Capitolul 21.

3K 314 140
                                    

Trebuie să menționez, cele mai savuroase momente din zi sunt prânzul și cina, când pot să mănânc mâncarea făcută de persoana iubită în compania acestuia și să purtăm discuții amicale ca să zic așa.

- Black, cum a fost la școală?

- A fost bine-

Dă el să spună. Black își duce mâna la gură și începe să tușească exact ca dimineață, doar că mai mult.

- Ești bine? Vrei un pahar cu apă?

Întreb eu ridicându-mă în picioare.

- Nu e nevoie, sunt bine. Stai jos și continuă să mănânci, îmi voi lua singur.

Răspunde el continuând să tușească.

- Nu îmi place deloc tusea asta... Ești sigur că ești bine?

- Am spus că sunt bine, nu-ți face griji. Voi lua o pastilă de tuse după ce mâncăm.

- Bine.

Totuși, nu mi se pare deloc bine! Încep să îmi fac griji pentru el, ceva nu e în regulă.

După masă, Black m-a ajutat la teme, apoi doar am stat împreună în sufragerie uitându-ne la televizor discutând din când în când. Nu vorbeam despre nimic important, doar un schimb de impresii referitor la ce ne uitam sau chestii care s-au mai întâmplat.

Și cam asta a fost rutina noastră zilnică toată săptămâna, nimic ieșit din comun ce merită menţionat, pe lângă faptul că ocazional ne uităm împreună la vreun film de groază, iar eu nu pierd ocazia de a-l apuca de mână sau de a-i sări în braţa de fiecare dată când apare vreun monstru sau criminal în serie. Pe de altă parte, Black continuă să se uite la film fără nicio problemă, ba pot să jur că l-am și auzit râzând de câteva ori! Cine naiba râde la filmele de groază?! Eu nu le pot suporta, îmi dau coșmaruri, dar e ok, pentru că dacă am un coșmar Black mă lasă să dorm cu el.

Hmmm... Ar fi bun un film de groază diseară! îmi spun eu în gând în timp ce deschid ușa de la intrare.

Azi am ieșit de la școală cu o oră mai devreme, asta înseamnă o oră în care pot să încerc chestia asta pe nume "gătit" și să îi fac ceva delicios lui Black.

Tot nu am reușit să mă trezesc înaintea lui pentru a-i aduce micul dejun la pat, dar nu renunţ atât de ușor, mi-am pus vreo 10 alarme. Ce 10?! Erau pe puţin 15, ca să mă pot trezi, dar nu am auzit niciuna! Spre deosebire de Black, eu dorm buștean, nimic nu mă poate trezi. Black se trezește imediat ce este atins, ceea ce nu e de loc convenabil, pentru că mă mai prinde uneori pipăindu-i abdomenul... Hehe...

- Hmm? Încă o pereche de papuci? Ce caută ăștia aici?

Întreb eu cu voce tare în timp ce mă descălţam.

- Nu-mi spune că Black a adus pe cineva...

Intru rapid înăuntru și îmi arunc ghiozdanul pe undeva, apoi mă uit peste tot după Black.

Merg pe hol, dintr-odată aud o voce dubios de cunoscută din camera lui Black. Deschid ușor ușa camerei lui și când privesc spre pat, ochii mei se măresc în șoc. Black era întins pe pat cu tipul ăla care a vrut să îmi facă felul mai de mult deasupra lui, încercând să îi dea jos hainele.

Dau să spun ceva, dar mă răzgândesc și continui să mă uit la scena ce se desfășura în faţa mea.

- Black, ești așa un idiot! Trebuia să ai mai multă grijă de tine. Dă-ţi odată hainele jos să te schimb.

My BabysitterUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum