My Babysitter

Capitolul 2.✔

- Mănâncă.

Spune el așezându-mi o farfurie în față. Analizez mâncarea apoi spun:

- Nu mi-e foame.

- Nu te-am întrebat dacă îți e foame sau nu, ți-am spus să mănânci.

Mă strâmb la el după care mă resemnez și încep să mănânc. Urăsc să recunosc, dar chestia asta e delicioasă!

- Mulțumesc pentru masă, a fost delicioasă.

Spun în timp ce mă ridic și pun farfuria în chiuvetă.

- Mă bucur că ți-a plăcut. Spăl eu vasele, tu du-te și fă-ți temele.

Îl privesc sceptic, dar fac cum mi se spune și plec spre camera mea.

- Dacă ai nevoie de ajutor, anunță-mă.

Spune el înainte să ies din bucătărie. Ce naiba e în neregulă cu tipul acesta?! E plătit să stea degeaba și el vrea să mă ajute la teme?! Probabil vrea doar să se dea mare cu multitudinea lui de cunoștințe... Dap, sigur asta e!

Merg în camera mea și mă apuc să îmi fac temele. Eh, de fapt caut să văd dacă există vreun caiet de teme prin lucrurile mele, apoi mă apuc de teme. Încă nu îmi vine să cred că fac așa ceva! Tipul ăla... mă sperie.

După câteva ore chinuitoare de scris și rezolvat ecuații de care nu am auzit în viața mea, aud o bătaie în ușă.

- Intră!

Strig eu de la birou în timp ce încerc să îmi dau seama ce e aia trigonometrie.

- Am venit să văd ce faci și să te anunț că plec acasă.

- Ok.

- Cum merg temele?

- Nu merg, că n-au picioare.

Spun eu enervat. Black se apropie de mine și privește peste umărul meu.

- Ai nevoie de ajutor?

- Nu!

Mai bine mor decât să îi cer ajutorul unui tip ca el.

- Mie mi se pare că ai avea nevoie de puțin ajutor.

- Tu nu trebuie să pleci acasă la mami și tati? E cam târziu pentru copilași.

Black îmi ia caietul din față și se așază pe marginea biroului meu analizându-mi tema.

- Pentru informarea ta, locuiesc singur. Acum hai să terminăm odată. Ce nu știi?

- Am spus cu nu am nevoie de ajutorul tău!

- Prea bine. Dacă nu mai este nevoie de mine aici, atunci cred că voi pleca.

Spune el în timp ce îmi lasă caietul și se dă jos de pe biroul meu. Se apropie încet de ușă, dar exact înainte să deschisă ușa îl opresc spunând:

- Stai.

Se întoarce spre mine și mă privește de sus în jos și pe toate părțile.

- Black...

- Da?

- Ajută-mă... te rog.

Pot să jur că am văzut un rânjet pe fața lui înainte de a spune:

- Sigur.

Mă întorc spre cărțile mele și încep să scriu și cumva, cu ajutorul lui, reușesc să termin tot și să și înțeleg ceva.