Legământul Partea I: Începutul

Capitolul 25

-Bine v-am găsit. Și noi eram entuziasmați să ne întâlnim.
Ajungem în fața podiumului, iar Adonis se apropie de ele cu pachetul în mâini.

-Mă numesc Agnes, iar cea de lângă mine, care se întâmplă să îmi fie și rudă, este Diana.
Le studiez pe amândouă, Agnes părând mai înaintată în vârstă, însă atitudinea primitoare parcă o mai întinerește puțin. Părul blond și lung îi vine aproape până la nivelul abdomenului, în total contrast cu roba închisă la culoare. Ochii săi negri aproape că îi strălucesc.

-Încântat de cunoștință. O mică atenție pentru surorile noastre, spune Adonis zâmbind cu același șarm pe care îl are mereu și le înmânează cadoul. Cât de atrăgător poate să mai devină?

-De ce rânjești așa?
Vocea șoptită a lui Vivien mă scoate din visare și îmi îndrept privirea spre ea.

-Nu te privește, spun fără să mă gândesc prea mult.

-Suntem recunoscătoare pentru gestul vostru, Diana vă va conduce la camerele voastre în care vă puteți odihni până se înserează și va începe ritualul. Îmi îndrept atenția spre femeia puțin mai tânără de lângă Agnes ce are trăsăturile feței asemănătoare cu ea. Pielea îi este foarte albă, așa cum din câte văd toate vrăjitoarele din acest sabat au, însă părul blond ca al lui Agnes îi completează culoarea pielii. Ochii îi sunt adânci, de un albastru profund, iar zâmbetul îi aduce un aer blând.

-Urmați-mă vă rog, ne spune cu o voce subțire. O urmăm. Mergem în stânga podiumului pe un coridor făcut tot din sticlă. Noaptea nu îngheață de frig?

-Aici este dormitorul tău.
Îi mulțumesc și intru în camera luminoasă. Îmi duc mâna la gură. Am ocazia să stau într-o cameră cu un perete în întregime de sticlă ce îmi oferă priveliștea la oraș și lac. Mă învârt de câteva ori analizând locul și văd un pat cât pentru o persoană în mijlocul camerei, iar pereții laterali au diferite polițe pe care stau cărți și plante în ghiveciuri colorate. Covorul este moale având o culoare albastruie, în același ton cu întinderea de apă din fața mea. Îmi văd reflexia în sticla peretelui și încerc să imortalizez în minte acest zâmbet. Aud ușa deschizându-se, iar nu după mult timp, o pereche de brațe îmi înfășoară talia.

-Este atât de frumos! O viață dusă aici cred că ar fi un vis, rostesc aproape fără glas și îl simt pe Adonis cum își sprijină bărbia de umărul meu strângându-mă mai tare în brațe.

-Poate îți voi îndeplini într-o zi visul.
Mă întorc mirată la el și încerc să-mi dau seama dacă glumește sau chiar este serios. Mă privește adânc și cred că îi pot vedea un strop de emoție în acei iriși de smarald. Zâmbesc larg și îmi apropii fața de a sa trăgându-l într-un sărut care să-i arate cât de mult țin la el. Îmi răspunde în același mod și îi aud respirația cum i se accelerează. Mă lipește de sticla rece și afundă sărutul parcă vrând să recupereze toată ziua prin acest moment.

Ne desprindem după ceva timp având nevoie de aer și îmi simt obrajii arzând. Ne privim un timp în liniște, dar apoi îmi aduc aminte de faptul că dacă ieșim din camera asta, nu se va mai comporta la fel. Plec de lângă el și mă așez pe pat.

-S-a întâmplat ceva? Mă întreabă și vine lângă mine punându-și palma pe piciorul meu.

-De ce ești așa doar când suntem singuri? Ți-e rușine cu mine? Întreb cu ochii în pământ.