Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 46

Într-un tărâm îndepărtat, verde asemenea grădinii Edenului, cu uriași de piatră ce falnici se ridică printre nori și lanuri dintre cele mai aurii, se află împărăția unui renumit rege. Iubita sa soție l-a fericit cu doi fii, Heros și Davos, cunoscuți fiind pentru a lor iubire de împărăție și pământuri. Cel dintâi este cel mare, bălan cu ochii atât de albaștrii încât îi poți confunda cu văzduhul senin al dimineții. Răsăritul mereu i-a fost o pasiune. Cel din urmă, are pletele asemenea penei de corb, ca și ochii, de altfel, la fel de întunecați precum momentul său preferat, noaptea.

Luna mai este la apus, iar așa cum îi este tradiția, regele organizează, în cinstea unui anotimp roditor, unul dintre cele mai falnice baluri, în care lumea de peste toate cele șase tărâmuri se pregătește temeinic și vine să ia parte. Ceasornicul bate ora optsprezece, iar familia regală se așează în tronurile lor. Sunt separați de restul invitaților, stând la un balcon împodobit cu cele mai distinse materiale. Priveliștea le este asupra întregii săli și pot vedea pe oricine intră pe ușile suflate cu aur. Unul dintre slujitori strigă pe rând numele fiecărei familii care își face apariția la castel până ce aerul se umple și serata începe. Notele muzicale făurite de orchestră invită oamenii la dans, aceștia apropiindu-se în număr cât mai mare de centrul sălii.

Atmosfera distinsă este întreruptă, însă, de ușile intrării ce sunt puternic izbite de pereți de către o domniță ce suflă greu printre buze. Cei doi frați își întorc odată cu restul invitaților privirea spre necunoscuta ce roșește puternic la vederea atenției ce îi este oferită.

-Cine este ea? Întreabă Heros cu o curiozitate evidentă ce-i sclipește în iriși. O urmărește cum se îndreaptă spre un colț al sălii, fără să scoată vreun sunet.

-Nu am mai văzut-o până acum...
Davos contemplează asupra fetei, simțind o enigmatică emoție în piept.

-Faceți liniște! Dansul e pe cale să înceapă, șoptește regele ușor iritat de întreruperea nepoliticoasă.
Ambii frați se scuză și sar ca arși din locurile lor pășind grăbiți spre partea de jos a sălii. Ajunși aproape de fată, Heros este primul ce se prezintă mai cordial decât a făcut-o vreodată.

-Bună seara, dragă domniță! Ce nume poartă această scumpă zeiță din fața mea?
Tânăra are cosițe lungi ce i se întind pe spate în bucle sălbatice și îi îngrădesc cu grijă pielea de porțelan. Este îmbrăcată destul de modest pentru un asemenea eveniment, dar ochii săi, ca de smarald, îi vrăjesc pe ambii frați mai rapid decât orice nestemate.

-Julia este numele meu, spune în timp ce își oferă mâna firavă spre Heros și mai apoi spre Davos. Aceștia o duc, pe rând, spre buze cu frica de a nu o face să dispară. Vocea sa delicată ce se împletește cu acordurile muzicii adaugă vrăjii prinților o notă finală ce le declanșează în adâncul sufletelor profunzimea sentimentului. După acea noapte în care o mulțime de priviri pătimașe au fost împărțite, între cei doi frați s-a înfiripat o competiție din ce în ce mai aprigă. Heros o voia pentru formele sale voluptoase, pentru buzele ei pline și roșiatice. Era vrăjit de vocea ei ademenitoare și de ochii săi misterioși. A surprins-o odată ieșind din fântâna grădinii regale, cu tunica scăldată în apă și lipită de rotunjimile trupului. De atunci și-a jurat că va fi a lui.

Devos pe de altă parte, o iubea pentru sufletul ei pur, pentru inocența pe care o radia mereu. Parfumul pielii ei i-a devenit o dependență și voia să o strângă în brațe până ce sufletele lor vor deveni unul. Și-a dat seama cât o prețuiește atunci când a auzit-o recitând un filozof pe care și el îl îndrăgea. Cuvintele îi ieșeau natural, aproape intim pe gură și de atunci a vrut să fie numai el cel căruia îi șoptea taine adânci.

-Stai, stai! De ce îmi povestești doar? Nu mă poți duce în timpurile acelea? Întreb cu vocea mai entuziasmată decât oricând. Nu pot concepe faptul că asta mi-a fost una dintre viețile anterioare, că am simțit toate acele emoții. Fiindu-mi povestită, îmi pare doar un basm de adormit copiii.

-Aș putea face acest lucru. Dar trebuie să fii conștientă că vei experimenta tot ce ai trăit atunci. Fiecare sentiment, fiecare durere și nu îți vei aduce aminte de restul vieților în momentul în care vei reveni în prezentul acesta.

-Nu contează. Vreau să simt, spun hotărâtă. Nu cred că voi mai avea o asemenea șansă niciodată.
Mâinile încep să-mi transpire și nu-mi pot astâmpăra curiozitatea ce mă devorează la propriu.

-Așa cum dorești.

-Așteaptă! Pe care dintre frați l-a ales până la urmă Julia?

-Vrei să spui pe care dintre frați l-ai ales?
Rămân puțin suprinsă de replica sa, dar apoi realizez că eram într-adevăr eu. Doar că în altă viață.

-Ăă..da?!

-Ce-ți dictează instinctul?
Întreabă el privindu-mă intens, atât de intens încât parcă ar aștepta să răspund corect.

-Cred că pe Devos, dar...
Cuvintele îmi rămân în aer când o durere atroce de cap îmi face tâmplele să pulseze și mă face să cad brusc pe lemnul rece. Întunericul peșterii devine unul permanent, absolut, toate simțurile părăsindu-mi trupul și aruncându-mi spiritul departe de realitatea de care eram atât de convinsă că e singura.