Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 21

-Ai vreo întâlnire secretă și nu știu eu?
Mă îndrept spre scaunul din capătul opus al mesei și zâmbesc.

-Poate. Nu e ca și cum nu aș avea voie.
Admit luând niște fructe și punându-mi-le în farfurie.

-Asta crezi tu.
Vorbește mai mult pentru el și probabil crede că nu l-am auzit. Zâmbetul mi se întinde și mai tare și simt cum acele emoții dinainte să intru mi se amplifică.

Ne continuăm masa în liniște neștiind ce conversație să încep. Îl privesc scurt și pot să jur că îl văd fâstâcindu-se.

-Adonis?
Rostesc ducându-mi o bucată de kiwi spre gură.

-Mhm?
Își muta atenția pe mine încă mestecând.

-Câți ani ai?
Știu că e o întrebare mult prea prostească, însă chiar sunt curioasă să știu. Îmi vorbește de atâtea bătălii și zei încât dă impresia că există de la începuturile lumii.
Își lasă tacâmurile pe masă și se oprește din mâncat.

-În jur de o mie de ani. Am pierdut numărătoarea de la o vreme.
Buzele mi se întredeschid.

-Nu ți se pare cam ireal? Cum de încă arăți atât de tânăr?
Intonația mi s-a schimbat, având acum vocea mult mai subțiată. Cât de ciudat mai poate fi omul ăsta?

-Fiind un Cavaler ai și unele avantaje față de restul.
Zâmbește și mă privește cu o expresie mândră.

-Atunci când am acceptat să intru în Ordin mi s-a spus că voi îmbătrâni extrem de greu, și cel mai probabil voi avea trăsăturile de atunci mult timp până să mi se schimbe.
Iau o ultimă înghițitură, simțind cum sunt plină. La cât de cald este astăzi cred că dacă ies afară mă voi topi la propriu.

-Adică ești un fel de vampir? Întreb cu ochii mari. Adonis începe să surâdă brusc auzindu-mi replica.

-Și-ar dori să aparțin speciei lor, spune privindu-mă iar cu rânjetul său mândru. Am șarmul specific totuși.
Îmi dau ochii peste cap și continui să mănânc. Deși încă sunt deranjată de faptul că am văzut-o pe Vivien ieșind din dormitorul lui nu-mi pot opri nevoia de a ști cât mai mult despre el.

-Nu e plictisitor să trăiești atâta timp fără vreo pasiune? Întreb neștiind de unde mi-au venit aceste cuvinte. Mă fixează iar cu privirea pentru câteva secunde și apoi își continuă masa.

-Cine a spus că nu am una? Spune în timp ce își duce un strugure spre buze. Le privesc cu respirația oprită mișcarea. Îmi dreg vocea și clipesc des. Calmează-te Gizeh! Ce e cu tine?

-Și care e aia, mă rog?

-Ar trebui să te faci polițistă. Ești bună la interogatorii, spune și expir pe nări. Cum poate să-mi stârnească sentimente atât de contradictorii într-un timp atât de scurt?

-Adonis...chiar nu știu multe despre tine și faptul că tu știi atâtea despre mine nu-mi convine. De unde știai când era ziua mea?

-Am metodele mele, afirmă cast văzându-se pe fața lui că o face din adins numai ca să mă facă și mai curioasă.

Mă ridic de la masă fumegând la propriu și așez scaunul sub aceasta.

-Eu mă voi duce la piscina de la parter și să nu te prind acolo până nu te hotărăști să-mi spui și tu ceva despre viața ta!
Nu-mi spune nimic și continuă să mănânce cu un colț al buzelor ridicat. Îi face plăcere să mă calce pe toți nervii.

Închid ușile sălii cât de zgomotos pot și după ce îmi caut în toate dulapurile un costum de baie străbat castelul până în sala aceea care mă lasă fără vorbe de fiecare dată când intru. Îmi dau jos rochia violet și o așez cu grijă pe un scaun de lângă scări bucurându-mă că am găsit acest costum de baie alb care îmi vine destul de bine. Înaintez spre apa mai adâncă și sar bucuroasă că am unde să mă distrez. Urechile mi se înfundă instant când ajung sub apă și deschid ochii. Admir razele de lumină ce se infiltrează și pentru o secundă tot universul s-a oprit în loc. Nu mai am griji, nu mai există bine sau rău. Însăși materia universului s-a dezintegrat lăsând în loc doar un sunet înfundat ce persistă continuu. Îmi fac avânt cu mâinile și mă ridic la suprafață luând o gură mare de aer.