Capitolul 1.✔

6.4K 396 156
                                    

- Un ce?!

- Un babysitter, o persoană care va avea grijă de tine-

- Știu ce e un babysitter! Ceea ce nu știu e de ce aţi angajat unul! Nu sunt un copil, am 17 ani!

- Și el are 21.

- Stai, adică e un EL?! Mă rog, nu asta contează! Ceea ce contează e că nu sunt un copil! Nu am nevoie de dădacă!

- Ei bine, vei avea una și cu asta basta! Eu și Micle mergem în luna de miere și deja știu că nu pot avea încredere să te las pe tine acasă singur atâta timp.

- Puțin îmi pasă de tine și iubițelul tău! Fiu-su de ce nu primește dădacă, haaa? Dacă vine îi spun să plece!

- În primul rând, "fiu-su", cum îl numești tu, locuiește singur de 5 ani. În al doilea rând, dacă îi spui babysitter-ului să plece ești pedepsit, pe viață!

- Pe viață să fie!

Spun nervos și plec în camera mea. Urc scările și încă o pot auzi strigând un: "discuția asta nu s-a încheiat, mâine vei avea dădacă și punct!", dar aleg să o ignor și să îmi continui drumul. Intru în camera mea și încui ușa, mă arunc în pat, îmi pun o pernă pe față și țip cât de tare pot.

Nu pot să cred că a angajat o dădacă! Și mai mult, un tip! Dacă era o fată, mai ziceam... măcar aia putea să aibă grijă de mine și de nevoile mele, dar cu un tip nu pot să fac nimic! Știind-o pe mama, cel mai probabil o fi angajat vreun student la Harvard să stea cu mine, cel mai probabil vrea să îl facă și profesorul meu. 21 de ani a spus, parcă... să vedem, anul 2 sau 3 la facultate... Sigur nu e genul care să petreacă. Asta înseamnă că nu voi putea da petrecere cât mama și imbeci- iubițelul ei lipsesc. Viața mea poate fi mai rea de atât?! Măcar știu că pleacă săptămâna viitoare, deci nu va trebui să am de-a face cu el atât de curând.

Oftez zgomotos, apoi mă întorc pe o parte și îmi închid ochii. Încep să număr în minte până la 100, în speranţa că voi putea adormi.

***

Dimineaţa mă trezesc, din nefericire, și încep să mă pregătesc pentru fucking școală, apoi merg în bucătărie. Îmi pun un bol cu cerealele mele favorite și mă apuc să mănânc.

- Unde naiba o fi nebuna aia?

Spun cu voce tare înainte de a-mi îndesa o lingură cu cereale în gură.

Ciudat, foarte ciudat... de obicei e în bucătărie la ora asta plângându-se că mănânc prea multe cereale sau că nu mănânc niciodată mâncare ca lumea. Cerealele sunt mâncare, mamă! Cerealele sunt mâncare!

Scanez încăperea cu privirea și nici urmă de ea. Mă întorc resemnat spre bolul meu, când ceva sclipitor îmi atrage atenția. Bag în gură o ultimă lingură plină și beau laptele rămas ce acum avea gust de lapte cu ciocolată, favoritul meu, și mă ridic de la masă. Mă îndrept spre frigider, mai exact spre hârtia sclipitoare de pe el.

Și doar i-am spus de mai bine de o sută de ori să nu mai folosească pixuri cu sclipici sau fosforescente, dar ea nu, nu!

Iau hârtia și încep să citesc ce scria:

Dragă Shiro,

Am plecat la muncă mai devreme și diseară nu voi veni acasă. Black, babysitterul tău va fi acasă când vei ajunge tu. Poartă-te civilizat.

Cu drag,

mami <3<3<3

My BabysitterUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum