel mai mare de deasupra celorlalți doi.

-Nu am de ce să vă dau vouă explicații. Vreau cheia aia! Cuvintele îmi ies fără să vreau printre buze și îmi aud glasul mult mai răgușit decât de obicei.

-Esti conștientă că nu vom permite asta, nu-i așa?

Un râset dement pune stăpânire pe mine trimițându-mi impulsuri în tot corpul. Știu că spiritul care a pus stăpânire pe mine m-a făcut să reacționez astfel, dar nu are sens. Mă va băga trei metri sub pământ în ritmul ăsta.

-Ce este atât de amuzant muritoareo?! Tună același demon și toți trei se pornesc spre mine.

-Voi chiar credeți că sunteți mai puternici!?
Îmi simt respirația accelerându-se și aud cum din mijlocul gaurei, de sub noi, se aude un murmur înfundat. Pașii mi-o iau înainte chiar înspre cei trei demoni și strig terifiată. Ce vrea să facă?!

Aflându-mă chiar lângă ei îmi simt mâinile ridicate la nivelul pieptului și cu o simplă atingere, îi trimit pe cei doi demoni alăturați în direcții diferite lipindu-i de pereții înflăcărați ai piramidei. Urlete înfiorătoare ies din gurile lor deformate și trec pe sub cel mai mare demon ajungând aproape de marginea gaurei. Privesc în jos și văd cum acel murmur este cauzat de lava ce se deplasează în sus spre noi cu o viteză uimitoare. Îmi duc o mână spre una dintre plăcile de piatră și o așez deasupra lavei. Când aceasta ajunge în interiorul piramidei un impuls mă face să sar pe ea. Mă întorc spre demonul ce se uită cu privirea sa de foc spre mine și se deplasează fulgerător în direcția mea tunând și fulgerând. Îmi ridic privirea și văd cum mă apropii de sfera de foc ridicându-mi degetele spre ea. Cu un ultim strigăt din partea demonului și fix înainte ca lava să mă izbească de pereții piramidei înșfac cheia neagră și mă simt trasă cu totul din acel univers întunecat.

-Cu plăcere!

Privirea mi se îngustează și trag lacomă aerul curat pe gură când îmi dau seama că am ajuns în peștera din care am pornit.

-Gizeh! Îmi aud numele strigat și mă ridic în picioare văzându-l pe Adonis cum vine spre mine cu o expresie ușurată.